Medicamentul Vectibix este indicat, ca monoterapie, in tratamentul pacientilor care dezvolta carcinom colorectal metastatic fara mutatii la nivelul genei KRAS (de tip salbatic) si care exprima RFCE (receptorul factorului de crestere epidermica), dupa esecul schemelor de tratament chimioterapic care contin fluoropirimidina, oxaliplatina si irinotecan.
Din momentul autorizarii medicamentului Vectibix, in anul 2007, la pacientii tratati cu Vectibix in monoterapie s-au identificat un caz grav de cheratita si trei cazuri grave de cheratita ulcerativa. Intr-unul dintre cazuri, cheratita ulcerativa a determinat orbire la un ochi si diminuarea grava a vederii la celalalt ochi. Au existat cazuri de cheratita si cheratita ulcerativa aparute si cu alti inhibitori RFCE.
In studiile clinice, s-au raportat sapte cazuri non-grave de cheratita la pacientii carora li se administreaza medicamentul Vectibix, cu o rata de incidenta intre 0.2% si 0.7%.
Cheratita poate duce la aparitia de cicatrici corneene, perforatie corneeana si la pierdere permanenta a vederii si constituie un factor cunoscut de risc pentru aparitia cheratitei ulcerative.

Leave a reply