Magneziul, biolementul plurivalent

In ultimul secol, omenirea s-a confruntat pentru prima data cu o problema unica: gestionarea unui aport crescand de alimente in conditiile minimalizarii efortului fizic depus in activitatea de zi cu zi.

In ultimul secol, omenirea s-a confruntat pentru prima data cu o problema unica: gestionarea unui aport crescand de alimente in conditiile minimalizarii efortului fizic depus in activitatea de zi cu zi.

Consecintele imediate au fost o reprezentate de o adevarata "epidemie" de cazuri de supraponderalitate si obezitate, insotite de numeroase conditii morbide conexe. Evident, specialistii din domeniul medical au inceput sa constientizeze oamenii cu privire la numeroasele riscuri ale castigului ponderal, recomandandu-le o descrestere a aportului alimentar, cu precadere in ceea ce priveste alimentele dense caloric. Alaturi de efecte pozitive, aceasta recomandare a avut si consecinte negative. Ele s-au referit indeosebi la scaderea sub limitele necesare a aportului de micronutrienti, pur si simplu pentru ca ratii a caror valoare calorica coboara sub nivelul metabolismului bazal nu sunt capabile sa asigure necesarul de microelemente sau vitamine. Ceea ce era de la sine inteles pentru ratii de 2.500 – 4.000 de kcal, devine problematic pentru ratii de 600 – 1.500 de kcal. Una dintre "victime " a fost magneziul, ocupantul locului 4 in ceea ce priveste elementele minerale care se gasesc in organism. 50% din magneziu se gaseste in tesuturile osoase, restul fiind magneziu intracelular. Un procent infim, aproximativ 1% din valoarea totala, este magneziu circulant, iar nivelul sau in sange este mentinut in limite normale sub actiunea unor mecanisme homeostazice extreme de riguroase. Nu mai putin de 300 de reactii biochimice din organism necesita, pentru buna desfasurare, magneziu. Din acest motiv, orice variatie a nivelului sau poate avea consecinte negative multiple. Este important de mentionat si faptul ca intre deficitul de magneziu si stres exista o relatie stransa de reciprocitate, putandu-se constitui adevarate cercuri vicioase, indeosebi in stari cu stres de durata, ca in decursul sensescentei.

Printre functiile de baza ale magneziului amintim mentinerea troficitatii la nivelul tesutului osos, mentinerea echilibrului acido-bazic, scaderea excitabilitatii neuro-musculare, pastrarea tonusului muscular, a functionalitatii sistemului nervos, a ritmului cardiac normal, a glicemiei, promovarea unei TA normale. De asemenea, magneziul intervine in metabolismul proteic si energetic, in fosforilarile oxidative, in transportul activ de membrana etc. Magneziul din apa si alimente se absoarbe la nivelul intestinului subtire (intr-o proportie de 1/3- 1/4 din aport) si este excretat pe cale renala.

In medicina contemporana, exista un interes crescut in ceea ce priveste magneziul, dat fiind ca acest macro-element pare a fi implicat prin diferite circuite metabolice in profi laxia unui mare numar de afectiuni. Aceste circumstante tind sa transforme incet, dar sigur magneziul intr-un panaceu, ceea ce este, desigur, exagerat.

Bolile si carenta de magneziu

Intr-o scurta clasificare, situatii patologice in care intervine magneziul ar fi urmatoarele:

– Cancerul – relatia dintre cancer si magneziu este complexa, ea evoluand prin intermediul unor mecanisme celulare si sistemice. Atat excesul de magneziu, cat si deficienta pot induce eventual efecte anticanceroase sau procancerigene.

– Astmul – un aport redus de magneziu poate inter-veni in etiologia astmului si a bolilor obstructive cronice ale cailor respiratorii, indeosebi pentru ca este implicat in buna functionare a plamanilor. La pacientii astmatici s-a observat o scadere a nivelului de magneziu din polimor-fonucleare. Revista Lancet arata ca persoanele cu diete scazute in magneziu au mai multe simptome astmatiforme. In plus, astmul apare asociat frecvent cu diferite afectiuni ale tesuturilor conjunctive, cum sunt kerato-conus, prolapsul de valva mitrala, sechelele de rahitism, care sunt influentate de deficitul de magneziu.

