In data de 25 mai 2011 a debutat, la Sibiu, cea dea 37-a editie a Congresului National de Diabet.
Timp de patru zile, manifestarea a reunit medici specialisti din tara si din strainatate, care au abordat cele mai noi strategii terapeutice pentru controlul afectiunii si a complicatiilor asociate.
âDatele din 2010 referitoare la diabetul zaharat arata ca, la nivel mondial, aproximativ 285 de milioane de oameni sunt diagnosticati cu aceasta boala, din care aproape 55.2 de milioane sunt europeni, iar estimarile pentru anul 2030, la nivel mondial sunt de 438 milioane de pacienti. Ne confruntam cu o epidemie de diabet. Prevalenta afectiunii va creste datorita cresterii globale a numarului de locuitoriâ, a declarat prof. univ. dr. Radu Lichiardopol, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.
Potrivit specialistilor, in Romania, datele au aratat ca in anul anul 2010 au fost tratati un numar de 564.896 de pacienti diagnosticati cu diabet zaharat, iar in 2011 estimarile depasesc 590.000.
Totodata, in cadrul congresului din acest an a avut loc lansarea unor programe educationale pentru pacientii cu diabet zaharat carora li s-au initiat diverse terapii antihiperglicemiante injectabile.
Prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele Asociatiei Romanie a Educatorilor in Diabet, cu sprijinul companiei Eli Lilly, a prezentat si a descris medicilor participanti la manifestare detalii despre instrumentele educationale.
Compania Lilly s-a implicat in dezvoltarea unui program amplu de educatie care se adreseaza atat pacientului diagnosticat cu diabet zaharat cat si medicului specialist.
âPeste 55 de milioane de europeni au diabet zaharat, un numar impresionant si ingrijorator, ce ne obliga sa venim in sprijinul paciantilor si a medicilorâ, a declarat Mihaela Matei, Corporate Communication Manager, Eli Lilly Romania.

Leave a reply