• Sanofi celebrează astăzi inaugurarea noii unități de producție digitală din Framingham, Massachusetts, marcând una dintre primele unități digitale din lume care utilizează tehnologia intensificată, continuă, de producție a medicamentelor biologice.

    Noua unitate este dotată cu tehnologie de ultimă generație, care conectează procesul de producție cu cercetarea și dezvoltarea, făcând posibilă îmbunătățirea procesului de comercializare a unor noi soluții terapeutice importante pentru pacienți.

    Această unitate de producție accelerează recentul proces de transformare a activității industriale din cadrul Sanofi, proces care se concentrează pe terapiile biologice, în linie cu transformarea activității de Cercetare și Dezvoltare a companiei. Intensificarea capacităților de producție biofarmaceutică reprezintă un pilon important pentru îndeplinirea obiectivului Sanofi de a stabili standardul de aur în industria biofarmaceutică.

    Sanofi, în prima linie a producției de medicamente biologice

    Tehnologiile de producție avansate, informatizate și bazate pe date vor permite Sanofi să obțină niveluri mai ridicate de productivitate, agilitate și flexibilitate, reducând timpul necesar pentru deplasarea produselor din laboratoarele de dezvoltare la fabrică și – cel mai important – răspunzând nevoilor pacienților din întreaga lume.

     „Investim deja de mai mulți ani pentru a pregăti viitorul Sanofi. Unitatea din Framingham deschide calea pentru producția de medicamente biologice de nouă generație, valorificând prelucrarea intensificată, continuă, într-o unitate complet integrată și digitală,” a declarat Philippe Luscan, Executive Vice President, Global Industrial Affairs în cadrul Sanofi. „Acest moment demonstrează rolul important pe care îl avem în ceea ce privește inovația și excelența în producție, ajutându-ne să conturăm viitorul companiei și al industriei.”

     

    Transformarea digitală a rețelei industriale Sanofi este un element esențial pentru obiectivul companiei de a valorifica utilizarea mai bună a datelor în vederea optimizării proceselor de producție, crescând eficiența, îmbunătățind agilitatea necesară pentru a răspunde nevoilor pacienților în rapidă schimbare și accelerând comercializarea noilor medicamente în curs de dezvoltare în zona de Cercetare și Dezvoltare.

    Framingham este cea mai recentă unitate de producție a medicamentelor biologice în rândul mai multor proiecte pilot, care sunt intensificate în cadrul rețelei Sanofi. Inovațiile stabilite în cadrul unității sunt rapid puse în practică și standardizate la nivelul întregii companii. Framingham este prima unitate integral “digitală”, în timp ce transformări digitale similare sunt adoptate în alte fabrici existente. Pe lângă Framingham, Sanofi intenționează să pună în practică inițiative de transformare digitală în Toronto  (Canada),  Suzano  (Brazilia), Waterford (Irlanda), Sisteron (Franța) și Geel (Belgia).

    Cea mai nouă parte a hub-ului integrat de medicamente biologice al Sanofi în Framingham

    Unitatea de bio-producție digitală din Framingham face parte din hub-ul integrat, multifuncțional, de medicamente biologice al Sanofi din Framingham, Massachusetts. Fiind un hub global important de peste 30 de ani, campusul oferă un spațiu comun pentru toată infrastructura și activitățile necesare pentru accelerarea livrării de noi terapii inovatoare pacienților, de la cercetare și dezvoltarea proceselor în fază inițială până la producție clinică și comercială, inclusiv funcțiile importante de control al calității și conformitate, reglementare, proiectare, lanț de aprovizionare și învățare și dezvoltare.

    Locația comună a acestor funcții esențiale permite conceperea și producția fără probleme, completă, a produselor și proceselor și oferă importante oportunități de dezvoltare pentru evoluția competențelor angajaților Sanofi.

    Comenteaza →

Comentarii

Cancel reply