In practica mea urologica cotidiana, infectia de tract urinar (I.T.U) consuma multa energie si mult timp, prin frecventa prezentarilor pentru consultatie, atat la spital cat si la cabinet, si prin complexitatea fiecarui caz in parte.

In practica mea urologica cotidiana, infectia de tract urinar (I.T.U) consuma multa energie si mult timp, prin frecventa prezentarilor pentru consultatie, atat la spital cat si la cabinet, si prin complexitatea fiecarui caz in parte.

In practica mea urologica cotidiana, infectia de tract urinar (I.T.U) consuma multa energie si mult timp, prin frecventa prezentarilor pentru consultatie, atat la spital cat si la cabinet, si prin complexitatea fiecarui caz in parte.

Infectia de tract urinar o putem defini ca fiind prezenta in urina a unor microorganisme, care determina o reactie inflamatorie la nivelul uroteliului, generatoare de simptome (urinare frecventa, dureri mictionale, urinare uneori dificila) si semne (urina tulbure, urina hematurica sau chiar febra, frison uneori). Prin aceasta definitie deosebim infectiile de tract urinar de bacteriurie, adica prezenta de microbi in urina, dar fara simptomatologie.

Avand in vedere frecventa mai mare a infectiei de tract urinar cu localizare la nivelul aparatului urinar inferior, acest tip de problema este denumita generic CISTITA.

Cistita poate avea tot tabloul clinic enumerat, mai putin febra si durerea lombara. In cazurile in care la semnele si simptomele enumerate anterior pentru cistita se adauga febra, uneori si frison, precum si durerea lombara, discutam deja despre pielonefrita acuta dreapta, stanga sau foarte rar bilaterala, adica infectie de tract urinar superior cu localizare renala pielocaliciala.

Infectiile de tract urinar inferior sau superior sunt cu atat mai grave cu cat se manifesta in grupe de risc, cum ar fi : pacient copil, varstnic, diabetic, neurologic, oncologic, imunodepresat, alergic, teren atopic, pacient cardiovascular valvular, pacient cu afectiuni psihiatrice sau patologie urologica preexistenta, rinichi unic (congenital functional sau chirurgical), litiaza, tumori de aparat urinar etc.

Din pacate nu totdeauna se face diferenta intre cistita bacteriana si cea nebacteriana, desi anamneza obligatorie la fiecare consultatie poate orienta diagnosticul.

La primele simptome care alarmeaza pacientul/pacienta (durere mictionala, urinari frecvente si eventual jenala urinat) se decreteaza infectie urinara si se recomanda automat sau se autoadministreaza antibiotic. Nu se face examenul sumar de urina si urocultura cu anti-biograma. Neefectuarea examenului bacteriologic urinar este pentru pacient un gest aparent lipsit de importanta, dar consecintele sunt uneori incalculabile.

Nerabdarea pacientului este atat de mare incat ia sau induce administrarea unui antibiotic, care trebuie sa fie "tare". Eronat si periculos, deoarece antibioticul a devenit astfel un panaceu.

Avand in vedere ca "CISTITA" poate fi in numeroase cazuri neinfectioasa atunci tratamentul antibiotic este inutil si daunator. Trecerea tuturor cistitelor in domeniul infectios este empirica si dovedeste lipsa de educatie medicala a publicului. Manifestarile cistitice se pot intalni in cazul litiazei urinare, tumorilor urinare sau extraurinare pelvine, in patologia rectului, in inflamatiile pelvine, in patologia neurologica, in patologia prostatica, patologia genitala feminina, in diabetul dezechilibrat, in intoxicatii sau perturbari ale stilului de viata sau in cursul unor tratamente medicamentoase, etc. Cred ca enumerarea facuta nu este nici pe departe completa, dar creioneaza cadrul foarte larg in care sindromul cistitic poate sa apara. Nu stiu daca cele enuntate anterior au convins macar partial asupra faptului ca tratamentul antibiotic empiric si initial este de cele mai multe ori un uz si un abuz nenecesar biologic, medical si financiar.

Din aceasta cauza eu consider diagnosticul si tratamentul infectiilor de tract urinar o problema medicala importanta atat pentru pacient cat si pentru sistem. Pentru a face o diferenta intre cistita bacteriana si cea de alte cauze consider absolut necesara dozarea glicemiei si creatininei sanguine. De asemenea, in practica curenta, efectuez de rutina ecografie de aparat urinar si abdominala pentru a depista eventuale alte cauze de cistita.

