• Zincul este un bioelement a carui importanta pentru viata a fost inteleasa destul de tarziu. In 1961, s-a descris pentru prima data o maladie asociata carentei, nanismul nutritional al adolescentului, la tineri din Orientul Mijlociu care se alimentau cu produse ce diminuau biodisponibilitatea zincului

    Zincul este un bioelement a carui importanta pentru viata a fost inteleasa destul de tarziu.

    In 1961, s-a descris pentru prima data o maladie asociata carentei, nanismul nutritional al adolescentului, la tineri din Orientul Mijlociu care se alimentau cu produse ce diminuau biodisponibilitatea zincului. Carenta sa ramane si astazi o problema destul de frecvent intalnita in tarile slab dezvoltate.

    De remarcat este faptul ca zincul este esetial pentru orice forma de viata, nu numai pentru om, el jucand un rol central in crestere si dezvoltare, in raspunsul imun, in reproducere, in reglarea functiilor psihoneurologice etc. Peste 100 de enzime apartinand tuturor claselor cunoscute au zincul drept cofactor. Zincul e esential si in mentinerea structurii proteinelor si a membranelor biologice (ex: asigura structura stabila a enzimei SOD). In acelasi timp, pierderea de zinc din membrane le face vulnerabile la stresul oxidativ si le impiedica sa functioneze normal. Cantitati mai mari de zinc sunt intalnite in glandele salivare, prostata, in sistemul imunitar si in intestin.

    Numeroase proteine a caror structura depide de zinc regleaza expresia unor gene, actionand ca factori de transcriptie. Zincul e implicat si in semnalizarea celulara. El influenteaza secretia hormonala, transmiterea influxului nervos si chiar apoptoza celulara.

    Numeroase studii, unele din ele foarte recente, au confirmat efectul favorabil al suplimentarii zincului la copiii cu retard in dezvoltarea fizica („failure to thrive”). O meta-analiza efectuata in 2007 a reconfirmat efectul de intarziere a cresterii care este consecutiv carentei de zinc. Nu se cunoaste cu precizie cum intervine zincul, dar se pare ca disponibilitatea de zinc afecteaza sistemele de semnalizare intercelulara, care coordoneaza raspunsul la actiunea unui hormon regulator al cresterii, IGF 1. Mai mult, carenta de zinc a mamei poate avea efecte asupra produsului de conceptie: nou nascutul are o capacitate de atentie diminuata si functiile motorii mai slab dezvoltate decat normal la varsta de 6 luni. Suplimentele de zinc au ameliorat dezvoltarea motorie a copiilor cu greutate foarte mica la nastere si au stimulat dezvoltarea motorie la sugar si copilul mic. Suplimentarea cu zinc si alte microelemente, la elevii chinezi, a ameliorat in ansamblu functiile cognitive, beneficiara fiind indeosebi atentia.

    Efectul zincului asupra dezvoltarii cognitive a copilului mic ramane sa fie studiat in continuare, pentru a se evalua in ce masura suplimentele pot fi eficiente in rezolvarea unor deficiente.

    Asa cum am mai amintit, zincul este important si pentru sistemul imun, deficienta fiind asociata cu imunodepresie. Adevarate cercuri vicioase se descriu in acest sens in ceea ce priveste bolile diareice ale copilului. Deficienta de zinc creste susceptibilitatea copilului la infectii digestive, iar acestea contribuie ele insele la deficienta de zinc si malnutritie. Cercetari recente indica faptul ca deficienta de zinc poate potenta efectele unor toxine bacteriene. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda suplimentarea cu zinc, ca parte componenta a tratamentului diareii la copiii mici. Intr-adevar, alaturi de rehidratarea orala, suplimentele de zinc au redus durata si severitatea diareii acute sau persistente la copil si au crescut numarul de supravietuitori. O meta-analiza de data recenta reconfirma faptul ca zincul scade frecventa, durata si severitatea episoadelor diareice la copiii sub 5 ani.

    De asemenea, incidenta si prevalenta pneumoniilor la copiii sub 5 ani sunt influentate pozitiv de suplimentarea cu zinc, dar nu si durata pneumoniei.

    Actiunea zincului in profilaxia aparitiei atacurilor de malarie este inca in discutie.

    O grupa de varsta sensibila la carenta de zinc este reprezentata de varsta a treia. Studiile care au urmarit actiunea suplimentelor asupra functiilor imune ale batranului au fost totusi contradictorii.

    Dupa un studiu randomizat s-a concluzionat ca o suplimentare de 25 mg/zi de zinc creste nivelul celulelor imune circulante(CD-4T, limfocite T citotoxice), fata de placebo.

    Dar alte cercetari nu au obtinut rezultate similare, deci studii aprofundate sunt necesare in continuare pentru a investiga acest domeniu.

