Schizofrenia este o tulburare mentala care afecteaza 1% din populatie. Nu se poate vorbi de o cauza anume si nici de o predispozitie, desigur existenta unei rude de gradul intai care sufera de aceasta tulburare creste posibilitatea aparitiei ei, insa nu intr-un procent semnificativ.

Stabilirea diagnosticului este un proces elaborat si indelungat. Pacientul trebuie sa resimta cel putin doua dintre simptomele caracteristice timp de 6 luni, cu existenta unui episod acut in care s-a dispus un tratament eficient timp de o luna. Altfel spus, ameliorarea simptomelor datorita medicatiei, indica prezenta unei activitati anormale in creier. Simptomele pot fi: delir, halucinatii (adesea auditive), vorbire dezorganizata, comportament puternic dezorganizat sau catatonic. In timp, apare aplatizarea afectiva, avolitia, persoana se retrage social, nu mai simte placere in ceea ce face si renunta sa mai faca.

Debutul schizofreniei poate fi acut sau treptat, adesea precedat de stari de anxietate, depresie, teroare. Tulburarea poate fi declansata de un eveniment traumatizant - despartire, consum de droguri.

In cele mai multe cazuri, schizofrenia presupune o deteriorare in timp, iar vulnerabilitatea la stres dureaza toata viata (sursa DSM IV).

Simptomele afecteaza gandurile, perceptiile, vorbirea, afectele si comportamentul. Mai intai pacientul nu mai reuseste sa faca asociatii verbale apoi ajunge sa abordeze multiple subiecte de discutie si sa foloseasca un limbaj fara noima ceea ce se numeste "salata de cuvinte". Limbajul este confuz si repetitiv, iar cuvintele folosite par sa nu aiba nici o legatura unul cu altul. Aceasta caracteristica ajunge sa afecteze activitatea zilnica a pacientului pana acolo incat nu mai reuseste sa pastreze o igiena personala sau sa pregateasca o masa.

Diagnosticul de schizofrenie se pune cu grija. Un astfel de diagnostic nu poate fi pus dupa o prima consultatie. Studii recente au aratat ca odata pus diagnosticul de schizofrenie, acesta nu ramane neschimbat. Sunt situatii in care se constata ca pacientul nu mai indeplineste criteriile de diagnostic. Dr. Stephen H Shultz si Stephen W North, Universitatea Rochester New York , citeaza un studiu realizat pe 936 pacienti diagnosticati in 7 ani. In cazul a 21, 9 % dintre cei care initial au fost considerati schizofreni, diagnosticul a fost schimbat de-a lungul spitalizarilor.

A existat si un procent de 32,8 %, care initial au fost diagnosticati cu alte tulburari gen bipolara, depresie majora, tulburare psihotica si al caror diagnostic in timp a fost schimbat cu cel de schizofrenie.

Medicul de familie monitorizeaza si ghideaza

Simptomele afecteaza persoana, dar si membrii familei, si, din acest punct de vedere, medicul de fa milie trebuie sa intervina si sa ofere familiei ghidaj. Suportul familial si psihosocial contribuie la imbunatatirea starii pacientului. Totodata, medicamentele controleaza simptomele, dar au si efecte secundare, cum ar fi cresterea colesterolului, luarea in greutate, aparitia dia betului. 10 % dintre pacienti prezinta risc permanent de suicid.

Schizofrenia este o tulburare devastatoare care afecteaza functionarea mentala si fizica si adesea conduce la tulburari comorbide. Medicii de familie trebuie sa fie atenti si la acest aspect, pentru a identifica din timp eventualele boli. Printre acestea, frecvente sunt cele cardiovasculare. De altfel, aceste afectiuni reprezinta cauza cea mai frecventa de producere a decesului pacientilor cu schizofrenie. Riscul de a muri din cauza unei afectiuni cardiace este de doua sau trei ori mai mare decat in populatia generala.

O cauza ar putea fi si faptul ca fumatul este de 2 pana la 4 ori mai crescut in randul bolnavilor. S-a constatat ca pacientii cu schizofrenie fumeaza mai mult decat pacientii cu alte tulburari mentale. Numeroase studii au aratat ca pacientii cu schizofrenie internati in spitale fumeaza in proportie de 90%. O alta cauza ce determina decesul acestor pacienti este suicidul. Riscul de suicid este asociat cu depresia, tentativele anterioare, abuzul de substante, starea de agitatie, teama de dezintegrare mentala, neaderenta la tratament, o pierdere recenta. De obicei nu se sinucid prin supradoza de medicamente antipsihotice, deoarece doza letala este mult mai mare decat doza care are efecte terapeutice.

Un alt risc il reprezinta adictiile. Pacientii cu schizofrenie au o inclinatie spre abuzul de droguri.

Cu riscul aparitiei unor efecte secundare, in general tratamentul cu antipsihotice trebuie introdus imediat ce a fost pus diagnosticul, pentru a evita agravarea starii. Medicul trebuie sa monitorizeze greutatea pacientilor care iau antipsihotice, sa verifice nivelul colesterolului si lipidelor, sa incurajeze interventia asupra intregii familii si sprijinul oferit de familie pentru a preveni recaderile.

O problema care trebuie sa intereseze medicul de familie este neaderenta la tratament. Un studiu recent realizat in SUA a aratat ca 74 % dintre bolnavi nu urmeaza strict tratamentul pe parcursul a 18 luni. Desigur, urmarea incorecta a tratamentului duce la reaparitia simptomelor, la recaderi. Pot sa apara efecte negative cronice, episoade psihotice, iar integrarea sociala este afectata. In acelasi timp pot exista efecte secundare ale tratamentului.

