|
Medicii de familie constata tot mai des faptul ca se nasc copii ce au probleme
respiratorii. Multi dintre acesti copii dezvolta asa numitul astm al copilariei, iar unii
ajung la astm bronsic. Cauza incriminata cel mai des este poluarea. Dar cum asupra
unor factori nu putem interveni, ne putem concentra pe ce trebuie sa facem
ca sa amelioram suferinta copilului.
Copiii cu astm invata de timpuriu
sa accepte tratamente si chiar sa
si le administreze. Ceea ce nu
invata este cum sa inteleaga si
cum sa reactioneze fata de starile
de agitatie, de teama, de neliniste pe care le
traiesc. Cand sunt mici reactia comuna este sa
nu se desprinda de mama sau de alt adult cu
care creste. Se simte nesigur printre altii, afara
in general, si nu e interesat sa relationeze prea
mult. De cele mai multe ori cand separarea e
obligatorie, chiar si pentru perioade scurte de
timp, protesteaza puternic. Nu e insa obligatoriu
ca toti copii cu astm sa dezvolte un astfel de
comportament sau sensibilitate psihica.
Masa, un moment important
Copiii cu astm sunt expusi riscului de a
dezvolta anxietate de separare. Aceasta este
concluzia unui studiu coordonat de Barbara
H. Fiese, profesor la Universitatea Illinois
si director al Family Resiliency Center, din
cadrul Universitatii. Cercetoarea sustine ca e
firesc sa se intample asa mai ales pentru ca in
general dificultatea de a respira genereaza stari
de anxietate. Studiul a aratat ca in familiile in
care in timpul meselor exista o interactiune
suportiva simptomele anxietatii de separare se
amelioreaza, iar plamanii incep sa functioneze
mai bine.
Ca orice copil, si copilul cu astm tinde sa
aiba o stare ma buna si reactii adecvate atata
timp cat are o rutina, o predictibilitate a lucrurilor
intamplate acasa. Cand copilul stie si
repecta momentele importante ale zilei: rutina
de dimineata, sarcinile casei, rutina de seara
are tendinta de a se simti in siguranta si de a
nu mai dezvolta simptome psihice cauzate de
suferinta fizica. De cealalta parte in situatia in
care simptomele de anxietate sunt neglijate, se
agraveaza, se extind si se poate ajunge la o tulburare
prin panica. Studiul s-a axat in special
pe modul in care decurgeau mesele in familie.
Concluzia fiind ca de o stare mai buna se bucurau
copiii care aveau parte de predictibilitate
si repetabilitate. Desigur asta nu insemna mese
la exact aceesi ora din zi, ci rutina ca familia sa
se reuneasca sa comunice si sa interactioneze
in timpul mesei.
Efectele pozitive sunt cu atat mai prezente
cu cat interactiunile intre membrii familiei
sunt mai dese. Simpla prezenta a parintelui sau
a parintilor in casa, nu este de ajuns. Copilul
are nevoie de joc, de comunicare, de exprimare
impreuna cu parintii si alti membri a familiei.
De multe ori copilul cu astm are o capacitate
mica de efort pana la momentul la care tratamentul
si exercitiile il ajuta sa aiba o capacitate
mai buna de a respira. Din acest motiv nu are
ocazia sa alerge si sa interactioneze cu ceilalti
copii asa cum ar face-o daca nu ar fi bolnav. In
aceasta situatie interactiunea cu familia este cu
atat mai importanta. Parintele e si cel care-i sta
alaturi si-i incurajeaza interactiunea cu copiii
atunci cand sunt afara. Copilul cu astm este
adesea hiperprotejat de parinte. Copiii ai caror
parinti sunt supraportectori sunt mult mai pre -
dispusi anxietatii de separare. Starea lui se imbunatateste
treptat atata timp cat incearca sa
alerge, sa faca diverse lucruri, sa fie independent.
"Ma simt sufocat, ma inabusa"
Suferinta fizica genereaza efecte psihice de
genul celor descrise mai sus. Exista si tulburari
psiho somatice, unde lucrurile se intampla invers.
O suferinta psihica neglijata poate genera
simptome fizice.
Sunt copii care incep sa dezvolte probleme
de respiratie ca raspuns somatic la atmosfera
din casa. De exemplu, incep sa dezvolte simptome
specifice astmului la un moment dat, in
urma unor schimbari in statutul sau atmosfera
familiei.
Psihologul Alfred Adler spunea: "Uneori
gura minte sau capul nu intelege; dar functiile
corpului spun intotdeauna adevarul". In teo ria
sa, Adler vorbe de jargonul organelor, de mesajele
pe care organele incearca sa le transmita.
Iar simptomele astmului e un mod al copi lului
(dar si a adultului, cand astmul apare la adult) de a spune "Ma simt sufocat de
asta, ma inabusa" sau "nu mai pot respira aerul
acesta". Poate e un "aer" tensionat, marcat de
rasturnari bruste de situatie sau de o stare de
anxietate de iritabilitate.
Copilul poate dezvolta simptome pentru
ca nu stie cum altfel sa-si exprime disconfortul.
