• Indicatii terapeutice:

    Tratamentul hipertensiunii arteriale
    esentiale la adulti.

    Terapie in asociere:

    Administrarea TWYNSTA este indicata
    la pacientii a caror tensiune arteriala nu
    este controlata adecvat numai cu amlodipina
    in monoterapie.

    Terapie de substitutie:

    Pacientilor adulti la care tensiunea arteriala
    esentiala este controlata adecvat
    si carora li se administraza telmisartan si
    amlodipina sub forma de monoterapie li
    se pot administra in schimb comprimate
    de TWYNSTA care contin in compozitie
    aceleasi doze.
    Doza maxima recomandata este
    TWYNSTA 80 mg/ 10 mg un comprimat
    pe zi. TWYNSTA este indicata pentru
    tratamentul de lunga durata.

    Mecanismul de actiune:

    TWYNSTA combina doua componente
    antihipertensive cu mecanisme de
    control al tensiunii arteriale complementare
    la pacientii cu hipertensiune arteriala
    esentiala: un antagonist al receptorilor angiotensinei
    II-telmisartanul, si un blocant
    al canalelor de calciu de tip dihidropiridinic-
    amlodipina.
    Asocierea acestora are un efect antihipertensiv
    aditiv, reducand tensiunea arteriala
    intr-o masura mai mare decat fiecare
    substanta activa in parte.
    Administrat o data pe zi, TWYNSTA
    determina scaderi eficace si stabile ale
    tensiunii arteriale in cadrul intervalului
    dintre administrarea dozelor terapeutice,
    de 24 de ore.
    Telmisartan
    Telmisartanul este un antagonist specific
    al receptorilor angiotensinei II, subtipul
    1 (AT1), activ dupa administare pe
    cale orala. Telmisartanul deplaseaza angiotensina
    II, avand afinitate foarte mare
    pentru situsul sau de legare de receptor,
    subtipul AT1, care este responsabil
    de actiunile cunoscute ale angiotensinei
    II. Telmisartanul nu are activitate agonista
    partiala la nivelul receptorului AT1.
    Telmisartanul se leaga selectiv de receptorul
    AT1. Legarea este de lunga durata.
    Telmisartanul nu prezinta afinitate pentru
    alti receptori, incluzand receptorii AT2 si alti
    receptori AT mai putin caracterizati. Nu este
    cunoscut rolul functional al acestor receptori
    si nici efectul posibil de suprastimulare
    a acestora de catre angiotensina II, a carei
    concentratie plasmatica este crescuta de
    catre telmisartan. Concentratia plasmatica a
    aldosteronului este scazuta de catre telmisartan.
    Telmisartanul nu inhiba renina plasmatica
    umana si nu blocheaza canalele ionice.
    Telmisartanul nu inhiba enzima de conversie
    a angiotensinei (kininaza II), enzima
    care degradeaza, de asemenea, bradikinina.
    De aceea, nu este de asteptat potentarea
    reactiilor adverse mediate de bradikinina.
    La om, administrarea unei doze de
    80 mg telmisartan inhiba aproape complet
    cresterea tensiunii arteriale determinata
    de angiotensina II. Efectul inhibitor
    se mentine peste 24 ore si este inca
    masurabil pana la 48 ore.
    Dupa administrarea primei doze de
    telmisartan, activitatea antihipertensiva
    devine evidenta treptat in decursul a 3 ore.
    Reducerea maxima a tensiunii arte riale se
    rea lizeaza in general in 4-8 saptamani dupa
    i nceperea tratamentului si se mentine pe
    parcursul terapiei de lunga durata.
    Efectul antihipertensiv persista constant
    peste 24 ore dupa administrare si include
    cele 4 ore dinaintea administrarii dozei
    urmatoare, asa cum arata masuratorile
    tensiunii arteriale efectuate in ambulator.
    Aceasta se confirma si prin
    masuratorile efectuate in momentul efectului
    maxim si imediat inainte de administrarea
    dozei urmatoare prin raportul
    dintre concentratia plasmatica
    inaintea administrarii dozei urmatoare si
    concentratia plasmatica maxima care se
    mentine constant peste 80 % pentru doze
    de 40 si 80 mg telmisartan, in studiile clinice
    controlate cu placebo. Exista o tendinta
    aparenta de a crea o relatie intre
    doza administrata si timpul de revenire la
    valoarea initiala a tensiunii arteriale sistolice.
    In legatura cu aceasta, datele care
    privesc tesiunea arteriala diastolica sunt
    inconsistente.
    La pacientii cu hipertensiune arteriala,
    telmisartanul reduce atat presiunea
    sistoli ca cat si pe cea diastolica, fara
    a influenta frecventa pulsului. Contributia
    efectului diuretic si natriuretic al medicamentului
    la actiunea hipotensiva trebuie inca definita. Eficacitatea telmisartanului
    ca antihipertensiv este comparabila
    cu cea a altor medicamente reprezentative
    apartinand altor clase de antihipertensive
    (asa cum demonstreaza studiile
    clinice care compara telmisartan cu amlodipina,
    atenolol, enalapril, hidroclorotiazida
    si lisinopril).
    Dupa intreruperea brusca a tratamentului
    cu telmisartan, tensiunea arteriala
    revine treptat, in decurs de cateva zile, la
    valorile initiale de dinainte de tratament,
    fara evidentierea unei hipertensiuni arteriale
    de rebound.
    Incidenta manifestarilor de tuse seaca a
    fost semnificativ mai mica la pacientii tratati
    cu telmisartan decat la cei tratati cu inhibitori
    ai enzimei de conversie a angiotensinei,
    asa cum arata studiile clinice care compara
    direct cele doua tratamente antihipertensive.