Efectele secundare ale antipsihoticelor pot fi :

• spasme ale limbii, fetei, gatului, spatelui
• activitate motorie intensa
• rigiditate, tremur, miscari ca ale bolnavilor de Parkinson (trebuie redusa doza)
• catatonie, stupor, febra, presiune instabila a sangelui, poate exista risc vital si atunci tratamentul trebuie intrerupt imediat.

Se estimeaza ca 2 milioane de americani sufera de schizofrenie, iar anual, in lume, apar doua milioane de cazuri noi. In prezent, 80 % dintre pacienti sunt tratati in ambulatoriu, numarul celor internati in spitale scazand drastic. In aceste conditii, cu atat mai mult este necesara implicarea medicului de familie in monitorizarea bolnavului (urmarirea efectelor tratamentului, identificarea altor boli, prevenirea recaderilor, informarea familiei).

Intelegerea bolnavului, decodarea limbajului

Cand se vorbeste de schizofrenie se pune accentul pe importanta intelegerii bolnavului, a limbajului sau. Prima sarcina a terapeutului este sa insoteasca pacientul in lumea privata, personala, si apoi, gradual, sa-l faca mai flexibil fata de lumea obisnuita. E ca si cum ar invata limba lui pentru a putea stabili un contact si apoi a restabili legatura cu lumea, a-i dezvolta interesul social si bunul simt comun.

A-l intelege nu inseamna doar a decoda mesajul sau, ci si a-l ajuta sa experimenteze un nou limbaj, sa ajunga sa fie iar conectat cu cei apropiati lui, si a stabili scopuri rezonabile in privinta functionarii sociale, familiale si profesionale. Nu doar terapeutul poate contribui la stabilirea unor scopuri pe termen scurt si rezonabile, posibil de atins, ci si medicul de familie.

Acesta din urma are cunostintele medicale necesare pentru a-i oferi pacientului informatii despre evolutia fizica generala. Scopurile pe care medicul de familie le poate stabili impreuna cu pacientul pot fi legate de mentinerea greutatii sau prevenirea imbolnavirilor.

Interventia vizeaza comportamentul, factorii biosociali si procesele neurologice. Aceste arii pot fi influentate prin psihoterapie, medicamente sau ambele. Decizia se ia in functie de starea pacientului. In mod normal se considera ca psihoterapia si medicamentele, impreuna, pot face mai mult decat fie care separat.

Schizofrenicul comunica adesea indirect, fie ca se teme sa-si exprime sentimentele, de teama ca va fi respins, fie ca doreste sa mentina distanta fata de medic. Daca in populatia generala vorbim de un bun simt comun, in cazul schizofrenilor este vorba doar de logica privata. Simtul comun se refera la interactiunea sociala, cooperare, actiuni utile si cere o "gramatica" comuna. Logica privata nu face parte din simtul comun si nu este validata consensual. Atitudinea bolnavilor de schizofrenie, comportamentele, scopurile si limbajul nu sunt limitate de reguli consensuale. E ca si cum bolnavul vorbeste o limba straina pe care doar el o cunoaste. Specialistul care intra in contact cu el are nevoie sa invete aceasta limba, pentru a-l putea ajuta, si atunci se poarta ca atare. Este atent la ce vrea sa comunice, nu doar la cuvinte (gesturi, ton), ii cere sa vorbeasca mai rar daca nu intelege, intelege cuvintele cand sunt puse in context, urmareste conexiunile facute de pacient. Este important ca pacientul sa simta ca este tratat cu respect si nu este pus intr-o pozitie de inferioritate, pentru ca altfel nu va coopera. Scopul final este de a-l ajuta pe pacient sa comunice si sa aiba relatii interpersonale sanatoase.

Psihoterapia eficienta trebuie sa aiba ca rezultate oprirea psihozei, prevenirea episoadelor psihotice si imbunatattirea starii generale. Demersul terapeutic trebuie sa fie intens si activ. Pacientul are nevoie de coaching, explicatii si ghidare practica a actiunilor sale. Doar insight-ul pe care il poate avea si care este atat de important in terapie in general, nu este de ajuns pentru pacientul schizofren, deoarece el nu are abilitatile necesare functionarii bune. Altfel spus, degeaba realizeaza ceea ce face, daca nu stie cum sa faca diferit.

Terapeutul il invata pe pacient cum sa abordeze si sa etapizeze o sarcina, cum sa foloseasca o atingere, cum sa le vorbeasca altora si cum sa le explice anumite lucruri, cum sa rationeze si cum sa coopereze. Psihoterapia are o latura educationala, la fel si medicina de familie. Pe langa informatii si ghidare, medicul de familie trebuie insa sa fie si suportiv. Adesea se remarca in familiile cu un membru schizofren ca atmosfera este incarcata de emotii, fie ca este vorba de o atitudine de respingere, de critica, de supraimplicare. O astfel de atmosfera favorizeaza recaderile bolnavului. Astfel, s-a constatat ca o interventie asupra familiei ajuta bolnavul sa nu mai resimta atat de acut simptomele, reduce riscul recaderilor, creste aderenta la tratament.

In aceste conditii, interventia medicului de familie este semnificativa si complexa. Chiar daca pacientul si familia lui beneficiaza de sprijin psihiatric sau/si terapeutic, medicul de familie nu poate fi suplinit de nici unul dintre specialisti.