La finalul anului trecut, Sévan Kaloustian a preluat rolul de Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson, în România. Anterior, Sévan Kaloustian a fost Director Comercial pentru Janssen Polonia.

Pe parcursul celor zece ani de carieră în cadrul companiei Janssen, Sévan Kaloustian a avut un rol cheie în facilitarea accesului pacienţilor la portofoliul Janssen de medicamente inovatoare, ocupând poziţii diferite în cadrul mai multor ţări. Anterior rolului său din Polonia, Sévan Kaloustian a fost Director al Strategiei Comerciale la nivel global în domeniul afecţiunilor neurodegenerative, pentru filiala companiei din New Jersey, Statele Unite ale Americii.

Sévan Kaloustian este absolvent al unui Doctorat în Farmacologie şi al unui program de masterat în farmaco-economie, ambele urmate în cadrul Universităţii Montreal, Canada. De asemenea, Sévan Kaloustian a urmat un program post-doctorat la Academia Sinica din Taiwan şi cursul „Transformarea Digitală a Industriilor” în cadrul Columbia Business School, New York.

„Anul acesta, vom continua să ne dezvoltăm prezenţa consistentă pe care Janssen deja o are în România. Este prioritar pentru noi să îmbunătăţim accesul pacienţilor români la tratamente inovatoare. Ne dorim să continuăm dialogul pe care îl avem cu autorităţile din domeniul sănătăţii şi cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi pentru a dezvolta împreună soluţii comune care pot răspunde priorităţilor din sănătate raportat la compensarea şi accesibilitatea medicamentelor inovatoare”, a declarat Sévan Kaloustian – Managing Director Janssen România.

Portofoliul Janssen România este alcătuit în prezent din peste 40 de medicamente inovatoare din domenii precum oncologie, neuroştiinţe, imunologie, boli infecţioase şi vaccinuri şi hipertensiune pulmonară.

 „În ultimii ani, am reuşit să oferim noi opţiuni de tratament pacienţilor diagnosticaţi cu mielom multiplu, leucemie limfocitară cronică, cancer de prostată, psoriazis şi scleroză multiplă. Ne concentrăm asupra nevoilor medicale neacoperite şi asupra efortului comun alături de factorii decizionali astfel încât să ne asigurăm că pacienţii români au acces la terapiile inovatoare de care au nevoie, la momentul potrivit. Pentru 2020, priorităţile noastre au în prim-plan pacienţii diagnosticaţi cu scleroză multiplă, care suferă de afecţiuni imunologice, oncologice sau sunt diagnosticaţi cu boli infecţioase”, a mai spus Sévan Kaloustian.

Poziţia de Managing Director al Janssen a fost anterior ocupată de Christian Rodseth, care a preluat un rol global în cadrul companiei.

Compania Janssen este membră a principalelor asociaţii de afaceri şi ale industriei farmaceutice precum: Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Institutul Aspen România şi Camera de Comerţ a Belgiei şi Luxemburgului în România şi Moldova (BEROCC).

 

Leave a reply