– Alcoolismul: deficienta de magneziu estre frecventa in alcoolismul cronic si contribuie la incidenta crescuta a osteoporozei si a bolilor cardio-vasculare la alcoolici.

– Scleroza amiotrofica bilaterala

– Imbatranirea: deficienta de magneziu pare sa participe in modelul clinic al imbatranirii, mai ales in ceea ce priveste simptomele neuromusculare, cardio-vasculare si renale.

– Boala Altzheimer – depletia de magneziu, indeosebi la nivelul hipocampului, pare a fi un factor patogenic important in aceasta afectiune. In contextul de fata, deficienta de magneziu nu raspunde la suplimente, ci impune corectarea tulburarii care a indus-o. Sunt necesare studii ulterioare care sa incerce sa controleze alterarile albuminelor, care pot induce depletia cerebrala de magneziu.

– Comportamentul agresiv

– Afectiunile psihiatrice – in acest context, exista studii diverse care leaga depresia, anxie tatea, schizofrenia, agitatia psiho-motorie etc. de un deficit de magneziu prezent la pacientii psihiatrici. Studii aprofundate sunt inca in curs.

– Tinitusul, acuitatea auditiva – studii de laborator au indicat faptul ca rezistenta in fata efectelor nega-tive ale zgomotelor puternice este mai mare la animalele care au o ratie crescuta in magneziu. In plus defi citul de magneziu ar putea fi raspunzator de leziuni ireversibile ale urechii interne.

– Oboseala cronica

– Stresul – stresul intesifica eliberarea cateho-laminelor si a corticosterizilor In conditiile defi citului de magneziu, stresul creste in mod paradoxal riscul de afectare cardiovasculara, fie prin hipertensiune, constrictie vasculara in teritoriul coronar sau cerebral, ocluzie vasculara in respectivele teritorii, aritmie, sau chiar prin moarte subita. In societatile dezvoltate este rara deficienta grava de magneziu, dar aportul mare de calciu si sau de lipide pot agrava deficitul de magneziu, mai ales in conditii de stres. Stimularea lipolizei pe cale adrenergica poate amplifica acest deficit prin complexarea magneziului cu acizii grasi liberi. Un raport redus calciu-magneziu creste eliberarea cateho laminelor, ceea ce scade nivelurile tisulare de magneziu (de exemplu, la nivelul miocardului). O alta consecinta este eliberarea sau sinteza de factori vasoconstrictori (derivati din metabolismul acizilor grasi si endoteliu) care au si efect agregant plachetar. Un alt efect al raportului calciu/magneziu crescut este favorizarea in mod direct a cogularii, care este potentata si de lipidele in exces mobilizate in timpul lipolizei adrenergice. Auto-oxidarea cateholaminelor elibereaza radicali liberi, ceea ce explica amplificarea efectului protector al magneziuluide catre antioxidantii alimentari fata de leziunile cardiace produse de cateho lamine. In acest mod, stresul, fie fizic (indus de frig sau caldura, traumatic accidental sau chirurgical, arsurile) sau emotional (durerea, anxietatea, depresia sau agitatia) creste necesarul de magneziu. Deosebirile genetice in ceea ce priveste utlizarea magneziului pot sta la originea diferentelor in ceea ce priveste vulnerabilitatea in fata deficientei de magneziu si a modului diferit in care corpul uman reactioneaza la stres.

– Deficitul de atentie la copil (ADHD) – s-au obtinut rezultate pozitive in toate studiile in care copiilor cu aceasta afectiune li s-a administrat un supliment de magneziu. Suplimentele de magneziu s-au dovedit utile si in tratamentul balbismului.