In cadrul examenului ecografic pe care il efectuez pentru aparatul urinar sunt foarte atent in a aprecia reziduul vezical postmictional. Daca reziduul vezical postmictional este prezent, acesta poate constitui mediul ideal pentru "recidiva" rapida a cistitei. Cu cat reziduul este mai mare cu atat mai rezervat este prognosticul cazului. O data cu stabilirea reziduului se poate stabili uneori si cauza urologica a acestuia. Daca nu, trebuie cautat in continuare.

Cu acest protocol minim (glicemie, creatinina, examen sumar de urina, urocultura cu antibiograma si evaluarea ecografica a aparatului urinar) caut sa focalizez diagnosticul, pentru eficientizarea tratamentulului si scaderea costurilor in interesul bolnavului.

Deoarece acest articol nu poate acoperi tot domeniul terapeutic larg al sindromului cistitic nebacterian, care este complex si complicat, voi face cateva consideratii numai pentru cistita infectioasa.

In abordarea acestui tip de problema trebuie mai intai calmata durerea mictionala, vezicala sau pelvina generatoare de urinare frecventa reactiva, administrand "banalele" antiinflamatoare non-steroidiene (diclofenac, indometacin, fenilbutazona, de preferat sub forma de supozitoare).

In al doilea rand trebuie crescuta usor cantitatea de lichide, timp in care se va efectua examenul sumar de urina si urocultura cu antibiograma. Este de preferat sa asteptam rezultatul uroculturii pentru a fundamenta corect tratamentul antibiotic in scopul obtinerii unei eficiente maxime.

Uneori urocultura este sterila/ negativa, ceea ce nu inseamna neaparat ca este gresita. Cand urocultura este pozitiva terapia este aparent simpla- un antibiotic si totul va fi bine, numai daca doza si perioada de administrare este cea optima. Nici in aceste cazuri "simple" nu este simplu, deoarece aparitia unei cistite infectioase este rezultatul unui lung sir de elemente si evenimente nefavorabile in viata pacientului. Aici intra in discutie stilul de viata ce include probleme medicale, hidratarea cotidiana deficitara, tulburari de tranzit intestinal (constipatie/diaree), sedentarism, intoxicatii cronice, igiena locala genitoperineala deficitara etc.

In cadrul diagnosticului si terapiei trebuie evidentiate si corectate elementele perturbate, generatoare de dezechilibre. Din practica clinica cotidiana am constatat ca un element profund perturbat este hidratarea zilnica a pacientilor, ceea ce induce scaderea, uneori dramatica, a diurezei, care de fapt este un factor de protectie, in situatia in care este suficienta cantitativ, adica peste 1,3l/1,5l zilnic, urina eliminata.

Intrebarea mea retorica este ce facem cu pacientele sau pacientii care sunt oligurici, adica au o diureza ce oscileaza in jurul a numai 500 ml zilnic, fara a fi insuficienti renali si nu iau nici o masura pentru rezolvarea acestei probleme personale de o importanta vitala.

Motivatia lipsei de consum de lichide este variata, obisnuinta de ani de zile, serviciul, "nu le cere organismul", nu au timp etc.
Deci terapia cistitelor bacteriene trebuie sa include obligatoriu si schimbari in stilul de viata, care vor intari si mentine succesul terapiei antibiotice corect efectuate si controlate.

In caz de recidiva, diagnosticul se reia cu o analiza mai profunda a cauzalitatii. Iar aici intra in discutie si situatia reziduului vezical ce poate fii prezent atat la barbat cat si la femeie. Reziduul vezical postmictional odata constatat trebuie diminuat sau eliminat. Aici urologul are un rol important, dar nu obligatoriu chirurgical; exista acum medicatia alfablocanta ce usureaza golirea vezicala si deci, scaderea reziduului vezical postmictional.

Personal am intalnit multe surprize in cazurile de infectie de tract urinar (litiaza vezicala, patologie uretrala, vezica neurologica, retentie cronica de urina, neoplasme locale etc.) asa incat va invit sa reflectati.

Stimati colegi medici si farmacisti si stimati pacienti va invit sa considerati infectiile de tract urinar o problema medicala de educatie, informatie si abordare.

Urocultura cu antibiograma

Urocultura cu antibiograma este singurul examen care certifica originea bacteriana a simptomatologiei, in cazul in care sunt peste 100.000 de germeni/ml in cazul E. Coli. In cazul depistarii unor germeni precum Proteus, Piocianic, Klebsiella se iau in considerare uroculturile cu concentratii microbiene mai mici de 100.000 de germeni/ml si trebuie tratate ca atare.

Leave a reply