Boehringer Ingelheim a anuntat rezultatele unui studiu non-interventional, ce reflecta practica medicala zilnica si care a investigat efectele terapeutice ale Spiriva (bromura de tiotropium) in tratamentul pacientilor cu Boala Pulmonara Obstructiva Cronica (BPOC) din sase tari din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania.

Medicamentul inhalator, produs de Boehringer Ingelheim, este utilizat ca tratament bronhodilator de intretinere pentru ameliorarea simptomelor in cazul pacientilor cu BPOC, cu administrare o data pe zi. Potrivit companiei, este pentru prima data cand a fost derulat un astfel de studiu, ce a stabilit efectele pozitive ale medicamentului in experienta practica.

Rezultatele Studiului Observational, ce a masurat scorul Chestionarului Respirator Saint George (SGRQ) in Practica Medicala de Rutina in Europa Centrala si de Est (SOSPES), arata ca in doar sase luni de utilizare a Spiriva de catre pacientii cu BPOC, calitatea vietii acestora a fost semnificativ imbunatatita, independent de statutul de fumator, varsta, prezenta unor alte afectiuni, sau severitatea afectiunii.
“Studiul SOSPES este un studiu de referinta, non-interventional, privind tratamentul BPOC, deoarece evalueaza impactul real al tratamentului cu Spiriva in experienta practica. In timp ce in tarile din Europa Centrala si de Est incidenta cazurilor de BPOC nu este mai crescuta in comparatie cu alte tari din Europa, cazurile nediagnosticate sunt mai frecvente in tarile din prima categorie – lucru ce necesita adoptarea unor masuri”, a declarat dr. Matjaz Flezar, specialist in Pneumologie si Medicina Interna, precum si coordonator si investigator al studiului SOSPES.
Studiul a fost derulat intr-un cadru clinic real, in sase tari din Europa Centrala si de Est: Croatia, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia. Din cei 4.854 de pacienti cu BPOC care au participat la studiu, un numar de 447 (9%) au fost din Romania.

Leave a reply