Compania Gral Medical a inaugurat primul Centru de bronhologie din Romania din sistemul privat, care dispune de aparatura de ultima generatie pentru efectuarea de analize anatomo-patologice si investigatii conexe, cum ar fi tomografia computerizata si bronhoscopia.
„Centrul ofera servicii atat pe partea de examen clinic, cum este controlul medical general, cat s pe cel paraclinic, cum sunt biopsia, examenul bacteorologic si ecografia pulmonara. Rezultatele investigatiilor medicale se comunica pacientului in aproximativ 24 de ore”, a declarat coordonatorul stiintific al Centrului de Bronhologie, prof. dr. Ioan Paul Stoicescu.
Gral Medical detine o retea de 10 centre medicale la nivel national, dintre care 6 in Bucuresti si cate unul in Ploiesti, Sibiu, Craiova si Pitesti.
Oficialii companiei estimeaza pentru acest an o crestere considerabila a business-lui.”Pentru anul 2008 eforturile companiei se axeaza pe dezvoltarea proiectelor la nivel national. In plus, ne pregatim sa intram in cea de-a treia etapa investitionala, prin deschiderea unui Spital privat de nisa – cardiologie si ortopedie, investitie estimata la peste 1 milion de euro” a declarat Robert Serban, Managing Partener Gral Medical.
Gral Medical, firma cu capital integral romanesc, a inregistrat in primul trimestru al acestui an o cifra de afaceri de 7,9 milioane lei, ceea ce semnifica o crestere de peste 77%.
Leave a reply
Leave a reply