    Pacientii infectati cu HIV se afla in categoria persoanelor cu risc de a dezvolta o carenta de zinc si, implicit, de a-si amplifica imunodepresia si a-si scadea durata de viata. Cercetarile in domeniu sunt extrem de putine, insa este de remarcat ca si virusul beneficiaza de pe urma eventualelor suplimente de zinc. De aceea sunt necesare studii care sa evalueze utilitatea administrarii de suplimente si dozele la care zincul va avea efecte benefice, fara a determina o stimulare a multiplicarii HIV si o accelerare a evolutiei afectiunii.

    S-a incercat folosirea zincului in tratamentul racelii comune, administrarea sa sub forma de gluconat in comprimate sublinguale din 3 in 3 ore in timpul primelor zile de la instalarea simptomatologiei determinand, se pare, reducerea duratei bolii. Daca studii mai vechi au confirmat efectele pozitive, o analiza a celor mai recente studii nu a gasit nici un argument in favoarea administrarii de zinc. De aceea, acest tip de tratament ramane discutabil, mai ales ca dozele administrate pot depasi cu mult recomandarile. Este adevarat ca depasirile pentru cateva zile nu au, de regula, efecte adverse, totusi unii indivizi au dezvoltat tulburari gastro-intestinale sau leziuni dureroase la nivelul cavitatii bucale, iar in 6 – 8 saptamani poate sa apara o deficienta de cupru. De aceea, unii recomanda ca suplimentarea sa se faca pentru maximum 3 – 5 zile.

    Un remediu folosit uneori pentru scurtarea duratei racelii este reprezentat de picaturile cu gluconat de zinc, destinate administrarii direct pe mucoasa nazala. Efectele nu au fost insa confirmate de nici un studiu serios, in schimb au fost raportate multe cazuri de anosmie ireversibila. De aceea, administrarea intranazala de zinc trebuie evitata.

    Femeile insarcinate pot prezenta carenta de zinc, mai ales daca provin din zone mai putin dezvoltate ale globului. Efectele negative asociate sunt cunoscute de mai mult timp si includ riscul crescut de greutate mica la nastere, nasterea prematura, complicatiile in timpul nasterii si delivrentei, malformatiile congenitale. Aceste efecte par a fi mediate prin deficitul de actiune a estrogenului, datorat deficientei receptorilor specifici care contin o proteina cu zinc ca grupare prostetica. Rezultatele obtinute insa prin suplimentare au fost diferite si neconcludente.

    Dintre afectiunile cronice, degenerative, exista doua in care zincul pare a juca un rol important: degenerescenta maculara si diabetul zaharat.

    Degenerescenta maculara este o importata cauza de orbire la persoanele de peste 65 de ani. Implicarea zincului este argumentata de prezenta sa in concentratie mare in ariile retiniene afectate de degenerare, de declinul la varstnici a activitatii unor enzime retiniene zinc-dependente, de diminuarea cu varsta a nivelului retinian de zinc etc.

    Asocierea dintre zinc si degenerescenta este mai mult deductiva, studiile fiind inca insuficiente. Dupa un studiu randomizat in care s-au suplimentat antioxidantii (beta caroten 15 mg, 400UI de vitamina E si 500 mg de vitamina C) si s-au asociat doze mari de zinc (80 mg de zinc si 2 mg de cupru, acesta fiind destinat evitarii carentei determinate de zincul aflat in exces) s-a concluzionat ca atat asocierea de antioxidanti si zinc, cat si administrarea izolata de zinc in doze mari reduc riscul de progresie a degenerescentei, in comparatie cu placebo, la indivizii cu semne de boala moderata/severa la cel putin un ochi. In alte studii de mai mica amploare nu s-au obtinut rezultate incurajatoare. In prezent, este clar ca afectiunea in formele timpurii nu beneficiaza de pe urma suplimentelor de zinc, dar sunt asteptate studii care sa completeze cunostintele actuale. Poliuria diabeticului pare sa contribuie la deficienta moderata de zinc pe care o intalnim adeseori la acesti pacienti. Intr-un studiu mai vechi, un supliment de 50 mg de zinc/zi administrat la diabetici cu boala de tip 1 le-a ameliorat functiile imune, dar a creat dificultati in controlul glicemiei. Mai recent, la diabetici de tip 2, 30 mg de zinc/zi administrate timp de 6 luni nu au afectat controlul glicemiei, dar au redus stresul oxidativ. Cercetari care completeaza datele existente sunt in curs.

