Plantele si principiile lor active pot fi un adjuvant al medicinii moderne sau pur
si simplu o modalitate placuta de rehidratare. Alegerea corecta a produsului si
cunoasterea, in cazul ceaiurilor medicinale, a eventualelor riscuri determinate de
folosirea neadecvata, sunt elemente importante care trebuie avute in vedere.

Ceaiuri autohtone

Ceaiurile de plante, consumate pe teritoriul
Romaniei, sunt ceaiuri produse din flora
locala, ale caror efecte sunt dovedite de practica
indelungata a fitoterapiei.

Din pacate, prea putine au fost analizate
in mod sistematic si corect prin intermediul
unor studii aprofundate, dar viitorul va
aduce, poate, si astfel de cercetari.

Efectele substantelor active din ceaiuri
sunt fundamentate in majoritatea cazurilor
doar de folosirea lor traditionala. Totusi
unele din aceste efecte sunt confirmate si
chiar noi efecte sunt descoperite prin studii
stiintifice realizate dupa regulile unei
cercetari corecte.

Un exemplu la indemana este cel al
sunatoarei, ale carei efecte antidepresive sunt
astazi clare si se afla in desfasurare studii care
urmaresc caile cele mai eficiente de administrare
pentru un efect maxim.

Numarul ceaiurilor autohtone este foarte
mare de aceea vom enumera doar cateva din
cele mai populare produse:

Anasonul (Pimpinella anissum): face parte
din familia umbeliferelor, ca si coriandrul,
chimenul sau feniculul. Ceaiul se obtine din
infuzia fructelor, care contin uleiuri volatile,
anetol si aldehida anisica (ca principii active).
Are actiune expectoranta, stimuleaza
apetitul si secretiile digestive, este diuretic,
carminativ si antihelmintic. Se foloseste la
sugari cu bune rezultate in combaterea colicilor,
pentru ca este un eficient antispastic
intestinal. Utilizarea trebuie sa tina seama de
faptul ca anetolul este toxic si deci ceaiul nu
trebuie folosit pe perioade nedeterminate de
timp.

Anghinarea (Cynara scolyum): ofera
pentru ceai frunzele, bogate in polifenoli si
flavone (cinarozida, scolinozida), inulina,
saruri de potasiu si magneziu, acizi organici
si clorogenic. Este un stimulant al secretiilor
biliare, coleretic si colagog, are actiune
hipocolesterolemianta, e adjuvant in hipertensiunea
arteriala, favorizeaza regenerarea
hepatica. Se foloseste indeosebi in afectiuni
biliare (angiocolite si colecistite) si hepatice,
dar si in stari de voma, enterite, hepatite
cronice, hipertensiune arteriala, dislipemii,
afectiuni cardiovasculare. Infuzia se consuma
in doze crescande si nu se supradozeaza, pentru
ca poate declansa colici biliare.

Brusturele (Arctium Lappa): ofera pentru
ceai radacina, din care se prepara un decoct.
Contine inulina, saruri de potasiu,
uleiuri volatile si substante antimicrobiene.
Are actiune diuretica, antidiabetica, este sudorific.
Se poate utiliza in diabet, calculoza
biliara, raceala si gripa.

Catina (Hippophae rhamnoides): ofera
pentru ceai fructe care contin vitamina
C in doze mari, carotenoizi, uleiuri volatile,
izoramnetol, vitamine din grupul
B (B1, B2, acid folic), fitosteroli, inozitol,
acid nicotinic si uleiuri esentiale. Este
expectoranta, antiseptica pulmonara, antiinflamatoare
gastrica, aromatizanta, are actiune
antidiareica. Este o polivitamina naturala
care se foloseste in migrene, infectii urinare,
anorexie, diaree, colite de fermentatie, avitaminoze,
reumatism, uritcarie.

Cimbrul (Thymus vulgaris): se folosesc
partile aeriene ale plantei care contin uleiuri
volatile (cineol, timol, carvacrol), substante
amare (serpilina) si taninuri. Este antiseptic
intestinal, coleretic si colagog, antispas tic
intestinal, expectorant, antispastic al cailor
res piratorii, amelioreaza functionarea hepato-
renala, este antihelmintic. Se indica in
diskinezii biliare, tuse, bronsite, faringite,
astm, enterocolite, helmintiaze.

Ciubotica cucului (Primula officinalis):
ofera radacina si florile care se infuzeaza
sau se fierb sub forma de decoct. Contine
saponine, fluidifica secretiile bronsice, este
emolienta si expectorant, administrandu-se in bronsite si pneumonii.

Crusinul (Rhamnus frangula): se
foloseste coaja, din care se prepara un decoct.
Contine compusi antrachinonici, care
cresc peristaltismul intestinal. Este colagog si
coleretic, laxativ sau purgativ in functie de
doza. Este indicat in angiocolite, constipatie
cronica, obezitate. Cantitatile mari pot provoca
colici puternice si scaune diareice. Planta
proaspata provoaca greturi si varsaturi, de
aceea ea se pastreaza minim un an inainte de
utilizare.