– Accidentele vasculare cerbrale – magneziul are efecte vasodilatatoare pe arterele cerebrale. Reducerea magneziului extracelular este corelata direct cu intensitatea spasmului cerebral. S-a lansat ipoteza unui efect neuroprotector al magneziului in ischemiile cerebrale. Studii au indicat o relatie de protectie a magneziului din apa de baut fata de riscul de AVC

– Migrena – concentratia de magneziu are efect asupra receptorilor serotoninici, sintezei si eliberarii acidului nitric, a receptorilor NMDA si a unei mari varietati de receptori si neurotransmitatori legati de migrena. Evidentele arata ca aproximativ 50% din pacienti au, in timpul atacului migrenos, nivele diminuate de magneziu ionizat. Perfuzia cu magneziu remite rapid si stabil atacul migrenos la persoanele respective.

– Diabetul – legatura dintre diabet si deficienta de magneziu este bine documentata. Tot mai multe dovezi au fost aduse in sprijinul asertiunilor ca magneziul are un rol central in reducerea riscului de boala cardiovasculara si in patogeneza diabetului. Un studiu efectuat i n 2005 de cercetatorii de la Harvard a demonstrat o relatie inversa intre aportul de magneziu si diabetul de tip 2, ceea ce a determinat recomandarea finala, aceea de a consuma cat mai multe alimente bogate in magneziu. Studii efectuate pe grupe populationale foarte mari, cum ar fi "The Nurses’ Health Study (NHS)" si "Health Professionals’ Follow-up Study (HFS)", care au investigat peste 170 de mii de persoane, sau "The Iowa Women’s Health Study" (40 de mii de persoane) au confirmat o asociere inversa intre exstenta unui aport alimentar corespunzator de magneziu si instalarea diabetului de tip 2. Consumat in cantitati adecvate, magneziul pare sa poate amana instalarea diabetului de tip 2 si a complicatiilor sale importante(boala cardiovasculara, retinopatie, nefropatie). Sensibilitatea la insulina ca si secretia acesteia sunt ameliorate de suplimentele de magneziu. Hipomagneziemia poate agrava rezistenta la insulina. De subliniat ca rinichii isi diminueaza capacitatea de a retine magneziul in decursul periodelor de hiperglicemie severa, ceea ce creste automat nivelul eliminarilor acestuia in urina.

– Bolile cardio-vasculare, infarctul de miocard, ateroscleroza – asociatia observata intre metabolizarea magneziului, diabet si HTA au determinat ipoteza conform careia magneziul ar putea influenta bolile cardiovasculare. Anumite studii au asociat magneziemia mai mare cu un risc mai mic de boala coronariana ca si cu un risc redus de accident vascular cerebral (stroke). Exista si dovezi care indica faptul ca rezervele reduse de magneziu cresc riscul de aritmie, care, la randul lor, pot amplifica riscul de complicatii post-infarct miocardic. La ora actuala s-au efectuat numeroase studii in acest sens, fiecare aratand efectele benefice ale suplimentarii cu magneziu asupra tolerantei la efort a pacientilor coronarieni, sau asupra frecventei crizelor anginoase. Din pacate, studiile au fost efectuate pe unnumar mic de pacienti, de aceea sunt necesare cercetari suplimentare care sa permita o mai buna intelegere a relatiei dintre magneziu si bolile cardiovasculare.

– HTA – date epidemiologice arata ca magneziul ar putea juca un rol central in reglarea TA. Dietele bogate in legume si fructe aduc cantitati sporite de magneziu si potasiu si sunt asociate in mod constant cu o tensiune normala sau diminuata. Studiul DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension) a subliniat ca un bun control al tensiunii arteriale necesita o alimentatie bogata in alimente de origine vegetala si lactate degresate, toate fiind excelente surse de magneziu, potasiu, calciu si avind un nivel redus de sodiu.

