Alimentaţia reprezintă un factor foarte important pentru menţinerea stării de sănătate. O alimentaţie corectă prespune nu doar o alimentaţie echilibrată, ci şi o hrană sănătoasă. Pentru a ne hrăni sănătos, ar trebui să încercăm să consumăm cât mai multe produse organice. Aceste produse sunt considerate mult mai sănătoase decât cele clasice deoarece „organic” înseamnă produse vegetale obţinute fără pesticide, fertilizatori artificiali, antibiotice, organisme modificate genetic, şi animale crescute şi hrănite în mod natural, fără chimicale. La polul opus produselor organice se află produsele care conţin aditivi alimentari.

Prin „aditivi alimen tari”, potrivit Normelor din 2002 privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, aprobate prin Ordinul nr. 438/2002, se înţelege orice substanţă care în mod normal nu este consumată ca aliment în sine, având sau nu valoare nutritivă, prin a cărei adăugare la produsele alimentare pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare, transport sau depozitare, devine astfel, direct sau indirect, o componentă a acestor produse alimentare. Aditivii alimentari au fost utilizaţi de către om în prepararea şi conservarea alimentelor din cele mai vechi timpuri, în principal, cu scopul de a preveni înmulţirea microbilor. Astfel, sarea, zahărul, oţetul sunt ingrediente uzuale în alimentaţia noastră, nefiind periculoase şi îmbunătăţind calităţile mâncărurilor. Totuşi, în ultimii ani, în conţinutul a numeroase produse alimentare au apărut substanţe chimice, de sinteză, artificiale, care pot fi extrem de nocive pentru sănătate. Consumaţi în cantităţile admise de lege şi fără a se abuza de aceştia, aditivii alimentari sunt inofensivi, însă un consum frecvent de produse care conţin aditivi alimentari (chiar şi aparent inofensivi) ori un consum de produse care conţin aditivi în concentraţii ce depăşesc dozele maxime admise, poate afecta grav sănătatea omului. Astfel, oncologii consideră periculoşi următorii aditivi alimentari: E 102, E 110, E 120, E 124. De asemenea, specialiştii au constatat că unii aditivi alimentari produc boli intestinale (E 220, E 221, E 222, E 224), boli de piele ( E 230, E 231, E 232, E 233) sau atacă sistemul nervos (E 311, E 312). În aceste condiţii, este evident faptul că pentru protejarea sănătăţii noastre se impune consumarea cu preponderenţă a produselor alimentare ecologice.

