Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), care reunește companiile producătoare de medicamente generice și biosimilare prezente pe piața locală, anunță alegerea Simonei Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova, în poziția de Președinte al organizației.

Simona Cocoș are peste 25 de ani de experiență în industria farmaceutică. A absolvit Facultatea de Chimie, specialitatea inginerie chimică și deține un MBA în Management și Strategie. Activează în domeniul farma din 1995, perioadă pe parcursul căreia a deținut diverse funcții în vânzări și marketing, precum și poziții regionale în cadrul Zentiva. Din 2009 este director general al Zentiva România și Moldova, iar din mai 2020 coordoneaza activitatea grupului de companii Zentiva în România și Republica Moldova.

Simonei Cocoș îi revine responsabilitatea de a reprezenta producătorii de medicamente generice și biosimilare în relația cu autoritățile, cu obiectivul declarat al APMGR de a susține creșterea accesului la medicamente moderne și eficiente pentru pacienții români. Ea preia mandatul de la Adrian Grecu, Director General Viatris România, care a fost președinte APMGR timp de 2 mandate. În acelasi timp, Adrian Grecu va rămâne în bordul APMGR.

“Utilizarea medicamentelor generice și biosimilare permite tratarea unui număr mai mare de pacienți datorită prețului accesibil și, de asemenea, eficientizarea bugetelor sistemului de sănătate. Este o realitate faptul că îmbătrânirea demografică și creșterea incidenței bolilor cronice pune presiune pe resursele disponibile în sănătate. APMGR este o organizație importantă în România și mă bucur să constat o deschidere mai mare a autorităților în a discuta și a ține cont de expertiza industriei. În acest mandat mi-am propus să continuăm discuțiile cu toți factorii implicați în subiecte precum creșterea gradului de penetrare al genericelor si biosimilarelor prin politici și măsuri care să conducă într-un orizont de timp mediu la alinierea cu alte țări din Europa, scăderea taxei de clawback și asigurarea unui mediu sustenabil pentru producătorii de generice și biosimilare, toate acestea în beneficiul sistemului de sănătate românesc și al milioanelor de pacienți din România. Le mulțumesc lui Adrian Grecu, colegilor din board și din asociație, pentru toate eforturile depuse în ultimii ani și sunt convinsă că vom face echipa bună în continuare.” a declarat Simona Cocoș, Președinte APMGR.

Comisia Europeană, prin noua strategie farmaceutică, își propune să implementeze politici care să încurajeze competiția creată de medicamentele generice și biosimilare, simultan cu îndepărtarea barierelor care întârzie intrarea acestora pe piață și utilizarea lor de către sistemele de sănătate. România trebuie să se alinieze acestor politici pentru a putea asigura în continuare asistența medicală necesară milioanelor de pacienți de astăzi și din viitorul apropiat.

 

Leave a reply