Dr. Florin Chirculescu, medic chirurg – sef sectie
chirurgie toracica, Spitalul Municipal Bucuresti,
consilier al Presedintelui CMR pe probleme de strategie

Medicina a fost o alegere
din pasiune?

Nu avea cum sa fie din pasiune pentru ca
nu am medici in familie. La 15 – 16 ani nu
imi era clar ce vreau sa fac. Pasionat fiind de
literatura, am citit atunci Citadela si Cartea
de la San Michele si am realizat ca medicina
este ceea ce vreau sa fac. Initial m-a interesat
foarte mult psihiatria. Ma pasiona mintea
umana, dar acum cred ca nu as fi fost in stare
sa fiu psihiatru, nu am rabdarea necesara.

Dar si chirurgia necesita rabdare!

Da, dar psihiatria necesita un alt tip de
rabdare, care nu imi este caracteristica.
Sincer, nu imi imaginam in clipa in care
invatam pentru secundariat ca voi deveni
chirurg toracic.

La inceput am crezut ca am facut o alegere
proasta. Insa, pe de alta parte este un gen
de chirurgie foarte riguroasa, nemteasca as
numi-o, cu reguli clare.

Asa am ajuns sa fiu convins de necesitatea
protocoalelor si ghidurilor de buna
practica medicala, pentru ca in chirurgia
toracica, daca nu respecti ce scrie in carte,
daca te abati – nu cu foarte mult, ai pierdut.
Chirurgia toracica este cea care m-a
edu cat pe mine, eu nefiind o persoana prea
disciplinata.

Va propun sa ne imaginam sistemul
sanitar cu decidentii de o parte
si personalul medical de alta
parte, pe o tabla de sah. Piesele
albe – halatele albe. Decidentii, piesele
negre. Mi se pare o partida
mereu pierduta de medici fara a fi
castigata de fapt de nimeni. Cum ar
putea medicii sa dea sah mat?

Putem sa ne imaginam aceasta partida.
Dar nu ati mentionat jucatorul.
Daca mi-ati fi pus acesta intrebare acum
6 – 7 luni v-as fi spus ca acel jucator trebuie sa fie Colegiul Medicilor. Din nefericire in
clipa de fata Colegiul are anumite parghii
retezate. Sarcina fundamentala a Colegiului
este securitatea pacientului, iar instrumentele
prin care realizeaza aceasta, sunt medicii.
Dupa parerea mea, in ultimii 20 de ani
siguranta pacientilor nu a fost o problema
la care decidentii sa se gandeasca in mod serios.
Sa nu ne imaginam ca decidentii cand
fac taraboi in mass-media se gandesc la
siguranta pacientilor, ei nu vor decat sa isi
justifice incompetenta in administrarea unor
fonduri si deturnarile de fonduri care au loc
in mod constant, in ceea ce priveste banii din
sanatate.

Colegiul, este insa doar un jucator din
spatele pieselor albe. Dupa parerea mea trebuie
„inventat” inca un jucator pentru piesele
albe. Ma refer la un organism asemanatore
unui sindicat, pentru ca medicii trebuie sa
aiba posibilitatea de a actiona si din punct
de vedere sindical. Si nu ma gandesc doar
la partea salariala, ci si la mediul in care isi
defasoara medicii din Romania activitatea,
pentru ca este un mediu profund nociv.
Pentru a vedea asta trebuie doar sa
privesti intr-o camera de garda.

Acest jucator pe care il veti inventa,
ar putea lupta si pentru mult discutatul
6% din PIB?

Aceasta este ideea! Trebuie sa existe un
jucator care, in mod constant, sa poata lupta
pentru nevoile sistemului sanitar, dar care
sa si dispuna de parghiile necesare. Pentru
ca decizia bugetului in sanatate este politica,
avem nevoie de un organism care sa puna
presiune si sa se impuna! Este nevoie de un
organism ancorat intr-o realitate sindicala,
intr-o federatie de fapt si abia atunci vom
putea avea un „glas” puternic pentru a cere
procentul cuvenit din PIB. Aceasta este doar
o parte a luptei. Trebuie sa ne gandim ca si
daca obtinem acesti bani ii aruncam intr-o
sita, cu gauri foarte mari, care este sistemul
sanitar romanesc, care nu este dirijat in momentul
de fata dupa niste criterii de management,
ci de cu totul si cu totul alte criterii.
De curand au fost discutii referitoare la
achizitia unor roboti chirurgicali in conditiile
in care nu am avut ser fiziologic in spital!
Mie nu imi iese din minte ca am suturat
un pacient cu trei tipuri diferite de fire
la piele.

