ImageBiroul de Presa al Ministerului Sanatatii Publice a anuntat ca se lucreaza la realizarea unui act normativ prin care se vor achita datoriile din sistemul sanitar.
Intr-o intalnire a ministrului Nicolaescu cu echipa de conducere a CNAS, cu reprezentanti ai Colegiului Farmacistilor din Romania, ai Patronatului Farmacistilor din Romania si ai asociatiilor producatorilor, importatorilor si distribuitorilor de medicamente, s-a analizat situatia unor datorii neachitate catre furnizori, producatori, importatori, distribuitori si farmacisti.
Se doreste ca pana saptamana viitoare sa se elaboreze un act normativ care sa cuprinda atat sumele aferente datoriilor recunoscute si insusite cat si un calendar cu termenele clare la care vor fi achitate datoriile.
Sursa de finantare va fi asigurata de la Fondul Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, fondul de rezerva al CNAS, venituri ale MSP si de la bugetul de stat.

Leave a reply