Autor: Dr. Camelia Cristina Diaconu - Asist. univ. UMF Carol Davila, Doctor in Medicina, medic primar medicina interna

In terminologia medicala, oboseala este o senzatie de epuizare sau dificultatea de a efectua activitati fizice sau intelectuale, simptome care nu se recupereaza dupa o perioada de odihna. Oboseala se clasifica in oboseala recenta, prelungita sau croni - ca, in functie de durata evolutiei (mai putin de o luna, peste o luna sau peste 6 luni).

Sindromul oboselii cronice se caracterizeaza printr-o oboseala intensa de cauza necunoscuta, care este permanenta si care limiteaza capacitatea functionala a individului, determinand grade variabile de dizabilitate. In terminologia medicala, oboseala este o senzatie de epuizare sau dificultatea de a efectua activitati fizice sau intelectuale, simptome care nu se recupereaza dupa o perioada de odihna. Oboseala se clasifica in oboseala recenta, prelungita sau cronica, in functie de durata evolutiei (mai putin de o luna, peste o luna sau peste 6 luni).

Oboseala trebuie diferentiata de alte simptome cu care adesea se confunda: de astenie, care este definita ca lipsa de putere sau senzatia de incapacitate de indeplinire a activitatilor zilnice, care este mai intensa la sfarsitul zilei si care se amelioreaza dupa o perioada de somn; de slabiciune musculara, care consta in scaderea sau pierderea fortei musculare si este simptomul-cheie in bolile musculare.

In plus fata de oboseala, sindromul oboselii cronice se asociaza cu un spectru larg de simptome, incluzand artralgii, dureri musculare, cefalee, anxietate, simptome de depresie, tulburari cognitive, tulburari de somn sau incapacitate de efort.

Etiopatogenia ambigua a acestui sindrom, impreuna cu dificultatea de a realiza o evaluare obiectiva si cantitativa a simptomelor, a impiedicat pentru o lunga perioada de timp stabilirea unui diagnostic. Consecinta acestei probleme a fost varietatea de nume sub care este cunoscut acest sindrom, de la encefalomielita alergica, sindromul disfunctiei imune neuroendocrine, sindromul postviral, neurastenie si altele.

Sindromul oboselii cronice este, prin urmare, o afectiune complexa, cronica, de etiologie necunoscuta, caracterizata prin prezenta oboselii intense si dizabilitante, care interfera cu activitatile zilnice, nu se amelioreaza dupa odihna si se asociaza de regula cu manifestari sistemice, fizice si neuropsihice.

Etiologia si mecanismele patogenice ale sindromului oboselii cronice

Desi etiologia si mecanismele patogenice ale sindromului oboselii cronice nu sunt pe deplin intelese, au fost avansate cateva ipoteze, cea care sustine ca anumite tulburari ale sistemului nervos central au rolul cel mai important in patogenia bolii fiind cea mai acceptata.

Teoria infectioasa

Virusul Epstein Barr, Candida albicans, Borrelia burgdorferi, enterovirusurile, citomegalovirusul, herpesvirusul, retrovirusul, virusul Coxsackie B, virusul hepatitic C au fost asociate cu sindromul oboselii cronice.

Teoria imunologica

Desi au fost identificate diverse anomalii ale sistemului imun, nu exista actualmente dovezi stiintifice care sa atribuie cauza acestui sindrom unei tulburari primare a sistemului imun. Exista un numar mare de studii cu privire la tulburarile sistemului imun in sindromul oboselii cronice, insa cu rezultate deseori contradictorii.

Teoria neuroendocrina

Au fost gasite mai multe tulburari ale axei hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliene in sindromul oboselii cronice, precum si o tulburare a mecanismelor de reglare ale sistemului nervos autonom. Este cunoscut faptul ca in prezent relatiile dintre diferitele parti ale sistemului nervos sunt mediate de neurotransmitatori si ca afectarea lor conduce la o functionare anormala a anumitor structuri. Multe din caracteristicile clinice ale pacientilor cu sindromul oboselii cronice sunt similare cu cele constatate la pacientii cu fibromialgie si se poate presupune ca mecanismele fiziopatologice sunt similare.