Avea 3 culori de ate pe pielea lui, verde,
albastra si neagra. Pentru ca nu mai aveam
ata. Si nu pot sa uit ca a trebuit sa inchid
o pacienta, careia ii facusem o timectomie,
cu doua tipuri diferite de ate. Erau ate care
nu tineau nodurile si ate care se rupeau si
a trebuit sa le alternez, astfel incat sa se
suplineasca intre ele.

Si au fost zile cand am suspendat activitatea
chirurgicala pentru ca nu a mai fost ser
fiziologic. Si in aceste conditii, sa achizitionezi
10 roboti, mi s-a parut nerealist.

Stiti ca in ochii oamenilor imaginea
Spitalul Municipal s-a deteriorat?

Din nefericire stiu lucrul acesta. E un lucru
care ma deranjeaza si nu pentru ca oamenii
fac aceste afirmatii, ci ma doare sa aflu ca
oamenii au astfel de perceptii legat de spitalul
in care si eu imi desfasor activitatea.

Lucrurile in acest spital s-au deteriorat
daca suntem obiectivi si asta
este o situatie concreta, nu numai
o imagine construita de media!

Sa nu credeti ca noi medicii nu discutam
aceste probleme intre noi.
Un medic responsabil fireste ca o sa
fie mahnit cand afla ca lumea nu mai are
aceeasi buna parere despre spitalul in care
functioneaza si despre colectivul in care exista
si profeseaza. Dar sunt explicatii pentru toata
povestea asta. Explicatii care tin de management.
Din momentul in care, cu o urgenta
maxima, trebuie sa faci un drum nesfarsit
pana la computerul tomograf ca dupa aceea sa
te intorci de unde ai plecat si sa urci intr-un
lift ca sa ajungi la blocul operator care se afla
la etajul 2, despre ce discutam atunci?!
Intr-un spital de urgenta in primul rand
ar trebui sa te gandesti la un flux prin care un
pacient care reprezinta o urgenta sa fie tratat
cu adevarat ca o urgenta. Am vazut asemenea
lucruri in alte tari. Si totul se intampla pe
un spatiu de 50 de metri. Dar trebuie ca cineva
sa se gandeasca la spital ca la un intreg,
trebuie sa inteleaga mecanismele dupa care
functioneaza managementul urgentei. Iar
daca un manager nu a lucrat intr-un mediu
de urgenta si nici nu are dorinta de a intelege
ce inseamna o adevarata urgenta, cand un
om poate pieri in 5 – 10 minute, fireste ca o
sa lase lucrurile asa cum sunt.

De fapt oamenii privesc cu neincredere
in asamblu Spitalul Municipal,
dar au pastrat anumite sectii in care
au incredere si mai au repere si incredere
in anumiti medici pe care ii
recunosc ca adevarati profesionisti.

Aceasta este speranta mea in ceea ce
priveste Spitalul Municipal, pentru ca sunt
medici care imbina in mod fericit profesionalismul
cu capacitatea de a comunica si cu
calitatea extraordinara de a fi umani.
Si nu are rost sa ascund ca tocmai aceste
persoane sunt cele mai frustrate de acest deficit
de imagine despre care am vorbit.

Intrece sistemul sanitar romanesc fictiunea, plasat evident intr-un spatiu arid?

Realitatea depaseste fictiunea!
Din momentul in care nu mai ai ser
fiziologic intr-un spital de urgenta, din momentul
in care nu mai ai firele vasculare care
sa iti permita sa inchizi o plaga in urgenta,
noaptea, din momentul in care nu mai
poti sa asiguri continuitatea tratamentului cu antibiotice si trimiti pacientii
si apartinatorii sa cumpere medicamente,
din momentul in care pui pe canapele dure
pacienti politraumatizati, din momentul
in care nu ai suficient personal de terapie
intensiva, din momentul in care nu merg lifturile
sau se blocheaza cu echipa de garda…
asta nu mai este SF, seamana a Stalingrad!
Similitudinile sunt izbitoare, mai putin
frigul si lipsa apei.

Ceea ce imi spuneti ma face sa
ma gandesc la lagare!

