Pana la data adoptarii Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, medicii isi exercitau profesia in baza autorizatiilor de libera practica.

Pana la data adoptarii Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, medicii isi exercitau profesia in baza autorizatiilor de libera practica.

Legea nr. 95/2006 a adus modificari de substanta cu privire la acest aspect, atat pentru medicii membri ai Colegiului Medicilor din Romania, cat si pentru medicii dentisti membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din Romania. In acest material, vom incerca sa prezentam in paralel, pentru cele doua mari categorii de medici, legislatia actuala privitoare la dreptul de libera practica.

Astfel, potrivit art. 379 si urmatoarele din Legea nr. 95/2006, medicii care au obtinut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din Romania pot desfasura activitati medicale potrivit pregatirii profesionale in sistemul public sau privat de sanatate, fie ca angajati, fie ca persoana fizica independenta, pe baza de contract. Certificatele eliberate de autoritatile competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, ale unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene, care atesta faptul ca medicul posesor este titular de drept castigat, sunt recunoscute de autoritatile competente romane, permitand exercitarea activitatilor de medic. Prin drept castigat se intelege dreptul cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene de a exercita activitatile de medic cu formarea specifica prevazuta de normele Uniunii Europene.

Conform art. 384 din Legea nr. 95/2006, medicii isi exercita profesia in temeiul certificatului de membru al CMR, avizat anual pe baza asigurarii de raspundere civila profesionala valabila pentru anul respectiv. Art. 474 din Legea nr. 95/2006 statueaza ca profesia de medic dentist se exercita numai de catre medicii dentisti membri ai Colegiului medicilor Dentisti din Romania (CMDR). In vederea accesului la exercitarea profesiei de medic dentist, medicii dentisti cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ale unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene, stabiliti in unul dintre aceste state, sunt exceptati, in caz de prestare temporara sau ocazionala de servicii medico-dentare, de la obligativitatea inscrierii in CMDR. Medicii cetateni straini ai unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat apartinand Spatiului Economic European sau al Confederatiei Elvetiene, care se stabilesc pe teritoriul Romaniei, primesc certificat de membru al CMR in urma aplicarii procedurii de recunoastere a calificarii profesionale.

La data conceperii acestui material, pe site-ul Colegiului Medicilor din Romania (CMR) este postat proiectul de decizie a Consiliului National al CMR privind eliberarea certificatului de membru al CMR. Potrivit art. 3 din acest proiect de decizie, certificatul de membru al CMR se acorda persoanelor fizice care indeplinesc urmatoarele conditii: detin un titlu oficial de calificare in medicina in sensul art. 371 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, nu se gasesc in vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevazute de lege; sunt apte din punct de vedere medical de a exercita activitatea de medic; nu au intrerupt exercitarea profesiei pe o perioada mai mare de 5 ani; au depus juramantul profesional si au achitat taxa de inscriere in CMR. Certificatul de membru al CMR se elibereaza la cerere de catre colegiul teritorial in a carui raza teritoriala se afla domiciliul, resedinta ori locul de munca al solicitantului.

Autorizatiile de libera practica emise pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 95/2006, pana la preschimbare, se echivaleaza cu certificatul de membru al CMR, urmand ca in termen de 1 an de la intrarea in vigoare a deciziei , titularii autorizatiilor sa le preschimbe obligatoriu cu noul certificat de membru al CMR. In vederea exercitarii profesiei de medic cu caracter temporar sau ocazional pe teritoriul Romaniei, medicii cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene sunt exceptati de la obligativitatea inscrierii in CMR, dar isi exercita profesia cu aprobarea Ministerului Sanatatii Publice in baza avizului eliberat de CMR. Avizul se elibereaza pe o durata de maxim 1 an calendaristic. Conform art. 11 din proiectul de decizie al Consiliului National al CMR, se considera prestare temporara activitatea medicala care se desfasoara pe o perioada, cumulata sau nu, de maximum 6 luni intr-un an calendaristic. Activitatea are caracter ocazional daca este exercitata intr-o unitate medicala si are caracter didactic, de instruire a personalului medical romanesc, de informare sau schimb de experienta si are o durata cumulata ce nu depaseste 3 luni intr-un an calendaristic.