Si alte studii au fost efectuate in acest sens pe grupuri populationale foarte mari, rezultatele fiind similare. Timp de 6 ani, studiul ARIC (Atherosclerosis Risk in Communities Study) a urmarit 8.000 de persoane initial normotensive. Riscul de a dezvolta in timp hipertensiune a fost invers proportional cu aportul de magneziu.

Alimentele bogate in magneziu contin si un nivel ridicat de potasiu si fibre, de aceea este relativ greu de evaluat efectul izolat al magneziului asupra tensiunii arteriale. Cu toate acestea, dovezile de pana acum sunt suficient de puternice incat sa determine.

Comitetul national de preventie, detectie, evaluare si tratament al hipertensiunii arteriale din SUA sa declare ca dietele bogate in mag-neziu reprezinta un avantaj pentru hipertensivi. Acest grup recomanda dietele DASH atat la cei cu hipertensiune, cat si la persoanele cu tensiune de granita, care doresc sa previna instalarea hipertensiunii.

– HIV, AIDS – in contextul acesta, hipo-magneziemia poate avea o etilogie diversa, de la aportul redus si absorbtia diminuata datorate diareii cronice, pana la depletia indusa de unele medicamente folosite de pacienti. Adesea, simptome cum ar fi astenia marcata, letargia sau gandirea confuza pot avea drept cauza, o depletie de magneziu. In plus, neuropatia periferica la acesti bolnavi poate fi ameliorata cu ajutorul suplimentelor de magneziu.

– Litiaza renala – efectul inhibitor al magneziului asupra primelor stadii ale formarii calculilor renali este modest in vitro si mai pronuntat la studiile experimentale efectuate in vivo. In orice caz, la mai mult de 25% din pacientii cu litiaza concentratiile magneziului in urina sunt anormal de mici in relatie cu nivelurile calciului. Un supliment de magneziu corecteaza anomalia si previne recurenta litiazei. Magneziul pare sa fie un agent la fel de eficient impotriva formarii calculilor ca si diureticele. Magneziul, eventual adaugat apei de baut, poate juca un rol in preventia primara a calculilor renali.

• Prolapsul de valva mitrala – Numeroase studii au aratat cu un mare procent dintre persoanele cu aceasta afectiune are un nivel scazut al magneziemiei. Studii au aratat ca suplimentarea cu magneziu conduce la ameliorarea simptomelor asociate (aritmiile, migrena, astenia etc).
• Osteoporoza si osteopenia – deficienta de magneziu la animalele de laborator reduce cresterea osoasa, induce osteopenie si o crestere a fragilitatii osoase. Suplimentele de magneziu reduc turnoverul osos (crescut in osteoporoza). Femeile cu osteoporoza au, de regula, un deficit de magneziu, care interfera probabil cu metabolismul calciului si cu hormonii care intervin aici. Mai multe studii au indicat faptul ca suplimentele de magneziu pot ameliora densitatea osoasa. Un studiu efectuat pe adulti varstnici a indicat ca un aport crescut de magneziu mentine densitatea osoasa la un nivel mai ridicat decat daca aportul de magneziu este redus. Este clar ca dietele care asigura aportul adecvat de magneziu sunt benefice pentru sanatatea osoasa, dar sunt necesare studii ulterioare care sa investigheze implicarea magneziului in osteoporoza.
• Crampele musculare (inclusiv cele din timpul sarcinii), eclampsia, sindromul premenstrual, nasterea prematura.
• Menopauza.
• Scleroza multipla.
• Artrita reumatoida.
• Siclemia.
• Sindromul de moarte subita infantila.
• Socul toxic.
• Constipatia.
• Nistagmusul.
• Autismul.
• Fibromialgia.
• Leziunile extremitatii cefalice si ale SNC.
• Paralizia cerebrala.