Totodata aceste simptome ii vor tine
ocupati pe parinti cu el si astfel intelege ca in
felul asta ei nu se mai cearta sau ii acorda atata
atentie cat crede el ca are nevoie. Adesea
parintii acorda atentie copilului dar el percepe
asa cum e si firesc subiectiv si poate sa simta ca
nu e deajuns.
Ameliorarea climatului
Indiferent daca astmul este de origine
somatica sau psihica, schimbarile in atmosfera
familiei si in interactiunile dintre membrii pot
ameliora starea copilului. E important ca in
familie climatul sa fie stabil, predictibil. Intr-o
astfel de atmosfera, chiar daca apar schimbari,
pot fi gestionate de membrii familiei pentru ca
au deja o relatie un mod de a interactiona si de
a gasi solutii impreuna.
Cand acest lucru nu se poate obtine in
familie sau este o perioada tensionata e important
sa existe momente de rutina de liniste precum
si activitati constante in afara casei. Daca
el nu mai poate conta acasa pe o atmosfera,
poate regaseste confortul relatiilor la gradinita/
scoala, la rude sau intr-un sport.
Copilul este un bun observator. Oricat
ar incerca parintii sa-l protejeze de conflictele
sau responsabilitatile adultilor, copilul observa
si adesea, din pacate pentru el, interpreteaza
prost lucrurile. Adesea se victimizeaza sau se
supraresponsabilizeaza. Oricare dintre aceste
reactii ii genereaza o sensibilitate, o vulnerabilitate
la stres.
Reducerea anxietatii
Starea de anxietate o resimte fiecare copil.
Ea poate sa fie ameliorata, sa dispara sau sa se
cronicizeze in functie de reactiile celor din jur.
Se stie ca micutul membru al familiei este ca
o placa de rezonanta a starii parintilor. Stresul,
depresia, anxietatea parintelui sau parintilor se
regaseste in starea si comportamentul copilului.
O stare acuta este asa numita anxietate
de separare, atunci cand copilul nu suporta
sa stea departe de parinte sau de persona
care il ingrijeste. Nu se dezlipeste de parinte
nici cand acesta ar avea nevoie sa mearga la
baie, nu doarme singur, nu vrea sa mearga
la gradinita sau la scoala, iar in prezenta
strainilor devine anxios si refuza aproape
agresviv contactul cu ei.
Anxietata de separare este normala la copii
intre 8 si 14 de luni. E stiut de altfel faptul ca
bebelusul este dependent de mama in primele
luni de viata. Psihologii sustin ca si mai mult
de atat, in primii 3 ani ai copilului mama ar
trebui sa fie cat de mult posibil conectata la el.
Copilul a fost conectat la mama timp de 9 luni
inainte de nastere, iar simpla taiere a cordonului
ombilical nu-i anuleaza nevoia de conec tare.
Din momentul in care este nascut, el cauta sa
se conecteze cu mama si treptat cu ceilalti.
Chiar daca mama nu reuseste sa ramana
acasa cu copilul in primii ani de viata e important
sa aiba momente zilnice de conec tare,
la fel si tatal. De exemplu rutina de dimineata
poate sa fie un moment de conectare. E important
ca membrii familiei sa petreaca timp
separat, individual si timp impreuna. Ajuta
la reducerea anxietatii si la stimularea unei
relatii semnificative daca fiecare parintele
desfasoara anumite activitati impreuna cu
el. Oricum copilul invata mai mult din ce
face parintele si din ce face el impreuna cu
parintele si mai putin din ceea ce ii spune
parintele ca ar trebui sa stie.
Desigur parintele trebuie sa uite de orice
forma de amenintare. Chiar si glumele, cum
sunt cele cand parintele dispare din campul vizual
al copilului intr-un parc sau magazin pentru
a-i testa reactia, pot avea un impact mult
mai mare asupra unui copil anxios.
Amenintarile, in general, vulnerabilizeaza
copilul. Mai putine cuvinte, mai multe fapte, il
vor ajuta pe copil sa se conformeze regulilor.
Sugestii
Uneori nu putem grabi vindecarea sau
chiar nu putem obtine vindecarea astmului
dar cu siguranta putem ajuta copilul sa-si antreneze
plamanii si "muschiul psihologic" - increderea
in el, capacitatea de a fi independent:
-Stimulati independenta copilului: lasati-
l sa faca atunci cand incearca ceva, treptat
va reusi
-Lasati-l sa alerge chiar daca tuseste, va
reusi sa-si antreneze plamanii. Nu-l fortati,
insa
-Petreceti impreuna momentele importante
ale zilei: rutina de dimineata, sarcini ale
casei, rutina de seara
-Dezvoltati relatia cu el pe baza celor
4 C: conectare, contribuire, conteaza, curaj
-Distrati-va impreuna
-Nu exagerati cu ingrijorarea si protejarea.
Isi va asuma eticheta de copil sensibil
si se va purta in consecinta. Va crede ca nu e
in stare si ca are nevoie mereu de cineva sa-i
rezolve sarcinile |
