In luna noiembrie, la Bruxelles, Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi directiva in ceea ce priveste reducerea termenelor de plata in domeniul medical pentru a imbunatati calitatea actului medical intra-comunitar, ca urmare a negocierilor dintre Consiliul si Parlamentul European.Aceasta directiva a fost initiata si propusa de Eucomed, Asociatia Europeana a Industriei Medicale.

Elementul de noutate al acestei directive obliga statele membre sa-si plateasca facturile in maxim 30 de zile calendaristice de la emiterea lor. Pentru unitatile sanitare de stat, acest termen poate fi extins pana la maxim 60 de zile calendaristice, caz in care statele membre sa transmita rapoarte catre Comisia Europeana in ceea ce priveste motivul intarzierii. In urma acestor rapoarte, Comisia Europeana va analiza impactul pe care aceasta prelungire a termenului de plata il are in special asupra intreprinderilor mici si mijlocii (IMM).

„Consider ca acest demers era absolut necesar, avand in vedere deteriorarea sistemului sanitar din Romania si situatia dezastruasa din spitale, unde, stim cu totii ca atunci cand ajungem, suntem nevoiti sa cumparam majoritatea materialelor sanitare si a medicamentelor in ciuda faptului ca platim asigurarile de sanatate”, mentioneaza Cristian Hotoboc, presedinte Alianta pentru Sanatate din Romania si presedinte PALMED.

Leave a reply