Pentru medicii dentisti, procedura eliberarii certificatului de membru al CMDR (aceeasi ca si pentru membrii CMR) este reglementata prin Decizia nr.16/2006 a Consiliului National al CMDR. Una dintre cele mai importante cerinte pentru obtinerea certificatului de membru este aceea ca medicul sa nu fi intrerupt exercitarea profesiei ori sa nu se fi aflat intr-o situatie de incompatibilitate pe o perioada mai mare de 5 ani. Potrivit art. 386 din Legea nr. 95/2006, in cazul in care medicul isi intrerupe activitatea profesionala pe o perioada mai mare de 5 ani, CMR atesta competenta profesionala a acestuia, in vederea reluarii activitatii medicale.

Procedura de verificare si atestare a nivelului profesional al medicilor care au intrerupt exercitarea profesiei ori s-au aflat intr-o situatie de incompatibilitate pe o perioada mai mare de 5 ani este reglementata prin Decizia nr. 15/2007 a Consiliului National al CMR. In vederea reluarii activitatii medicale dupa o intrerupere mai mare de 5 ani, medicii sunt obligati sa urmeze un program de readaptare profesionala sub forma unui stagiu practic cu durata de 3 luni (pentru medicii de medicina generala, medicii specialisti de medicina familiei si medicii cu specialitati medicale si paraclinice), respectiv 6 luni (pentru medicii cu specialitati chirurgicale). Durata stagiilor se dubleaza in cazul in care intreruperea a fost mai mare de 10 ani. Stagiile practice se vor desfasura in spitale, sub supravegherea unor coordonatori de stagii. La finalizarea stagiului, se organizeaza o forma de evaluare finala ce se sustine in fata unei comisii de examinare, medicul dobandind astfel dreptul de a fi reprimit in randul membrilor CMR si de a dobandi dreptul de libera practica. In cazul medicilor dentisti, obligativitatea reatestarii competentei profesionale se regaseste in art. 479 din Legea nr. 95/2006. Pentru medicii dentisti care au intrerupt exercitarea profesiei mai mult de 5 ani, Decizia nr. 6/2006 a Consiliului National al CMDR prevede obligativitatea efectuarii unui stagiu practic de 6 luni, iar in cazul in care intreruperea activitatii medicale a fost mai mare de 10 ani, durata stagiului se dubleaza.

Certificatele de membru CMR sau membru CMDR se avizeaza anual de catre colegiul teritorial, in baza prezentarii dovezilor privind asigurarea de raspundere civila pentru greseli in activitatea profesionala si a efectuarii orelor de educatie medicala continua. Educatia medicala continua (EMC) reprezinta totalitatea activitatilor planificate de pregatire teoretica si practica desfasurate de medici in vederea dobandirii sau imbunatatirii nivelului de cunostinte, abilitati si aptitudini profesionale, in scopul cresterii calitatii actului medical si nivelului de performanta in domeniul respectiv. Activitatile de EMC sunt cuantificate prin unitati de creditare, denumite credite EMC. Potrivit Deciziei nr. 6/2006 a Consiliului National al CMR, respectiv al Deciziei nr. 11/2007 al Consiliului National al CMDR, medicii trebuie sa realizeze un punctaj minim de 200 de credite EMC pentru ultimii 5 ani sau de 40 de credite pe an. Nerealizarea numarului minim de credite EMC impiedica obtinerea certificatului de membru al CMR sau al CMDR, certificat in lipsa caruia medicul nu isi poate exercita profesia.