Majoritatea studiilor care au urmarit aportul de magneziu in populatie au sugerat ca adultii din tarile dezvoltate nu consuma suficient magneziu. Aportul este scazut in toate cazurile la batran, indiferent de grupul etnic sau rasa. In ciuda acestui fapt, simptomele carentei de magneziu sunt destul de rare. Pentru multe persoane, aportul alimentar poate fi insuficient pentru a promova un status optim al magneziului in corp, status la care sa se asigure o protectie suficienta fata de unele din afectiunile enumerate anterior. Intre situatiile in contextul carora a existat cel mai frecvent un deficit de magneziu amintim diabetul (20% din cazuri) si utilizarea diureticelor(14%). Din pacate, evaluarea prevalentei hipomagneziemiei in populatia generala este limitata de tehnicile analitice, rezultatele obtinute fiind extrem de diverse. Unii autori considera chiar ca deficienta de magneziu din alimentele consumate ar avea un caracter endemic in tarile dezvoltate, datorita fenomenelor de ploaie acida si a procedeelor neadecvate de gastrotehnie a alimentelor.

Numeroase studii se pun de acord cu faptul ca prevalenta hipomagneziemiei este mai mare decat in populatia generala (10%-65%) la subgrupele definite prin existenta unor afectiuni importante cu spitalizare prelungita, la batrani (singuri sau ingrijiti in institutii specializate) si la cei cu o patologie specifica. De exemplu, din 94 de pacienti admisi unul dupa altul intr-o unitate de terapie intensiva pediatrica, 65% aveau hipomagneziemie. La 127 de pacienti consecutivi admisi cu alcoolism, prevalenta a fost de 30%. Un alt studiu care a utilizat si grup de control a aratat ca prevalenta hipomagneziemiei a fost de 11% printre 621 de pacienti selectati prin randomizare dintre persoanele admise in spital si de doar 2,5%, printre angajatii spitalului. Simptomele defi citul de magneziu se pot clasifi ca in 3 categorii:

• Simpromele precoce includ iritabilitatea, anorexia, astenia, insomnia si spasmele musculare. Alte simptome includ memoria deficitara, apatia, confuzia si scaderea capacitatii de a invata.

• Simptomele deficitului moderat constau in tahicardie si alte modificari cardio-vasculare.

Deficitul grav poate conduce la tremuraturi, ameteala si confuzie, convulsii, halucinatii si delir.

• Hipomagneziemia grava se poate asocia si cu hipokaliemie si cu hipocalcemie. Un nivel de sub 0.5 mmol/L al magneziului in sange este asociat cu convulsii si aritmii care pun in pericol supravietuirea.

Suplimentarea cu magneziu este indicata atunci cand o anumita afectiune sau context patologic pot determina o pierdere exagerata a biolemenetului sau ii pot limita absorbtia:

• Consumul unor medicamente care induc o depletie de magneziu, cum ar fi diureticele (Lasix, Edecrin, etc), gentamicina, amfoterecina, cisplatin;
• Diabetul necontrolat care induce pierderi de magneziu in urina, consecutiv hiperglicemiei;
• Alcoolismul;
• Malabsorbtiile diverse, cand se poate pierde magneziu datorita diareii si a steatoreii (boala Crohn, enteropatie glutenica, enterita regionala, intestin operat);
• Hipopotasemia si hipocalcemia cronice (pot fi conectate cu deficienta de magneziu). Suplimentele de magneziu pot corecta si problemele legate de K si Ca.
• La adultii varstnici (au un risc crescut de deficienta de magneziu). Studiul National Health and Nutrition Examination Surveys efectuat in 1999-2000 sugereaza acest aspect, el fiind in legatura cu aportul alimentar mai redus, ca si cu absorbtia diminuata si excretia renala crescuta. In plus, la varstnici exista o frecventa mai mare a aportului de medicamente care interactioneaza cu magneziul.

