Potrivit WHO – Organizației Mondial a Sănătății, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) afectează aproximativ 251 de milioane de persoane la nivel global și se estimează că va deveni a treia cauză a mortalității până în anul 2030. În perioada 22-23 noiembrie 2019, experți în domeniul afecțiunilor respiratorii au fost convocați la Forumul dedicat organizat la Belgrad, pentru a dezbate ultimele inovații și cele mai bune abordări în tratamentul bolii pulmonare obstructive cronice. Evenimentul a fost susținut și organizat de Boehringer Ingelheim, companie considerată lider în studiul acestei afecțiuni. La conferință au participat peste 160 de specialiști din 12 țări, reunind experți din Marea Britanie, Austria, Elveția și din alte țări din Europa centrală și de est.

Una dintre provocările des întâlnite în tratamentul BPOC este folosirea inhalatorului, cât și aplicarea tratamentului cu ajutorul acestuia, ceea ce conduce inevitabil la o experiență neplăcută pentru pacienți. Dr. Marij Vukoja de la Institutul Afecțiunilor Pulmonare din cadrul Școlii de medicină Vojvodina Sremska Kamenica – Universitaea Novi Sad, Serbia a declarat: “Capacitatea pacientului de a inhala corect din dispozitivul medical este cheia tratamentului deoarece joacă un rol esențial în transportul medicației către plămâni. Fiecare inhalator necesită aplicarea unei tehnici diferite de inhalare. Este foarte important ca această metodă să fie corect explicată și apoi verificat dacă pacientul o aplică conform indicațiilor. Respimat® oferă astfel o opțiune adecvată de tratament pentru medici și pacienți deopotrivă, deoarece transmite un flux continuu, fin ,de particule către plămâni printr-un efort minim – aspect de relevanță crescută în cazul pacienților cu BPOC a căror capacitate de inhalare este limitată.”  Este important ca re-utilizarea inhalatoarelor să devină o preocupare în tratamentul pe termen lung din perspectiva ușurinței în utilizare. Folosirea zilnică a inhalatoarelor în tratamentul BPOC generează și o cantitate substanțială de deșeuri din plastic. Inovația Boehringer Ingelheim constă în crearea Respimat® Re-Usable care este mai ușor de utilizat și permite re-utilizarea  cu până la șase cartușe, ceea ce va crea o reducere de 71% a amprentei de carbon a produsului, în comparație cu utilizarea a șase din inhalatoarele Respimat® (de unică folosință) cu un cartuș fiecare.

Experiența a demonstrat că de multe ori farmaciștii sunt cei care interacționează mai des cu persoanele afectate de BPOC, astfel încât ei joacă un rol esențial în educarea pacienților asupra medicamentelor și tehnicii de inhalare. Reutilizarea inhalatoarelor Respimat® este un „pas important” către responsabilizarea în utilizarea de materiale plastice în aplicarea medicației pentru tratamentele respiratorii, a declarat Anna Murphy, consultant farmacist respirator, Spitalul Universitar din Leicester NHS Trust. Inhalatorul reutilizabil a fost conceput în urma feedback-ului pacienților și al cadrelor medicale care și-au arătat preocuparea în reducerea emisiilor de carbon și a materialelor plastice de unică folosință.

Boehringer Ingelheim și-a dedicat timpul și resursele pentru a ușura aplicarea tratamentului pacienților care suferă de BPOC, asigurându-se în același timp că toate dispozitivele puse pe piață au un impact redus asupra mediului înconjurător. Fiind o companie cu tradiție în inovație, înființată în 1885, Boehringer Ingelheim și-a propus să investească în cercetare din resurse proprii, dar și prin crearea de parteneriate strategice puse în slujba îmbunătății calității vieții.

Leave a reply