Feniculul (Foeniculm vulgare): se folosesc
fructele ce contin uleiuri volatile (anetoli,
estrogal si fencone), mucilagii, substante
amare, etc. Este antiseptic, carminativ, sedativ,
diurectic si galactogog, expectorant, antispastic
bronsic si al tractului intestinal. Se
indica in balnonare, tuse, astm, bronsite de
orice tip. Depasirea dozelor poate deterimina
efecte severe de intoxicatie la nivel gastrointestinal
si nervos.

Galbenelele (Calendula officinalis): se
folosesc florile care contin uleiuri volatile,
principii amare, calnedulina, carotene, mucilagii,
gume, rasini, acid malic, vitamina C,
saponine. Are rol soporific, cicatrizant, sedativ,
colagog, emolient, coleretic, antiinflamator
gastro intestinal. Se administreaza in
suferinte biliare, enterocolite.

Izma (Mentha piperita): frunzele au
uleiuri volatile, mentol liber, mentona, acetat
si valerianat de metil, taninuri, principii
amare, substante minerale, hipericina,
acid piruvic, substante antiseptice. Are rol
bacteriostatic, calmant al spasmelor biliare,
expectorant, astringent, antiseptic gastro-
intestinal, carminativ, colagog, antidiareic,
antiemetic, sudorific si diuretic. Se
foloseste in infectii digestive, balonare, diaree
si varsaturi, diskinezii biliare hipertone.

Macese (Rosa canina): se folosesc fructele
care au vitamina C, beta carotene, citrine,
vitaminele B1 si B2, taninuri, acid citric
si malic, pectine, uleiuri voilatile, lecitine,
tocoferol. Are rol de scadere a fragilitatii si
permeabilitatii capilare, diuretic, colagog si
coleretic, tonic, vitaminizant, vasodilatator,
antilitiazic, antidiareic. Se administreaza in
avitaminoze, enterocolite, calculoza renala,
tulburari de circulatie periferica.

Musetelul (Matricaria chamomilla): se
folosesc florile. Contin uleiuri volatile, azulen,
camazulen, matricina, epigenina, trioxiflavone,
umbeliferona, acid salicilic si etilic,
rasini, fitosteroli, acizi clorogenici. Are
rol antispastic, anestezic, dezinfectant si antiinflamator,
antiseptic, bacteriostatic, carminativ,
cicatrizant, sudorific, antidiareic. Se
foloseste in gastrite, entrerocolite, dismenoree,
colici intestinale, diaree, infectii renale

Paducelul (Crataegus monogyna): se
folosesc frunzele, florile, fructele. Frunzele
si florile contin derivati flavonici (cvercetol,
vitexozid, hiperozid), steroli, colina,
trimetilamina, acizi clorogenici si cafeici,
baze purinice (adenine si guanine), uleiuri
volatile (aldehida anisica), minerale, glucozide,
sorbitol, leonurina. Fructele contin flavone,
acid ursolic, acid crategic, saponine, tanin,
colina, antocianine, acid tartric si citric,
vitaminele B si C, fitosterine. Se infuzeaza
amestecuri de frunze, flori si fructe. Este vasodilatator,
creste permeabilitatea vasculara,
scade tensiunea, e sedativ nervos, vasodilatator
coronarian si periferic. Este usor hipotensiv,
bronhodilatator si stimuleaza sistemul
nervos central si respiratia. Se administreaza
in angor, miocardite, hipertensiune, tulburari
de menopauza, tahicardie, tulburari neurovegetative,
insomnii.

Teiul (Tilia platyphyllos): se folosesc florile.
Contin uleiuri volatile, mucilagii, gume,
flavone, quercitina, izoquercitina, rutozid,
tilirozida, taninuri, zaharuri, colina. Este indicat
ca neurosedativ, antispastic, sudorific,
antiinflamator al cailor respiratorii suprioare,
emolient al secretiilor bronsice, antitermic,
expectorant. Se utilizeaza in raceli si gripe,
bronsite, insomnii.

In comert, farmaciile si magazinele de
profil ofera ceaiuri care asociaza efectele
mai multor plante, amplificandu-le astfel
eficienta: ceai sedativ (cu lavanda, paducel
si odolean), ceai tonic (coriandru, obligeana,
papadie), ceaiuri expectorante (patlagina,
tei, nalba, podbal, etc), ceaiuri hepatice (cu
cicoare, galbenele, sunatoare, etc), ceaiuri diuretice
(galbenele, matase de porumb, codite
de cirese, coada soricelului, coada calului,
etc), ceaiuri laxative (crusin, fenicul, cicoare,
etc) si multe altele (Alexandriu – Peiulescu,
1978).

In concluzie, plantele si principiile lor
active pot fi un adjuvant al medicinii moderne
sau pur si simplu o modalitate placuta
de rehidratare. Alegerea corecta a produsului
si cunoasterea, in cazul ceaiurilor medicinale,
a eventualelor riscuri determinate de
folosirea neadecvata, sunt elemente importante
care trebuie avute in vedere. Mai mult,
interferentele principiilor active din ceaiuri
cu medicamentele administrate sub supravegherea
medicului sau prin automedicatie
sunt o realitate, de care pacientul trebuie sa
fie constient.

Leave a reply