Sa stiti ca da! Si tacerea pe care o pastram de
20 de ani referitor la nocivitatea mediului medical
din Romania este intrucatva asimilabila cu
tacerea germanilor in timpul celui de-al doilea
razboi mondial. Cand ei stiau clar ce se
intampla dar se prefaceau ca nu vad.
E vorba de o inconstienta dublata de
alte interese ale decidentilor! Am senzatia
ca au niste prioritati personale care adeseori
prevaleaza asupra intereselor publice.
Si atunci ma intreb: exista oare un paralelism
intre deteriorarea sistematica, progresiva
a starii de sanatatate a populatiei si
faptul ca sistemul sanitar romanesc a fost
condus cu picioarele?

Avem un sistem subfinatat cronic si submanageriat
in conditiile in care totusi exista
aproximativ 300 de specialisti in management
sanitar. Dar de acestia nu a auzit ni meni. Parte
dintre ei stau, in loc sa fie „jucati”! Stau intr-
un institut… Și din moment ce exista acesti
specialisti, tinuti in niste birouri unde nu isi
pun in valoare pregatirea, nu ma pot gandi
decat ca nu se doreste ca ei sa fie folositi.

Scrisoarea dvs., nu cea pierduta, ci
cea deschisa, adresata ministrului Bazac
a venit pe fondul unor nemultumiri
acumulate. Ati primit vreun raspuns?

In urma scrisorii am avut o discutie chiar
cu ministrul. A fost o discutie care mi-a lasat
un gust amar. A venit cu o propunere destul
de bizara si mi-a facut o oferta foar te eleganta:
sa devin șeful Comisiei de spe cialitate pentru
Chirurgie toracica, pentru elaborarea de
protocoale. Nu aveam cum sa primesc insa
acesta oferta, chiar daca ma ono ra, pentru
ca neavand grad universitar nu puteam sa
fiu șeful profesorilor mei! Dar mi s-a parut
o propunere constructiva si i-am raspuns ca
sunt dispus sa colaborez cu conditia sa nu
primesc nici un ban de la minis ter. Am cerut
ragaz o zi pentru a veni cu un raspuns.

Raspuns pe care i l-am dat dupa 9 ore și de
atunci nu am mai primit nici un raspuns. La
2 saptamani de la intalnire, eu fiind membru
in comisia nationala de specialitate, ministrul
a refacut comisiile și n-am mai fost membru
al comisiei respective.

Acesta a fost daca vreti rezultatul oficial
al scrisorii.

Sa discutam cateva puncte dureroase
ale scrisorii… Ati pomenit de
parteneriatul medic – pacient compromis.
De catre cine si de ce?

Relatia aceasta este guvernata de foarte
multi factori. Fundamental unul dintre factori
care o deterioreaza este presiunea teribila
pe care o pune mass-media. Pentru ca exista
un scop al decidentilor de a face aceasta dihotomie,
sa-si mascheze incapacitatea, deturnarea
de fonduri si sa scape de o eventuala
punere a reflectoarelor asupra lor. Si atunci
ce fac? Dau vina pe celalalt partener. Cel
mai comod este medicul. Ca sa gasesti vinovat
medi cul, trebuie sa recurgi la niste tare
pe care din nefericire o parte dintre colegii
nostri medici le au. Daca este unul dintre
cei care greseste pe ici pe colo, iar uneori
greseala poate fi fundamentala, atunci e usor
sa il transforme in tap ispasitor. Nefericirea
este ca se practica o extindere a acestui concept
de tap ispasitor asupra intregului corp
medical, fapt cu care nu am cum sa fiu de
acord.

Exista deci doua cauze, una tine de
decidenti, iar a doua, de ceea ce inseamna
medicul roman in clipa de fata. Pentru ca,
sa nu uitam ca medicul roman este un me dic
care functioneaza in tara numita Romania,
unde se traverseaza pe rosu! Nu poate sa fie
medicul un sfant intr-o lume care se ia la bataie
pentru ca unul a taiat calea celuluilat la
semafor, cand iata in politica ce dispute suburbane
au loc.

V-ati plans pe buna dreptate de
scriptologia din medicina romaneasca…

Functionam cu mult mai putini medici
decat ar trebui sa o facem in conditiile noastre
de normare, care sunt oricum sub conditiile
de normare din orice tara civilizata.
In tari cu un sistem medical pus la punct
exista dictafoane care se strang in biroul unei
doamne care cu asta se ocupa, sa scrie aceste
date.

Mai scriu studentii si rezidentii foi
de externare?