Medicii care au depasit limita de varsta prevazuta de lege pentru pensionare, in conformitate cu dispozitiile art. 385 din Legea nr. 95/2006, pot profesa in continuare in unitati sanitare private. Desfasurarea activitatii acestora se realizeaza in baza certificatului de membru si al avizului anual al CMR, aviz eliberat in temeiul certificatului de sanatate si a asigurarii de raspundere civila profesionala.

O situatie speciala este cea a medicilor rezidenti. Initial, absolventii facultatilor de medicina, stomatologie si farmacie, dobandeau drept de libera practica in urma efectuarii unui stagiu de un an de pregatire practica, conform dispozitiilor Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 418/2001. Medicii care dobandeau dreptul de libera practica dupa efectuarea perioadei de stagiu, aveau dreptul de a se prezenta la concursul de rezidentiat. In prezent, legislatia privitoare la rezidentiat a fost substantial modificata prin Ordonanta Guvernului nr.12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului. Rezidentiatul reprezinta forma specifica de invatamant postuniversitar pentru absolventii facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie, care asigura pregatirea necesara obtinerii uneia dintre specialitatile cuprinse in Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice. Potrivit dispozitiilor art. 17 din O.G. nr.12/2008, incepand cu promotia 2005 de absolventi licentiati ai facultatilor de medicina, dobandirea dreptului de libera practica se face dupa promovarea examenului de medic specialist.

Incepand cu promotia 2005, absolventii licentiati ai facultatilor de medicina, neconfirmati in rezidentiat, pot efectua 3 ani de practica supravegheata/ asistata. In perioada in care medicii efectueaza practica supravegheata/asistata, acestia sunt angajati cu contract de munca pe perioada determinata, incheiat cu unitatile sanitare publice.

Actul medical pe care il presteaza medicul in timpul celor 3 ani de practica se desfasoara sub supravegherea si sub responsabilitatea unui medic cu drept de libera practica. Pe parcursul celor 3 ani de practica, medicii au obligatia de a se prezenta la concursul de rezidentiat si dobandesc dreptul de libera practica dupa promovarea examenului de medic specialist. Absolventii facultatilor de medicina care dupa incheierea practicii supravegheate/asistate nu devin rezidenti pot fi angajati cu contract individual de munca cu durata determinata sau nedeterminata la cabinete medicale individuale sau servicii de ambulanta, sub indrumarea unui medic cu drept de libera practica. Absolventii facultatilor de medicina care au finalizat stagiul de rezidentiat, dar nu promoveaza examenul de medic specialist pot fi incadrati cu contract de munca pe durata determinata/ nedeterminata in servicii de primiri urgente sau in servicii de ambulanta, sub indrumarea unui medic cu drept de libera practica.

In conformitate cu prevederile art. 22 din O.G: nr.12/2008, absolventii facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie, licentiati anterior promotiei 2005, dobandesc drept de libera practica dupa finalizarea stagiaturii cu durata de un an. Inscrierea la concursul de rezidentiat se poate face si inainte de finalizarea anului de stagiatura, iar absolventii licentiati anterior promotiei 2005 care devin rezidenti in aceasta modalitate dobandesc dreptul de libera practica dupa un an de rezidentiat. Absolventii licentiati ai facultatilor de medicina dentara si farmacie, incepand cu promotia 2005, obtin drept de libera practica odata cu dobandirea licentei, in conditiile art. 23 din O.G.nr. 12/2008.

Chiar daca normele care statueaza cu privire la conditiile exercitarii dreptului de libera practica sunt imperative, iar incalcarea acestora se sanctioneaza de catre legiuitor, este evident faptul ca respectarea de catre medic a cerintelor legale pentru a-si putea exercita profesia are o importanta deosebita pentru intreg sistemul social, un sistem sanitar de calitate presupunand medici competenti din punct de vedere profesional, iar competenta nu este echivalenta doar cu obtinerea unor grade profesionale, ci prespune si experienta profesionala si permanenta imbogatire a cunostintelor practice si teoretice de specialitate.

Leave a reply