Revista Pharma Business a organizat, la finele saptamanii trecute, conferinta Pharma Forum, editia din Bucuresti, dintr-o serie mai lunga de evenimente dedicate farmacistilor din Romania. Desfasurat sub patronajul Colegiului Farmacistilor din Romania, Pharma Forum s-a bucurat de prezenta a peste 700 de specialisti. Lucrarile au fost moderate de presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Prof. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa.

Printre invitati s-au numarat Clara Elena Popescu – Vicepresedinte, Colegiul Farmacistilor din Romania, Dan Zaharescu – Director executiv, Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), Farm. Anca Crupariu – Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, Carmen Mazilu – Presedinte, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, filiala Bucuresti, Mircea Diculescu – Sef Clinica de Gastroenterologie a Institutului Clinic „Fundeni” Bucuresti.

Pe parcursul celor doua zile ale evenimentului, temele aflate in dezbatere au abordat problematici importante pentru intreg sistemul farmaceutic, marcat de toate politicile sanitare aplicate in ultimii ani. Toti cei prezenti au fost insa de acord ca in momentul de fata sitemul farmaceutic romanesc stagneaza. „Sistemul de sanatate din Romania, si deci inevitabil sisistemul farmaceutic romanesc, este supus unor mutatii, unor schimbari, care nu fac altceva decat sa franeze evolutia noastra si in fapt, sa vorbim mai mult de o involutie. Problemele tot mai mari cu care se confrunta farmacistii sunt determinate de sistemul de compensare, sau deefectuarea platilor cu mare intarziere de catre CNAS. Asa se explica de ce, in loc sa mergem drept, noi facem un pas inainte si doi inapoi!”, a declarat Prof. Dr. Farm.Dumitru Lupuleasa

Vicepresedintele, Colegiului Farmacistilor din Romania, farm. Clara Elena Popescu, a precizat ca reintroducerea notiunii de „farmacie de familie”, in ultimul proiect al Contractului Cadru pentru anul 2011, afisat pe site-ul CNAS in 24-09-2010, „nu exista in nicio tara a Uniunii Europene si reprezinta doar un exemplu, care da insa, dimensiunea desconsiderarii pe care reprezentantii din conducerea CNAS o au fata de partenerii de contract si fata de pacienti.”

In ceea ce priveste schimbarea mecanismului de compensare al medicamentelor, Dan Zaharescu, Director executiv ARPIM, a declarat ca aceasta „reprezinta o improvizatie a decidentilor si metodologia nu va avea ca rezultat economiile asteptate”.
Implementarea acestui sistem de compensare a fost posibil in tari precum Olanda, Germania, Cehia, unde, spre deosebire de Romania, exista sisteme de sanatate private, sisteme care preiau diferenta de coplata. Cum in tara noastra aceste sisteme private lipsesc, pacientii sunt cei care vor suporta coplata, care in unele cazuri poate creste cu mai mult de 10 ori fata de nivelul actual. Si din nou in Romania se fac experimente pe pacienti!”

Participantii la Pharma Forum au beneficiat de expuneri ale producatorilor si distribuitorilor de medicamente prezenti la manifestare: : GSK, Sanofi Pasteur, Sanofi Aventis, Zentiva, Johnson& Johnson, Dr. Reddy’s, Glenmark, Abbott, Verbatim.

Informatii suplimentare: Sandra Danes – sandra.danes@bpgroup.ro.

Leave a reply