Cum sa nu! Dar este aberant sa folosesti
un student sau medic rezident pentru a scrie
externari cand el este acolo ca sa invete! Ca
sa nu mai spun ca scriu si medicii specialisti
si primari! Si daca acesti medici scriu foi
dupa foi, formulare dupa formulare nu
sunt utilizati aiurea? Nu e bataie joc fata de
pregatirea si timpul lui si indirect fata de pacient?

Care e cauza determinanta
a migratiei medicilor si asistentelor?

Eu zic ca lipsa satisfactiei profesionale
este pe primul loc si abia apoi este vorba de
salarizare. Cu colegii care imi sunt apropiati,
foarte rar discutam despre veniturile noastre.
Lucrul care ne deranjeaza cel mai rau
este mediul in care ne desfasuram activitatea
profesionala. Si cel mai mult ne supara faptul
ca stim ce trebuie facut dar nu avem cu ce.
Si primim palme morale la tot pasul, fara sa
avem vina. Da, asta este senzatia, in spital cel
putin, ca evoluezi constat printre palme.

Este acesta situatie un factor de
stres dimineata, cand sunteti in
drum catre spital?

Acesta este principalul factor de stress!
Ceea ce este absolut ciudat in conditiile in
care, mai ales intr-un spital de urgenta, intalnirea cu un pacient urgent este un stres foarte
mare. Si acest stres este chiar depasit de faptul
ca, de exemplu, te blochezi cu pacientul
in lift intre etaje si nu mai ajungi cu el la sala,
cand acesta sangereaza …

Vi s-a intamplat?

Sigur ca da! Ceea ce nu intelege toata
lumea este ca medicina, mai ales cea de
urgenta, nu este ca proiectarea. Cand proiectezi
ceva, daca nu gasesti solutia cea mai
buna, iti iei o pauza si mai gandesti. In
medicina nu ai timp si nici ragazul necesar
sa te gandesti. Iar cand esti blocat in lift ce
sa mai faci? Nu ti se acorda timp, mai ales in
medicina de urgenta!

Cand ai o urgenta maxima nu mai stii
cum curge timpul: sau 5 minute ti se par 2
ore sau au trecut 2 ore si ti se pare ca totul s-a
desfasurat in 10 minute.

De „celebrele” lifturi de la Municipal
cine este raspunzator?

Nu stiu sa va raspund! Intr-o garda, nu a
mea, s-a petrecut asa: era o politrauma si in
liftul care cobora era ortopedul, neurochirurgul
si chirurgul generalist. Liftul a cazut si ei
au ramas blocati in lift. Era 2 sau 3 noaptea.
Au apasat pe butonul de urgenta si cei
de la serviciul de intretinere a liftului au spus
ca vin in 20 de minute sa ii scoata. Au sosit
dupa 40 de minute! Colegii mei iesisera singuri
din lift si erau deja cu pacientul in sala
de operatii.

La mine a fost o situatie mai putin
dramatica, ba chiar amuzanta intr-un fel,
cand intre doua consulturi, am ramas blocat
in lift. Apasand pe butonul cu pricina, care
trebuie sa te puna in legatura cu echipa de
depanare, am auzit o voce care repeta: numar
nealocat… numar nealocat…

Ma intreb totusi cat ii poate
fi de greu unui manager sa vada
disfunc tionalitatile spitalului?
Cuza s-a deghi zat si i-a prins
cu ocaua mica…?!

E adevarat, dar Cuza a fost Cuza!
Managerii sunt coordonatori de credite,
depinde deci de ce prioritati au
ei. Ei sunt trasi la raspundere sau
recompensati pe baza bunelor
rezultate financiare, care rezultate
financiare sunt bune
daca au datorii mai mici
decat altii eventual!

Pentru imaginea sifonata a medicilor
in societate nu au si managerii
spitalelor o parte de vina?

Sunt niste oameni fara viziune, sunt indivizi
reactivi managerii nostri, nu sunt preventivi.
Fara discutie ca lipsa de bani ii aduce
in situatia de a se da peste cap sa aduca bani,
pe de alta parte nu poti sa nu te gandesti ca
ei nici nu anticipeaza.

