Pe 7 noiembrie anul curent va avea loc examenul de absolvire pentru cea de-a doua serie de cursanti ai Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Sanitar.

Examenul va avea loc concomitent in cele 5 locatii ale cursului (Bucuresti, Cluj, Iasi, Craiova si Timisoara) si consta intr-o proba scrisa tip grila si depunerea unui plan de management. In Bucuresti, examenul se va desfasura in Aula Facultatii de Farmacie.

Corectarea tezelor de examen si a planurilor de management se va face la sediul SNSPMS in perioada 8-9 noiembrie. Tezele candidatilor din Bucuresti vor fi corectate de catre o comisie formata din cadre universitare din Cluj, Sibiu, Constanta, Iasi, Craiova, iar tezele candidatilor care au urmat cursul in Cluj, Timisoara, Craiova si Iasi vor fi corectate de catre o comisie din Bucuresti. Rezultatele examenului vor fi afisate pe site-ul SNSPMS www.snspms.ro in data de 9 noiembrie, iar eventualele contestatii la examen vor fi primite in termen de 24 de ore de la afisarea rezultatelor.

La ce-a doua serie a cursului „Management spitalicesc” au participat aproximativ 600 de persoane, dintre care 66% medici, 22% economisti, 6% ingineri, 4% juristi si 2% alte profesii. Cursul a fost structurat in 7 module a cate 2 zile, cuprinzand atat aspecte teoretice, cat si o importanta paleta de activitati practice din urmatoarele arii: management si organizarea serviciilor de sanatate, economie sanitara, management financiar, finantare bazata pe caz, management de resurse umane, managementul calitatii si evaluarea performantei, audit intern si legislatie.

Leave a reply