Abonamente Newsletter

Autentificare






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Medicamente

Lista medicamentelor compensate si gratuite

Modificare valabila de la 24.12.2009

Descarca documentul in format PDF:

Lista valabila de la 1 ianuarie 2010

Descarca documentele in format PDF:

Sublista A

Sublista B

Sublista C:


Protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internationale prevazute in Lista cuprinzand denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 720/2008

Descarca documentele in format PDF:

Medicul de familie si managementul DZ tip II Imprimare E-mail
Scris de Dr. Mirela RADULESCU   

DZ tip II reprezinta o afectiune deosebit de importanta pentru medicul de familie, nu numai prin complicatiile sale, dar si prin faptul ca este cea mai frecventa tulburare metabolica intalnita in practica medicala.

Image

Medicina de familie ramane specialitatea cu cea mai mare experienta in sistemul de asigurari de sanatate, mult prea des incercata de transformari si reforme. Este un " cal troian " cu care se vrea a se deschide usile unui sistem de sanatate sanatos. Tocmai de aici, probabil, a plecat si ideea modificarii metodologiei de acordare a medicamentelor fara contributie personala pentru bolnavii cu diabet zaharat, pusa in aplicare la sfarsitul anului trecut prin noul Program national de diabet. Medicatia antidiabetica orala, asigurata pana atunci prin farmacii le de spital a fost pusa la dispozitia pacientilor prin toate farmaciile cu circuit deschis aflate in relatii contractuale cu Casele de asigurari. Aceasta modificare s-a facut evident cu scopul cresterii accesibilitatii pacientilor la medicatia antidiabetica, a imbunatatirii starii de sanatate si cresterii sperantei de viata a bolnavilor cu diabet zaharat. Dar aceasta schimbare a adus un plus de responsabilitate medicului de familie care, de mai bine de o jumatate de an, a inceput sa monitorizeze bolnavii cu diabet si sa prescrie retetele cu antidiabetice orale conform schemei terapeutice transmise prin scrisoarea medicala de catre specialist pentru o perioada de pana la 90 de zile. Raspundere, griji, noi strategii de abordare a unui anume tip de pacient, nu foarte comod atat prin boala in sine, cat si prin complicatiile, anxietatea sa, pe care o aduce in cabinetul medicului de familie.

Diabetul de maturitate

Image

Diabetul zaharat tip 2, insulinoindependent - diabetul de maturitate - este boala de metabolism cu o etiologie multipla, evolutie cronica, determinat de secretia insuficienta de insulina si de insulinorezistenta, caracterizata prin hiperglicemie si tulburari ale metabolismului lipidic, proteic si hidroelectrolitic. Reprezinta o afectiune deosebit de importanta pentru medicul de familie, nu numai prin complicatiile sale, dar si prin faptul ca este cea mai frecventa tulburare metabolica intalnita in practica medicala. 5% din populatia adulta este afectata de acesta boala, iar la nivel mondial se estimeaza ca numarul pacientilor va creste la 333 de milioane pina in 2025, fata de 194 de milioane in prezent. Vorbim asadar de o adevarata epidemie de diabet zaharat, boala care reprezinta cauza cea mai frecventa a orbirii, a insuficientei renale si a amputatiilor membrelor inferioare. Studii efectuate au aratat ca educatia terapeutica a bolnavului cu diabet a redus cu 80% incidenta comelor diabetice, cu 75% amputatiile membrelor inferioare si a determinat o scadere a hemoglobinei glicozilate de la 8,3% la 7,6%.

