• Autor:As. Univ. Dr. Camelia Diaconu

    Ghidurile American Academy of Otolaryngology ofera o definitie foarte exacta
    a rinosinuzitei. Termenul de rinosinuzita este de preferat, deoarece sinuzita implica
    aproape intotdeauna cavitatea nazala. Rinosinuzita necomplicata este definita
    ca rinosinuzita fara semne clinice evidente de inflamatie in afara sinusurilor
    paranazale si cavitatii nazale la momentul diagnosticului.

    Rinosinuzita poate fi clasificata
    functie de durata, in rinosinuzita
    acuta (sub 4 saptamani de evolutie),
    subacuta (intre 4-12 saptamani
    de evolutie) si cronica
    (peste 12 saptamani, cu sau fara exacerbari
    acute). Rinosinuzita acuta poate fi clasificata
    dupa etiologie in rinosinuzita acuta bacteriana
    sau rinosinuzita virala. Daca pe parcursul
    unui an apar patru sau mai multe episoade
    de rinosinuzita acuta bacteriana, fara
    simptome persistente intre aceste episoade,
    termenul folosit este de rinosinuzita acuta
    recurenta.

    Infectiile acute virale de cai aeriene superioare
    preced frecvent invazia bacteriana a
    sinusurilor, cu microorganisme ca Streptococcus
    pneumoniae, Haemophilus influenzae
    si Moraxella catarrhalis. Aceste microorganisme
    se intalnesc si in sinuzitele cronice, ca
    si Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa,
    anumiti anaerobi si chiar fungi.

    Factorii predispozanti pentru rinosinuzita
    acuta sunt obstructia mecanica (polipi, deviatie
    de sept, tumori, traumatisme, corpi
    straini), edemul mucoasei (rinite alergice,
    vasomotorii, virale), schimbari rapide ale altitudinii
    si presiunii atmosferice, afectarea
    motilitatii ciliare (din fibroza chistica), imunodeficientele
    (HIV, deficiente imunoglobulinice),
    consumul de cocaina.

    Simptomatologie

    Simptomele dominante sunt congestia
    na zala, rinoreea purulenta, durerea dentarafaciala,
    cefaleea si tusea. Desi aceste simptome
    sunt nespecifice, istoricul de rinoree
    persistenta purulenta si durere faciala pare
    sa se coreleze cu o probabilitate crescuta de
    infectie bacteriana. Simptomele mai putin
    frecvente sunt febra, greata, fatigabilitatea,
    halitoza (respiratia urat mirositoare), sau
    odinofagia (durerea in gat).

    Examenul clinic incepe cu inspectia fetei,
    care poate decela edemul si sensibilitatea
    fetei in zona afectata. Examinarea mucoasei
    nazale trebuie sa includa examinarea
    secretiilor nazale, care pot fi apoase, limpezi,
    la debutul unei infectii acute de cai respiratorii
    superioare, sau mai groase, purulente,
    galben-verzui si opace dupa cateva zile de
    evolutie. Persistenta secretiilor purulente
    mai mult de 10 zile este caracteristica pentru
    rinosinuzita. Absenta secretiilor purulente
    nu exclude insa posibilitatea unei sinuzite
    acute. Orofaringele trebuie examinat pentru
    identificarea secretiilor mucopurulente
    de pe faringele posterior. Ocazional, sinuzita
    se poate prezenta cu durere dentara deoarece radacina dintilor se proiecteaza
    pe planseul sinusurilor maxilare. De fapt,
    anumite cazuri de sinuzita maxilara sunt secundare
    unei infectii dentare care erodeaza
    osul si ajunge in sinusul adiacent. Examinarea
    urechilor poate releva o otita medie,
    in special la copiii cu sinuzita. La reevaluarea
    pacientilor cu rinosinuzita recurenta, examenul
    clinic trebuie sa caute eventuale semne
    de imunodeficienta (asocierea unei otite medii
    recurente, bronsiectazii, pneumonie), complicatiile
    infectiilor primare (mastoidita sau
    celulita orbitara), intarzieri de crestere la copii,
    o dermatita neexplicata, anomalii anatomice
    (deviatie de sept, polipi nazali, corpi
    straini, tumori) etc. La pacienti selectati cu
    sinuzita cronica sau recurenta trebuie luata in
    calcul o endoscopie nazala. Aceasta procedura
    ofera posibilitatea vizualizarii directe a anomaliilor
    septale, a mucoasei, nazofaringelui, orificiilor
    trompei lui Eustachio, epiglotei, glotei,
    partii posterioare a limbii, corzilor vocale.

    Diagnosticul de rinosinuzita se bazeaza
    pe o combinatie de anamneza, examen clinic,
    studii imagistice si/sau teste de laborator. Rinosinuzita
    acuta bacteriana se suspicioneaza
    la pacientii la care infectia de cai respiratorii
    superioare persista mai mult de 10-14 zile.
    Tehnicile imagistice sunt utile atunci cand
    simptomele sunt vagi, semnele obiective sunt
    echivoce sau raspunsul la tratamentul initial
    este nesatisfacator. Aceste tehnici imagistice
    sunt reprezentate de radiografia standard a
    sinusurilor fetei, tomografia computerizata,
    rezonanta magnetica nucleara. In general,
    radiografiile nu sunt necesare pentru stabilirea
    diagnosticului. Toate aceste procedee
    imagistice trebuie indicate la mai mult de 2
    saptamani dupa o infectie acuta de cai aeriene
    superioare si la peste 4 saptamani dupa o
    rinosinuzita acuta bacteriana si dupa tratament,
    daca este necesara identificarea extinderii
    unei sinuzite cronice sau a cauzelor
    potentiale de sinuzita acuta recurenta.
    Testele de laborator includ citologia
    nazala, punctia sinusala si, in functie de
    suspiciunea etiologica, teste pentru imunodeficienta,
    teste specifice pentru fibroza
    chistica si alte teste. Valoarea testelor hematologice
    de rutina (VSH, hemograma, proteina
    C reactiva) este destul de redusa in stabilirea
    diagnosticului.