Manifestari clinice ale bolii

Este dificil sa se stabileasca prevalenta sindromului oboselii cronice, deoarece depinde de criteriile diagnostice folosite. Ul - timele studii epidemiologice efectuate in SUA si Marea Britanie au indicat o prevalenta a bolii variind intre 0,007% si 2,5% in populatia generala. In Romania nu se cunoaste inca prevalenta acestei boli. Sindromul afecteaza in principal adultii cu varsta intre 20 si 40 ani, desi simptomele pot exista inca din copilarie sau adolescenta. Prevalenta sa este de 2-3 ori mai mare la femei decat la barbati.

Tipic, sindromul oboselii cronice apare acut, chiar brusc, la o persoana anterior sanatoasa. Initial, pacientul prezinta febra, durere in gat, tuse, dureri musculare, oboseala; mai rar poate avea simptome digestive ca diaree. Acest sindrom initial se vindeca, ramanand ca si sechela cu oboseala intensa. Simptomul cardinal este oboseala, care este esentiala pentru diagnostic. Aceasta oboseala nu este justificata de un efort fizic excesiv, nu se amelioreaza dupa odihna si se accentueaza dupa un stress, conducand la un handicap persistent, fizic si mental. Simptomele cronice apar mai tarziu si persista saptamani sau luni. Simptomele dominante variaza de la individ la individ: oboseala, febra, artralgii migratorii, dureri musculare generalizate, faringita sau durere in gat, cefalee, sensibilitatea ganglionilor cervicali sau axilari etc. Oboseala se asociaza de obicei cu tulburari cognitive si de somn. Pacientii prezinta dificultati de concentrare, insomnie sau hipersomnie, ocazional depresie. Mai putin frecvente sunt palpitatiile, durerea toracica, transpiratiile nocturne, scaderea ponderala sau dimpotriva, cresterea in greutate. Principalele comorbiditati sunt afectiunile psihiatrice, ca depresia sau anxietatea.

Diagnosticul

Nu exista un semn patognomonic sau un test specific pentru sindromul oboselii cronice, diagnosticul fiind clinic. Trebuie excluse alte cauze de oboseala, printr-un istoric medical complet si detaliat, axat pe caracteristicile oboselii, momentul aparitiei, durata, factorii declansatori, relatia cu odihna si activitatea fizica, precum si gradul de limitare a activitatilor zilnice. In plus, anamneza trebuie sa obtina date despre simptomele osteomusculare, neurovegetative si neuropsihice.

Astfel, oboseala cronica trebuie diferentiata de intoleranta la efort, somnolenta, pierderea motivatiei.

In cadrul anamnezei, trebuie verificate tulburarile psihice (anxietatea, depresia), ca si posibilitatea existentei factorilor precipitanti noninfectiosi (insecticide organofosforice, solventi, CO etc) si a antecedentelor de alergii. Acestea sunt necesare pentru a exclude alte diagnostice alternative, cum ar fi infectii, neoplazii, depresie sau tulburari de somn.

Sunt necesare explorari specifice pentru sistemul musculoscheletal (forta, reflexe, tonus muscular), sistemul neurologic (cautand deficite neurologice), sistemele cardiovascular si respirator (anemie si insuficienta cardiaca), sistemul endocrin (afectiunile glandei tiroide), sistemului imun (sensibilitatea ganglionilor limfatici cervicali, axilari, inghinali) si gastrointestinal. Examenul obiectiv este de obicei nespecific, se pot intalni o varietate de semne, ca durere in gat, febra, sensibilitate musculara la palpare si ocazional, rash.

Nu exista markeri specifici care sa permita stabilirea diagnosticului. In anul 1994, un grup international de studiu a stabilit criteriile internationale de diagnostic, care se bazeaza pe indeplinirea a doua criterii majore (oboseala cronica, peste 6 luni ca si durata, si excluderea afectiunilor asociate medicale sau psihiatrice), ca si prezenta unui set de criterii.

In ceea ce priveste prognosticul, exista o perioada medie de timp de 5 ani de la debutul simptomelor pana la momentul diagnosticului, cu o rata de recuperare intre 0% si 37% si ameliorare intre 6% si 63%. Cel mai bun prognostic se pare ca il au pacientii mai tineri si cei fara afectiuni psihiatrice concomitente.