In general, manifestarea clinica a acestei afectiuni apare dupa 40 de ani, iar deosebirea esentiala fata de diabetul tip 1 o constituie debutul insidios. Diabetul zaharat tip 2 este descoperit de cele mai multe ori intamplator, cu ocazia efectuarii analizelor pentru cu totul alte probleme de sanatate sau pur si simplu a unor seturi de analize de rutina. Suspiciunea asupra diabetului zaharat trebuie sa apara ori de cate ori pacientul prezinta poliurie, polidipsie, polifagie, astenie, dar si atunci cand are infectii cutanate sau genito-urinare care treneaza. Este foarte important ca medicul de familie sa fie atent la manifestarile cutanate ale unui pacient care prezinta rubeoza pometilor, a fruntii, dermopatii, prurit generalizat sau genital, piodermite, erizipel, eczeme, psoriazis, xantomatoza, boala Dupuytren. Este posibil ca acestea sa fie primele semne clinice ale diabetului. Este stiut azi ca pana la diagnosticul de diabet zaharat pot trece si 10 ani. Debutul este, cum am mai spus, lent, insidios. Asa ca in managementul acestei afectiuni trebuie sa se puna un mare accent pe preventie si depistare precoce. Pentru aceasta este esential ca medicul de familie sa nu fie indulgent cu oricare dintre pacientii sai, de aproximativ 40 de ani, cu supraponderabilitate, cu obezitate abdominala (viscerala), trigliceride crescute, hipercolesterolemie cu HDL scazut si LDL crescut, HTA si care eventual fumeaza. Este tipul de pacient pe care trebuie sa-l investigheze cu suspiciunea de diabet zaharat tip 2.

Obiectivele tratamentului

Image

Obiectivele in managementul diabetului sunt - pe termen scurt si lung - mentinerea unui nivel bun al glicemiei printr-un control eficient, tratamentul adecvat al simptomelor, imbunatatirea calitatii vietii, deci, implicit, prevenirea sau reducerea complicatiilor tardive. Rezultatele bune pe care le poate obtine un medic de familie tin in primul rand de informarea corecta, obiectiva - in nici un caz pesimista - a bolnavului diabetic. Pacientul nu trebuie speriat, dar trebuie sa stie ca boala sa nu se vindeca, mai ales ca este posibila o foarte buna echilibrare metabolica, ceea ce permite ca evolutia catre complicatiile acute sau cronice - atat de temute ale acestei boli - sa se faca lent. Bolnavul trebuie responsabilizat si sa fie constient ca trebuie sa faca echipa cu medicul sau de familie, sa fie, de asemenea, convins ca daca nu respecta tratamentul, dieta, daca nu renunta la fumat, la consumul excesiv de alcool si la sedentarism, devine propriul sau dusman. Medicului de familie ii revine si aceasta dificila misiune, de a face psihoterapie, in conditiile unui timp limitat pentru consultul efectiv al unui bolnav. Este nevoie si de cooptarea familiei pacientului, cei care pot sa-l sustina, sa-i asigure un echilibru psihic, iar legatura pe care trebuie sa o stabileasca medicul si cu apartinatorii nu este deloc de neglijat.

Obiectivele tratamentului urmaresc normalizarea proceselor metabolice, imbunatatirea calitatii vietii si nu in ultimul rand sa asigure o speranta de viata cat mai apropiata de cea normala. Tratamentul igienico-sanitar, respectiv regimul alimentar si exercitiile fizice, ramane fundamentul terapiei. O treime dintre pacientii cu diabet pot fi echilibrati doar prin dieta si gimnastica, fara sa necesite tratament medicamentos. Glucidele nu trebuie excluse din alimentatia diabeticului, insa trebuie sa fie sfatuit sa le fragmenteze in mai multe mese pe zi, pentru a evita cresterea brusca ale glicemiei pastprandiale. Consumul de apa este admis fara restrictii, dar in ceea ce priveste cantitatea de sare, tinand cont ca diabetul zaharat se asociaza frecvent cu HTA, exista restrictii. Fibrele alimentare trebuie sa faca parte din ratia zilnica, mai ales pentru rolul lor in scaderea glicemiei si lipemiei. Edulcorantele necalorigene - zaharina, aspartamul sau ciclamatul - nu se vor include in calculul energetic spre deosebire de cele calorigene - fructoza si sorbitolul. Intocmirea corecta a ratiei alimentare si, mai ales, buna informare a pacientului tine de medicul curant care va asigura informatiile necesare bolnavului. Acesta trebuie educat astfel incat sa stie ce cantitate de glucide, lipide si proteine contin alimentele care ii compun ratia alimentara, precum si cu ce poate sa le inlocuiasca la nevoie. Beneficiul exercitiilor fizice trebuie sa-i fie explicat prin prisma normalizarii valorilor glicemiei, trigliceridelor si colesterolului, a cresterii valorilor HDL-ului. Totusi exercitiul fizic trebuie practicat cu prudenta pentru a nu determina hipoglicemie si este contraindicat in prezenta corpilor cetonici sau bolnavilor cu complicatii severe. Mersul pe jos sub forma unor plimbari usoare de 30 de minute pe zi este suficient pentru a aduce imbunatatiri starii fizice.

