Conform estimarilor specialistilor, in Romania, numarul total al persoanelor care sufera de boli inflamatorii intestinale (BII) in 2013 este de 5-10 ori mai mare comparativ cu anul 2002.

In contextul Zilei Internationale a Bolilor Inflamatorii Intestinale, marcata anual pe 19 mai, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune (APAA) a lansat cartea „Autografe pe curcubeu”, scrisa de patru pacienti care sufera de BII – Maria, Razvan, Ana-Maria si Raul. Potrivit autorilor, cartea isi propune sa atraga atentia asupra bolilor inflamatorii intestinale si a importantei diagnosticarii corecte a acestora, pentru a-i ajuta si pe alti pacienti sa inteleaga mai bine boala si modul in care pot lupta cu ea, urmand exemplul celor care au reusit sa faca acest lucru. Alaturi de povestile pacientilor, cartea include interviuri cu medici gastro-enterologi care vorbesc despre dificultatile bolii si solutiile de tratament pe care le-au recomandat pacientilor de-a lungul timpului.
In cadrul evenimentului de lansare, specialistii au subliniat faptul ca din totalul de 5.000 de pacienti diagnosticati cu BII la noi in tara, doar 20% figureaza in Registrele Nationale.
„Cresterea numarului de pacienti cu BII este legata de mai multi factori, printre care se numara: alimentatia dezechilibrata, stilul de viata, folosirea irationala a antibioticelor, imunizarile repetate. Totusi, unii factori declansatori ai bolii raman in continuare necunoscuti, pentru ca vorbim de o boala autoimuna. In acest moment, numarul persoanelor care sufera de BII este unul estimativ si este foarte posibil ca multi pacienti sa fie in continuare nediagnosticati. Acest lucru se intampla pentru ca simptomele si manifestarile acestor boli sunt variate si comune cu ale altor afectiuni – dureri abdominale, stare de oboseala, pierdere in greutate, diaree timp de zile sau saptamani intregi. Astfel, de la aparitia primelor simptome, pana la diagnosticarea finala, pacientul trece prin multiple examinari, fara sa mai vorbim ca multi renunta sa se mai prezinte la medic pentru ca le este greu sa admita ca sunt bolnavi. Indemnul meu catre toti pacientii care sufera simptome dintre cele enuntate este sa se adreseze medicului specialist pentru un diagnostic corect si o schema de tratament adecvata fiecaruia”, a explicat prof. dr. Mircea Diculescu, presedintele Societatii Romane de Gastroenterologie si Hepatologie.
Potrivit datelor emise in cadrul evenimentului, la nivel mondial, mai mult de 5.000.000 de persoane sunt diagnosticate cu BII, dintre care cele mai raspandite sunt Boala Crohn si Rectocolita ulcero-hemoragica. Dintre acestia, aproximativ 3.000.000 de pacienti traiesc in Europa, in special in nordul Europei, insa prevalenta bolii continua sa creasca in tarile din Sudul si Estul continentului.

Leave a reply