Eu scriu foarte usor, cu usurinta! Si cum
e ceva care mi se pare ca scartaie, fac o adresa
in 3 exemplare si ma asigur ca unul dintre
exemplare a ajuns unde trebuie. Este stupefiant
cat de putine raspunsuri am primit la
toate aceste adrese, si asta nu in conditiile in
care ii anunt ca s-a spart un geam.
De exemplu, de cand sunt in acest spital,
din 2003, tot fac adrese si spun ca ne-ar trebui
un toracoscop. Vazand ca nu primesc nici
un fel de rezultat am facut o adresa in care
am facut inclusiv calculul economic si le-am
demonstrat ca investitia de 30.000 de euro
se amortizeaza in doi ani. Am facut adresa si
am trimis-o tuturor directorilor, dar tot nu
am primit raspuns. Cu stupefactie am aflat
ca de fapt doi dintre directori, inclusiv cel
economic, nu stiau de adresa si respectiv de
propunerea/solicitarea mea. Ei functionand
intr-un consiliu director.

Am facut si a treia adresa…nici la aceasta
nu am primit raspuns!

Asta cred ca sintetizeaza o anumita optica
pe care o au.

Iata o alta anomalie. Am aflat ca exista
o prima de fidelitate care la noi in spital
s-a acordat numai personalului TESA, infirmierelor,
asistentelor…medicii nu au primit
prima acesta. Motivul a fost ca avem salarii
mari si plati informale. In conditiile in care
un rezident are 9 milioane!

Vorbeati in scrisoare de politica de
personal in sanatate…

Ar trebui inceput cu inceputul: cu cate
persoane sunt necesare la un pat – infirmiere,
asistente, doctori. Ar trebui o renormare.
La un spital ca al meu, pe sectia mea,
in alte tari sunt 6 medici, nu 3, si o armata
de rezidenti!

Dar daca se calculeaza necesarul
de personal astfel, corelat cu
migratia deloc neglijabila, ajungem
la un deficit de personal evident!

Da, dar daca esti curajos si integru ca
decident, iesi si spui public: „nu am cum sa
am grija de voi, de tine popor roman, nu am
cum sa iti asigur la Comanesti ceea ce colegul
meu iti asigura in Ungaria la Seghet sau colegul
din Serbia, la Belgrad. Nu pot! Pentru ca
nu am personal, nu am aia si aia.” Sa zicem
ca nu au curaj sa faca asta, dar tot ar trebui
sa aibe vointa de a stii de cat personal au nevoie,
trebuie sa iti faci niste planuri!

De ce le e atat de greu
sa gandeasca lucruri care
nu sunt deloc complicate?

Pentru ca nu se gandesc la asta, se gandesc
la ale lor! Noi suntem in continuare
subnormati fata de normele noastre cele
vechi! Avem nevoie de un sistem de avertizare
rapid, de transport rapid, inclusiv de
drumuri …Or acestea lipsesc de pilda in
Curtea de Arges, care nu este nici in razboi,
nici in 1985. Este un municipiu, care in momentul
de fata nu are mici macar standardele
de utilare ale unui punct medical batalio nar.
Punct!

Sa vorbim despre mult acuzata
lipsa de transparenta a Ministerului,
dar mai ales a Casei in ceea ce
priveste banii colectati…

E normal ca fiecare jucator din acest
sistem sa cunoasca cati bani s-au strans si
cum s-au cheltuit. Lipsesc doua puncte
esentiale la acest capitol. Unul este educatia
– noi nu avem educatia faptului ca trebuie sa
functionam public. Noi suntem niste oameni
care nu accepta ca functioneaza in colectivitate,
noi suntem o tara de indivizi! Suntem
segregari! Astia suntem noi.

In al doilea rand, nu traim intr-o tara in
care sa functioneze justitia. Daca la un moment
dat faci un audit in acest sens si daca
acesta este corect si ajunge la un judecator
la randul sau corect si daca dupa ce ai calcat
in strachini major, platesti, cel care va veni
dupa tine n-o sa mai calce stramb!
Faptul ca banul public trebuie cheltuit
in mod transparent este firescul si normalul
unei societati normale!

Or daca organisme puternice, care nu-s
un cor de copii, nu au reusit sa afle cati bani
sunt, si unde se duc, mi-e greu sa cred ca se
va putea face ceva. Dar asta nu e un motiv sa
ii lasi in pace si sa nu incepi sa sapi la baza!
Din toata discutia noastra reiese clar un
lucru: noi nu am inceput nici cu A in sistemul
sanitar romanesc, nu stim sa-l desenam
bine pe A si avem pretentia sa scriem!

Leave a reply