    O relatie bidirectionala pare sa existe intre zinc si anorexia mentala. Deficienta de zinc diminueaza apetitul si simtul gustului, ceea ce, dupa unii, ar putea degenera in anorexie. In schimb, anorexia mentala determina malnutritie si in mod particular determina deficienta de zinc. Utilizarea acestuia in tratamentul afectiunii a fost sustinuta cu ani in urma, iar mai recent un studiu controlat prin placebo a indicat ca suplimentarea cu zinc dubleaza rata cresterii IMC la pacientii cu anorexie aflati sub tratament.

    Aplicatiile locale de produse care contin oxid de zinc pot fi utile in diminuarea unor fenomene inflamatorii (dermatita de scutec, arsuri, dermatite de contact), dar zincul din aceste formule nu se absoarbe, deci efectul este strict topic.

    Image

    Deficienta de zinc are mai multe niveluri.

    1. Deficienta severa este rara si datele cunoscute au fost obtinute prin studierea indivizilor cu acrodermatita enteropatica. Este vorba despre o afectiune genetica in care absorbtia si transportul zincului sunt deficitare. Simptomatologia deficientei consta in:

    • cresterea copiilor se opreste sau se incetineste
    • maturizarea sexuala e tardiva
    • apar rush-uri cutanate
    • exista diaree cronica severa
    • exista deficienta imuna
    • cicatrizarea plagilor e tardiva
    • apetitul scade si simtul gustativ este modificat
    • apare hemeralopie si afectare corneana
    • exista tulburari comportamentale

    Acest tablou clinic este imposibil de obtinut exclusiv prin carenta de aport, in afara bolii genetice. Cu toate acestea, malabsorbtia sau pierderile excesive din diareea prelungita sau din arsuri severe pot conduce la deficiente severe de zinc.

    2. Deficienta moderata este cu mult mai frecventa si ea sta la originea multor probleme, indeosebi la copiii din tarile subdezvoltate. Pe primul loc se gasesc dezvoltarea fizica si psihica deficitare si susceptibilitatea crescuta la infectii, mai ales la copilul mic.

    Trebuie avuta in vedere si interactiunea zincului cu alti nutrienti. In cazul relatiei cu cuprul, de exemplu, dozele mari de zinc (peste 50 mg zilnic) stimuleaza formarea intestinala excesiva a unei proteine care leaga cuprul (metalotioneina). Aceasta retine mineralul in enterocite si il impiedica sa se absoarba. Actiunea inversa (cupru pe zinc) nu este valabila.

    Suplimentele de fier pot descreste absorbtia zincului, dar acest aspect nu este constatat in cazul fierului provenit din alimente.

    Relatia cu calciul este oarecum neclara, deoarece calciul interfera absorbtia zincului, dar numai la animale. Exista si un studiu in care aportul ridicat de calciu a diminuat absorbtia zincului la femei aflate dupa menopauza, dar efecte similare nu au putut fi reproduse la alte grupe de varsta. Fitatul de calciu, insa, scade absorbtia zincului, situatie citata la persoanele care consuma turte de porumb (tortilas) la care malaiul a fost tratat cu apa de var (oxid de calciu) (manevra gastrotehnica utilizata in mod traditional in America).

    Si vitaminele pot interactiona cu zincul. Acesta este cofactor al unei proteine – transportor care vehiculeaza vitamina A si al enzimei care transforma retinolul in retinal, esential in sinteza rodopsinei. Astfel, se poate explica aparitia hemeralopiei in carenta de zinc. De asemenea, folatul alimentar este biodisponibilizat prin actiunea unei enzime zinc-dependente. Cu toate acestea, studii recente nu au constatat existenta vreunei relatii intre acidul folic din alimente si suplimente si zinc.

    La ora actuala se apreciaza ca necesarul de zinc variaza dupa varsta, el inscriindu-se in limitele din tabel 1.

    Persoanele cu risc crescut de deficienta de zinc

    • sugarii si copiii
    • femeile in perioada de sarcina si alaptare, mai ales daca au varste tinere (mame adolescente)
    • pacientii hraniti integral parenteral
    • indivizii malnutriti, inclusiv cei cu malnutritie protein – calorica sau cu anorexie nervoasa
    • persoanele cu diaree severa persistenta (indiferent de cauza)
    • persoanele cu sindroame de malabsorbtie (ex. celiachie, sdr. intestinului scurt)
    • persoanele cu afectiuni inflamatorii nespecifice intestinale (b.Crohn, rectocolita ulcerohemoragica)
    • persoanele cu hepatita alcoolica care elimina zinc in exces si au un nivel redus de zinc hepatic.
    • indivizii cu anemie falciforma
    • persoanele de peste 65 de anin vegetarienii stricti – au nevoie de mai mult zinc decat alte persoane, deoarece surselele lor de elemente minerale sunt bogate in acid fitic.
    Comenteaza →

Comentarii

Cancel reply