    Tratamentul medicamentos

    Decizia de tratament antibiotic. Aproximativ
    70% din pacientii cu rinosinuzita acuta bacteriana se amelioreaza in 2 saptamani fara
    tratament antibiotic; aproximativ 85% se
    amelioreaza cu tratament antibiotic adecvat.
    Incidenta complicatiilor severe si progresiei
    de la forma acuta la cea cronica de
    rinosinuzita este foarte scazuta. In plus, nu
    exista dovezi ca terapia antibiotica previne
    complicatiile severe sau progresia spre boala
    cronica. Din acest motiv, decizia de a recomanda
    antibiotice unui pacient trebuie
    sa fie influentata foarte putin sau deloc de
    dorinta de a preveni complicatiile si/sau de
    dezvoltarea rinosinuzitei cronice.

    In general, ghidurile recomanda ca, daca
    simptomele, starea clinica si comorbiditatile
    sunt usoare spre moderate, tratamentul sa fie
    simptomatic, fara antibiotice. Daca simptomele
    sunt moderate spre severe ori se agraveaza,
    iar suspiciunea clinica de rinosinuzita
    bacteriana este mare, se recomanda antibioterapie.
    Numeroase studii clinice au comparat
    eficacitatea diverselor antibiotice cu placebo
    si cu alte antibiotice in tratamentul
    rinosinuzitei acute bacteriene. Bazat pe
    eficienta si pe costuri, amoxicilina si trimetoprimul/
    sulfametoxazolul sunt antibioticele
    de prima linie. Amoxicilina este
    eficienta, ieftina si bine tolerata. Azitromicina
    este o alternativa acceptabila pentru
    pacientii alergici la antibioticele de prima
    linie. In general, nu se recomanda azitromicina
    in tratamentul sinuzitei cronice,
    sau in caz de esec al tratamentului cu antibioticele
    de prima linie sau cu alternativele
    lor. In tabelul nr. 1 sunt rezumate
    recomandarile ghidurilor americane pentru
    antibioterapia rinosinuzitelor.

    Trialurile clinice indica faptul ca aproximativ
    15% din pacienti necesita mai mult de
    2 saptamani pentru rezolutia simpto melor,
    indiferent de antibioticul initial folosit. In
    acest caz, se recomanda terapie prelungita
    cu acelasi antibiotic timp de 3 saptamani
    inainte de a schimba antibioticul sau de
    a indica reevaluare imagistica prin tomografie
    computerizata. Unii experti sugereaza
    ca pacientii trebuie tratati pana la disparitia
    simptomelor plus inca 7 zile.

    Multe trialuri recente cu antibiotice raporteaza
    cresterea rezistentei la antibiotice.
    Adultii cu rinosinuzita acuta bacteriana, care
    nu prezinta ameliorare dupa tratament cu
    antibiotic de prima linie, sau cu unul alternativ,
    pot necesita un antibiotic cu spectru
    mai larg, de linia a doua.

    Terapiile adjuvante

    Terapiile adjuvante amelioreaza simptomele,
    dar s-a dovedit ca nu influenteaza
    evolutia clinica. Teoretic, atat decongestionantele
    topice, cat si cele orale, folosite in
    tratamentul sinuzitei acute sau cronice, pot
    facilita ventilatia nazala si sinusala. Decongestionantele
    orale trebuie utilizate cu precautie
    la pacientii cu hipertensiune arteriala, boala
    cardiaca ischemica, glaucom, hipertrofie de
    prostata sau diabet zaharat. Numai doua decongestionante
    orale sunt folosite frecvent:
    pseudoefedrina si fenilefrina. Decongestionantele
    topice si orale reduc fluxul sanguin
    mucosal, scad edemul tisular si stimuleaza
    drenajul secretiilor. Decongestionantele topice
    se indica pentru o perioada de maxim
    3 zile, datorita riscului de vasodilatatie de
    rebound (rinita medicamentoasa) sau rinita
    atrofica. Spray-urile nazale cu corticosteroizi
    pot fi utile la pacientii cu rinosinuzita acuta
    sau cronica. Spray-urile nazale cu solutie salina
    sau lavajul pot fi utile pentru fludificarea
    secretiilor; nu exista date concludente despre
    eficienta sau necesitatea utilizarii mucoliticelor
    orale (vezi tabelul 2).

    Masuri generale recomandate pacientilor
    cu rinosinuzita acuta: odihna adecvata, hidratare,
    analgezice, comprese calde facia le,
    bai de aburi sau inhalatii, odihna cu capul
    in pozitie mai sus decat restul corpului. Ca
    masuri profilactice trebuie tratate co rect
    alergiile si infectiile virale de cai aeriene
    superioare, trebuie evitati factorii de mediu
    ca alergenele relevante, fumul de tigara,
    poluantii atmosferici, barotraumele.

    Comenteaza →

Comentarii

Cancel reply