Sursele cele mai bune de magneziu sunt reprezentate de toate legumele frunze, care au in compozitia lor clorofila, leguminoasele uscate, fructele oleaginoase si diferite seminte, ca si de cerealele integrale. Pe primul loc sunt citate semintele de dovleac, urmate indeaproape de piureul de spanac, boabele fierte de soia, semintele de susan si floarea soarelui, carnea de somon si halibut, boabele de fasole uscata (diferite soiuri) tratate termic. Cresterea aportului alimentar de magneziu poate, de cele mai multe ori, sa remedieze carentele minore. Atunci cand magneziemia este mult diminuata, se recomanda administrarea i.v. de magneziu. El poate fi administrat si per os, desi in unele cazuri poate determina diaree. Numai medicul este cel care trebuie sa evalueze cauzele, severitatea si consecintele unui deficit de magneziu si sa recomande mijlocul cel mai bun de remediere. Persoanele cu insuficienta renala nu au capacitatea de a excreta excesul de magneziu introdus in organism prin suplimente, de aceea in cazul lor este necesara o atentie sporita.

Suplimentele orale de magneziu il contin pe acesta sub forma unor saruri. Exemple de suplimente pot fi oxidul de magneziu, sulfatul de magneziu, carbonatul de magneziu. Nivelul de magneziu si biodisponibilitatea sa influenteaza in mod direct eficacitatea unui supliment, in acest sens cel mai putin eficace fiind oxidul de magneziu si cele mai eficace fiind lactatul si clorura. Comprimatele cu suplimente mineralo-vitaminice nu contin intotdeauna magneziu, deoarece acesta este voluminos, conducand la marirea volumului tabletei. In schimb, astfel de produse pot contine alte minerale si vitamine care scad nivelul de magneziu din corp.

Un aport exagerat de magneziu este imposibil in absenta suplimentelor. Efectele adverse ale unei hiperingestii de magneziu ar fi diareea si durerile abdominale. Riscul de intoxicatie creste in insuficienta renala. Toxicitatea a putut fi constatata si dupa administrarea exagerata de laxative si antacide cu magneziu. In literatura sunt citate cazuri rare, dar grave de intoxicatii de acest gen, cand nivelul magneziemiei constatate a fost de 5 ori mai mare decat normalul. Semnele de intoxicatie cu magneziu sunt similare semnelor de carenta.

In concluzie, rolurile magneziului in economia organismului sunt numeroase si ramane de vazut in ce masura solicitarile speciale cu care se confrunta omul modern necesita un aport crescut care sa-i permita acestuia o optimizare a reactiilor si performantelor.

Cauze de hipomagneziemie

Gastrointestinale

Diaree, deficiente dietetice (incluzand malnutritia protein-calorica, hranirea enterala si parenterala cu deficit de magneziu, alcoolism si sarcina), malabsorbtie familiala de magneziu, fistule gastrointestinale, inflamatii intestinale, abuz de laxative, malabsorbtii, aspiratii nazogastrice, rezectii, vome cu repetitie.

Renale

Alcoolismul, diabet, diuretice, alte medicamente, hormoni (hipoparatiroidism, hipertiroidism, hiperaldosteronism, sindrom de secretie neadecvata de hormon antidiuretic), aport excesiv de vitamina D, cetoacidoza, boli renale (necroza tubulara acuta, nefrita interstitiala, glomerulonefrita, diureza post-obstructiva, dupa transplant renal), hipercalcemie, hipofosfatemie, defecte tubulare (pierderi primare de magneziu, sindrom Welt, sindrom Gitelman, acidoza tubulara renala)

Transferuri dinspre mediul extracelular catre cel intracelular

Acidoza (corectia ei), transfuzii sanguine masive, epinefrina, sindromul de os ” flamand ” (hungry bone syndrome), sindromul de realimentare insulina – glucoza, pancreatita acuta

Pierderi transdermice

Transpiratii excesive, arsuri masive

Asis. Univ. Dr. Corina ZUGRAVU
Medic primar Igiena alimentatiei si nutritie
Doctor in medicinaCatedra de Igiena si Ecologie Medicala UMF Bucuresti, ISPB