Tratamentul sindromului oboselii cronice

Abordarea terapeutica a sindromului oboselii cronice este complexa si necesita o combinatie de diferite modalitati terapeutice. In ultimele decenii s-au incercat multe terapii, insa singura care a demonstrat o eficacitate semnificativa la pacientii diagnosticati cu sindromul oboselii cronice, in paralel cu exercitiile fizice progresive, este terapia cognitiv-comportamentala, care s-a dezvoltat semnificativ in ultimii ani. Terapia cognitiva ca modalitate terapeutica pentru sindromul oboselii cronice cuprinde o serie de tehnici, pe baza principiilor de modificare a comportamentului si teoria cognitiva, care vizeaza consolidarea modificarii gandurilor si comportamentului legat de simptomele pacientului. Cele mai multe protocoale dezvoltate pentru aceasta modalitate de tratament se bazeaza pe trei factori-cheie: exercitiu fizic programat, controlul stressu lui asociat bolii si restructurarea cognitiva.

In ceea ce priveste prescrierea unor exercitii fizice corespunzatoare, nu exista un consens pentru pacientii cu sindromul oboselii cronice. Cu toate acestea, s-a demonstrat ca programele de exercitii fizice progresive sunt benefice la anumiti pacienti, la care amelioreaza atat capacitatea de efort fizic cat si aspectele psihologice si cognitive. Obiectivul principal al acestor programe este prevenirea progresiva a deteriorarii fizice si optimizarea capacitatii functionale, in scopul imbunatatirii calitatii vietii pacientului.

S-au folosit si numeroase terapii farmacologice pentru sindromul oboselii cronice. Tratamentul farmacologic are ca obiectiv principal ameliorarea simptomelor. Exista multe medicamente OTC si pe baza de prescriptie care pot fi utilizate pentru tratarea tulburarilor de somn, problemelor cognitive, durerii sau altor simptome. Multi pacienti raspund la acest tratament, in special la medicamentele sedative. Beneficiile terapeutice se obtin adesea la doze mai mici decat cele normale, astfel incat se incepe tratamentul cu doze mici, care se cresc progresiv daca este necesar. Antidepresivele triciclice pot nu numai sa amelioreze depresia, dar sunt utile si in tratamentul insomniei si durerii.

Pacientii cu sindromul oboselii cronice folosesc frecvent suplimente nutritive si vitamine, care au un efect benefic in anumite cazuri, bolnavii raportand ameliorarea starii lor generale si a simptomatologiei dupa cateva saptamani de tratament. Acestea pot fi vitamine din grupul B, Vitamina B1, B2, B3, B5, B6, B12, vitamina C, vitamina E, dar si minerale si oligoelemente ca zinc, fier, magneziu, mangan, cupru, seleniu. Pacientii trebuie insa sfatuiti sa evite urmatoarele remedii din plante: tataneasa, radacina de lemn dulce, kava, portocalele amare. De asemenea, trebuie incurajati sa aiba o dieta corespunzatoare. Unii pacienti cu sindromul oboselii cronice au raportat sensibilitate la anumite alimente ca zaharul rafinat, cafeina, alcool sau tutun.

Pentru terapia durerii se recomanda analgezice simple, ca acetaminofen, aspirina sau antiinflamatorii nonsteroidiene, ca si terapii alternative, masaj, hidroterapie, tehnici de relaxare, acupunctura.

Ampligen, un agent antiviral, a fost recent folosit pentru tratamentul acestei boli. Acest agent este un stimulator al producerii de interferon. Rezultatele trialurilor clinice au aratat imbunatatiri modeste, insa rezultatele trebuie verificate.

In concluzie, sindromul oboselii cronice este un proces cronic care devine o boala sociala datorita incapacitatii individului de a-si indeplini activitatea si responsabilitatile sociale si familiale.

Obiectivele tratamentului se concentreaza pe ameliorarea manifestarilor clinice, mentinerea capacitatii functionale si calitatii vietii, dezvoltarea unui program terapeutic adaptat fiecarui individ. Pacientii cu acest sindrom necesita un management multidisciplinar, care impune colaborarea intre diferiti specialisti.