Image

Factori castigati

Obezitatea, sedentarismul, stresul, fumatul, alimentatia nerationala si consumul excesiv de alcool sunt factori castigati care duc la aparitia insulinorezistentei si care pot fi direct influentati de un bun management al acestei afectiuni aplicat de catre medicul de familie.

Tratament

Educatia terapeutica a pacientului diabetic consta si in furnizarea unor elementare informatii legate de tratamentul medicamentos. Acesta trebuie sa stie ca insulina este indicata doar in asa-numitul diabet insulinonecesitant: diabet necompensat prin dieta, complicatii metabolice acute, DZ asociat graviditatii, decompensari cauzate de infectii, interventii chirurgicale etc. Tratamentul cu insulina incepe de obicei in spital, iar dozele se stabilesc prin tatonare, ajustandu-se dupa glicemia a jeun si glicemia postprandiala. La pacientul cu diabet zaharat tip 2 predomina insa tratamentul oral, si cum aproximativ 90% dintre acestia sunt obezi, biguanidele (metformin si buformin) sunt frecvent folosite. Desi nu stimuleza secretia insulinica, prelungesc actiunea insulinei endo- sau exogene, scad insulinorezistenta, inhiba gluconeogeneza, scad absorbtia intestinala a glucozei.

Sulfamidele hipoglicemiante sunt indicate diabeticului neobez. Ele stimuleaza secretia de insulina si cresc numarul receptorilor insulinici prin diminuarea producerii de glucoza si inhibitia gluconeogenezei. Cele mai puternice sunt medicamentele de a doua generatie (glicazid, gliquidon, glizipid, glibenclamida), care insa au si ele limitele lor, daca nu exista un insucces terapeutic inca de la inceput. Prin scaderea c apacitatii functionale a celulelor beta-secretoare aceasta terapie devine ineficienta de obicei dupa 10 ani. Rezultatele tratamentului va fi evaluat periodic de catre medic si pentru acesta este nevoie ca pacientul sa inteleaga importanta controlului medical.

Nu in ultimul rand trebuie mentionat, tocmai pentru a sublinia importanta medicului de familie in evolutia pacientilor sai cu diabet zaharat, ca daca in toate bolile cronice este necesara educatia terapeutica a pacientului, ea este cu atat mai importanta si necesara in diabetul zaharat, unde dieta si tratamentul medicamentos necesita participarea directa a bolnavului.

Abordarea pacientului diabetic

Abordarea unui pacient diabetic trebuie sa se faca in etape, discutand cu el despre:

  1. notiuni elementare de anatomie si fiziologie, factorii care determina boala, si tipurile de diabet;
  2. manifestarile clinice, posibilitatea evolutiei asiptomatice, sublinierea importantei investigatiilor paraclinice si faptul ca boala sa este grava prin complicatiile pe care le determina;
  3. posibilitatile terapeutice ale diabetului, faptul ca regimul alimentar reprezinta un tratament dietetic; stabilirea necesarului caloric, impartirea alimentelor in cele trei categorii a alimentelor interzise, permise fara restrictie si permise limitat (cantarite); importanta activitatii fizice pentru echilibrarea metabolica;
  4. tratamentul medicamentos, diversele tipuri de substante si forme de prezentare, modalitatea alegerii medicamentului cel mai potrivit, precum si adaptarea acestuia in functie de evolutia bolii;
  5. importanta controlului medical clinic si paraclinic periodic, necesitatea supravegherii tratamentului, a prevenirii si combaterii complicatiilor.
 
< Precedent   Urmator >
(C)2011 Pharma Business Solutions. Toate drepturile sunt rezervate.
Este interzisa reproducerea oricarui material scris sau a oricarei ilustratii din acest site fara
acordul prealabil scris al proprietarului.