Produsele de origine vegetală şi animală organice sunt obţinute prin practicarea agriculturii ecologice. Produsele organice sunt considerate mult mai sănătoase decât cele neorga nice şi pentru faptul că sunt supuse unei legislaţii foarte stricte şi complexe. Certificarea organică este procesul prin care producătorii primesc dreptul de a-şi promova produsele ca fiind organice şi de a trece acest logo pe etichetă. Producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice sunt reglementate de Regulamentul CE nr. 834/2007 al Consiliului Uniunii Europene. Producţia ecologică este un sistem global de gestiune agricolă şi de producţie alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstareaanimalelor şi o metodă de producţie care respectă preferinţele consumatorilor pentru produse obţinute cu ajutorul unor substanţe şi procese naturale. Iniţial, producţia ecologică a fost supusă normelor cuprinse în Regulamentul CEE nr. 2092/91. În legislaţia noastră internă, în anul 2000 a fost adoptată O.U.G. nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, care ulterior a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2006, realizându-se astfel la acel moment transpunerea în legislaţia internă a prevederilor Regulamentului CEE nr. 2092/91. De asemenea, prin Ordinul nr. 70/2002 al Ministerului Agricul – turii, Alimentaţiei şi Pădurilor, s-a înfiinţat Comisia pentru dezvolta rea agriculturii ecologice din România, iar în anul 2007 a fost emis Ordinul nr. 688/2007 pentru aprobarea Regulilor privind sistemul de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a organismelor de control în agricultura ecologică. În anul 2007, în vede rea îmbunătăţirii şi consolidării stan dardelor comunitare pentru agri cul – tura ecologică, membrii Consiliului Uniunii Europene au considerat oportună definirea mai explicită a obiectivelor, a principiilor şi a normelor aplicate producţiei ecologice, sens în care a fost adoptat Regulamentul CE nr. 834/2007 care abrogă Regulamentul CEE nr. 2092/91 şi care a devenit aplicabil începând cu 1 ianuarie 2009. Urmare a intrării în vigoare a Regulamentului CE nr. 834/2007, dispoziţiile legale cuprinse în actele normative interne enumerate anterior sunt aplicabile numai în măsura în care acestea sunt în concordanţă şi nu contravin Regulamentului CE nr. 834/2007. Potrivit acestui Regulament, cu caracter de norme generale aplicabile producţiei ecologice, se interzice utilizarea în producţia ecologică a organismelor modificate genetic (OMG) şi a produselor realizate din sau prin OMG, ca alimente, hrană pentru animale, fertilizatori, amelioratori de sol, seminţe. De asemenea, se interzice utilizarea de radiaţii ionizante pentru tratatea alimentelor ecologice sau a hranei ecologice pentru animale ori a materiilor prime utilizate pentru producerea alimentelor eco logice sau a hranei ecologice pentru animale. Po trivit art. 5 din Regulamentul CE nr. 834/2007, principiile specifice agriculturii ecologice constau în: menţinerea şi ameliorarea florei şi faunei şi a fertilităţii naturale a solului; reducerea la minimum a utilizării de resurse neregenerabile şi materii prime din afara exploataţiilor; menţinerea sănătăţii ani malelor prin stimularea imunităţii lor naturale; menţinerea sănătăţii plan telor prin măsuri preventive precum selecţionarea speciilor, rotaţia culturi lor; hrănirea efectivelor de animale cu hrană ecologică alcătuită din ingrediente agricole produse ecologic; hrănirea organismelor acvatice cu hrană provenită din exploatarea durabilă a resurselor de pescuit în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului CE nr. 2371/2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole, sau cu hrană ecologică alcătuită din ingrediente agricole produse ecologic. Principiile specifice procesării alimentelor ecologice vizează în principal limitarea utilizării aditivilor alimentari, astfel încât aceştia să fie utilizaţi în cea mai mică măsură şi doar în cazul unei nevoi tehnologice esenţiale sau în scopuri nutriţionale speciale. În ceea ce priveşte producţia vegetală ecologică, este interzisă folosirea îngrăşămintelor anorganice pe bază de azot, iar prevenirea pagubelor cauzate de dăunători, boli şi buruieni se bazează în principal pe selecţionarea de specii şi varietăţi, rotaţia culturilor, tehnici de cultivare şi procedee termice. În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Regulamentul CE nr. 834/2007, recoltarea de plante sălbatice şi de părţi ale acestora, ce cresc spontan în zone naturale, este considerată drept o metodă de producţie ecologică dacă: pentru o perioadă de cel puţin trei ani înainte de recoltă, zonele respective nu au fost tratate cu alte produse decât cele autorizate în vederea utilizării în producţia ecologică, iar recoltarea nu afectează stabilitatea habitatului natural. Pe lângă normele agricole generale, producţiei animaliere îi sunt aplicabile şi următoarele norme specifice: animalele crescute în mod ecolo gic se ţin separate de celelalte (totuşi, păşunatul animalelor crecute ecologic şi al celorlalte animale pe un teren comun este permis, cu respectarea unor condiţii restrictive); se reduce la minimum durata transportului animalelor; se reduce la minimum orice suferinţă pe parcursul vieţii animalului, inclusiv în momentul sacrificării; reproducerea nu este indusă prin tratament hormonal, decât ca formă de tratament terapeutic veterinar şi nu se folosesc alte forme de reproducere artificială, precum clonarea sau transferul embrionar. În cazul unei exploataţii în cadrul căreia se iniţiază o activitate de producţie ecologică, perioada de conversie începe cel mai devreme atunci când operatorul informează autorităţile competente cu privire la activitatea sa şi când supune exploataţia sa unui sistem de control. Animalele şi produsele animale realizate în perioada de conversie nu sunt comercializate cu menţiunea „eco” sau „bio”. În sensul art. 23 alin. 4 din Regulament, produsele alimentare procesate pot fi etichetate cu menţiunea „bio” sau „eco” numai dacă cel puţin 95% în greutate din ingredientele de origine agricolă sunt ecologice. Fiecare stat membru al Uniunii Europene are obligaţia instituirii unui sistem de control şi desemnează o autoritate competentă responsabilă pentru verificarea respectării obligaţiilor stabilite prin Regulament. Autoritatea competentă poate delega îndatoriri de control unuia sau mai multor organisme de control. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare, normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, autorităţile competente care deleagă sarcini de control către organisme de control, au obligaţia de a organiza audituri şi inspecţii ale organismelor de control. Autoritatea competentă poate retrage competenţele delegate acelor organisme de control care nu îşi îndeplinesc corect atribuţiile.

Segmentul pe care îl ocupă agricultura ecologică este în creştere în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, şi în ţara noastră remarcându-se în ultima perioadă o creştere a cererii consumatorilor pentru produse alimentare ecologice. În scopul extinde rii agriculturii ecologice în ţara noastră, este necesară elaborarea unui Plan de acţiune pentru dezvoltarea agricultu rii ecologice în România. La data de 22 mai 2009 a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, masa rotundă cu tema ,,Evaluarea oportunităţilor de înfiinţare a unei structuri interprofesionale în sectorul agricultura ecologică”. La această întâlnire au participat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi reprezentanţi ai următoarelor federaţii şi asociaţii de profil: Federaţia Naţională de Agricultură Ecologică, Asociaţia Bioagricultorilor din România-Bioterra, Asociaţia Bio România şi Ekomarket Transilvania. În cadrul acestei întâl niri au fost discutate punctele vulnerabile ale sectorului, măsuri şi acţiuni pentru promovarea sectorului agriculturii ecologice, precum şi importanţa constituirii unei structuri interprofesionale în acest domeniu. Datorită faptului că pe piaţa internă s-a înregistrat o creştere a cererii de produse ecologice, s-a constatat necesitatea acordării de sprijin producătorilor agricoli prin plăţi de agro-mediu, după o prealabilă negociere şi acceptare a acestei măsuri de către Comisia Europenă. De asemenea, s-a constatat importanţa identificării altor forme de sprijin de la bugetul naţional începând cu anul 2010 pentru acest sector. Având în vedere dispoziţiile Ordinului nr. 70/2002 pentru aprobarea Comisiei pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în România, participanţii la această întâlnire vor transmite în cel mai scurt timp propuneri pentru alcătuirea componenţei Comisiei, una dintre atribuţiile importante ale acestei Comisii constituind-o elaborarea Pla nului de acţiune pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în România, obiectiv prioritar pentru dezvoltarea sectorului în perioada 2009-2013.

Putem concluziona, aşadar, că în România autorităţile competente fac paşi firavi în susţinerea agriculturii ecologice, fiind necesară o mai mare implicare din partea factorilor politici în acest sector al agriculturii.

Leave a reply