    Amlodipina

    Amlodipina este un inhibitor al influxului
    ionilor de calciu din grupul dihidropiridinei
    (blocant lent al canalelor sau anta gonist
    al ionilor de calciu) si inhiba influxul transmembranar
    al ionilor de calciu la nivelul
    muschiului cardiac si musculaturii netede a
    vaselor de sange. Mecanismul activitatii antihipertensive
    al amlodipinei se datoreaza
    unui efect relaxant direct asupra musculaturii
    vasculare netede, ducand la reducerea
    rezistentei vasculare periferice si a tensiunii
    arteriale. Datele experimentale evidentiaza
    faptul ca amlodipina se leaga la nivelul ambelor
    situri de legare, dipiridinice si nondipiridinice.
    Amlodipina este relativ vascular-
    selectiva, cu un efect mai mare asupra
    fibrelor musculare netede din peretii vase lor
    de sange comparativ cu cel asupra fibrelor
    miocardului.
    La pacientii hipertensivi, administrarea
    in doza unica zilnica determina o reducere
    semnificativa a tensiunii arteriale, atat in
    clinostatism, cat si in ortostatism, pe parcursul
    intregului interval de 24 de ore. Datorita
    mecanismului lent de actiune, administrarea
    amlodipinei nu este urmata de
    aparitia hipotensiunii arteriale acute.
    La pacientii hipertensivi cu functie renala
    normala, administrarea amlodipi nei
    in doza terapeutica a dus la o scadere a
    rezistentei vasculare la nivel renal si la o
    crestere a ratei filtrarii glomerulare si a
    fluxului plasmatic renal efectiv, fara modificarea
    fractiilor filtrate sau proteinurie.
    Amlodipina nu a fost asociata cu nicio
    reactie adversa metabolica sau cu
    modificari ale lipidelor plasmatice si administrarea
    sa este recomandata la
    pacienti cu astm bronsic, diabet zaharat
    si guta.
    Administrarea la pacientii
    cu insuficienta cardiaca
    Studiile hemodinamice si studiile clinice
    controlate, bazate pe exercitiul fizic,
    care au inclus pacienti diagnosticati cu insuficienta
    cardiaca clasa II-IV NYHA au
    evidentiat faptul ca amlodipina nu a dus la
    deteriorarea starii clinice, asa cum a fost
    evaluat prin testul de toleranta la efortul
    fizic, fractia de ejectie a ventriculuilui
    stang si simptomatologia clinica.
    Un studiu placebo controlat (PRAISE),
    derulat cu scopul de a evalua pacienti cu
    insuficienta cardiaca clasele III-IV NYHA,
    carora li s-au administrat digoxina, diuretice
    si inhibitori ai ECA, a evidentiat faptul
    ca administrarea de amlodipina nu a
    dus la o crestere a riscului de mortalitate
    sau in ceea ce priveste criteriul care asociaza
    mortalitatea si morbiditatea legate
    de insuficienta cardiaca.
    Intr-un studiu de urmarire pe termen
    lung, controlat placebo (PRAISE-2), in care
    amlodipina a fost administrata pacientilor
    cu insuficienta cardiaca de gradul III-IV
    NYHA care nu manifestau simptome
    clinice, semne sugestive sau care sa
    evidentieze prezenta afectiunilor ischemice,
    tratati cu inhibitori ai ECA, digitalice
    si diuretice in doze stabilite, amlodipina
    nu a avut efect asupra mortalitatii
    cardiovasculare totale. La acest grup de
    pacienti, amlodipina a fost asociata cu un
    numar crescut de raportari de edeme pulmonare,
    in ciuda faptului ca nu au existat
    diferente semnificative ale incidentei
    agravarii insuficientei cardiace, comparativ
    cu placebo.
    Telmisartan/Amlodipina
    Intr-un studiu factorial, cu grupuri
    paralele, controlat placebo, dublu-orb,
    randomizat, multicentric, cu durata de
    8 saptamani, la care au participat 1461
    pacienti cu hipertensiune usoara pana la
    severa (tensiunea arteriala diastolica medie
    situata in principal la valori de ≥95 si ≤119
    mmHg), tratamentul cu TWYNSTA, la fiecare
    combinatie de doze a dus la reduceri
    semnificative ale tensiunii arteriale sistolice
    si diastolice comparativ cu monoterapia cu
    respectivele componente.

    Comenteaza →

Comentarii

Cancel reply