Studii stiintifice au evaluat si au dovedit importantele avantaje pe care ceaiul le are pentru sanatate, in prezent, ceaiul fiind extrem de popular. Dincolo de obicei si de placere, ceaiul este un rezervor de sanatate, astfel incat si persoane care nu au baut niciodata ceai "adevarat" sunt astazi indemnate sa o faca.

Ceaiurile reprezinta o familie foarte diversa de produse, care impartasesc caracteristici comune dar si un numar mare de diferente. Definitia si modalitatile prin care se prepara ceaiurile sunt aspecte comune. Ceaiurile reprezinta infuzii, decocturi sau macerate obtinute din zone anatomice specifice ale plantelor. Pentru acelasi ceai, se pot folosi componente de la o singura planta sau de la mai multe, iar formele in care se gasesc aceste componente, la momentul pregatirii ceaiului, sunt diverse. Astfel, se pot folosi (mai rar) plante proaspat culese - in conditii bine determinate - sau uscate. Recoltarea plantelor folosite pentru ceaiuri trebuie facuta cu maxima atentie, pentru ca, daca este vorba de flora spontana, trebuie sa se evite recoltarea accidentala de plante toxice.

De asemenea, momentul culegerii este foarte important. In general, organele subterane, rizomii, bulbii, tuberculii sau radacinile plantelor perene sau bianuale se recolteaza primavara devreme, cand apar primele frunze sau toamna tarziu.

Mugurii si ramurile se recolteaza la inceputul primaverii cand scoarta se poate indeparta usor si seva incepe sa circule in planta. Frunzele sau florile, sau planta intreaga (partile aeriene), se recolteaza primavara, inainte sau in momentul infloririi, cand contin maximum de principii active.

Fructele sau semintele sunt recoltate toamna tarziu, cand acestea sunt ajunse la maturitate, pana la caderea brumei. Dupa culegere, plantele sunt uscate, acesta fiind un proces de mare importanta care influenteaza calitatea produsului vegetal. Prin uscare, acesta este stabilizat prin inactivarea enzimelor cu ajutorul caldurii. Uscarea a capatat aspecte de adevarata arta in cazul plantei Camelia Sinensis, asa cum vom arata mai departe.

Modalitati de preparare a ceaiului

Prepararea ceaiului propriu-zis se face prin prin:

n Infuzare: extrage substantele active din produse vegetale cu tesuturi friabile: flori, frunze si chiar radacini sau fructe purtatoare de uleiuri volatile care s-ar pierde prin fierbere. Peste produsul maruntit, se toarna apa clocotita, vasul se acopera si se mentine 20 de minute la cald. Ulterior, se strecoara si se consuma.

n Decoctie: extrage substantele active din tesuturi lemnoase: radacini, rizomi, scoarte, fructe sau frunze coriace (ex. Eucalypt). Peste planta maruntita se aplica apa clocotita si se fierbe 5 - 15 minute.

n Macerare: se foloseste la extragerea mucilagiilor din plante (seminte de in, radacina de nalba, etc). Peste planta maruntita se adauga apa rece si se mentine 30 de minute, amestecandu-se de cateva ori. Ulterior, lichidul se decanteaza si se strecoara.

Trebuie mentionat ca, in cazul ceaiurilor medicinale, cantitatile folosite sunt foarte importante, pentru ca, similar produselor farmaceutice, si aici cantitati prea mari de substante active pot fi daunatoare. Totusi efectele adverse sunt intalnite cu mult mai rar.

De fapt, "ceaiul adevarat", denumirea corect folosita, se refera la bautura obtinuta din mugurii si frunzele plantei de ceai (Camelia Sinensis).

Este bautura consumata anual de cel mai mare numar de persoane, cantitatile depasind cu mult cafeaua sau bauturile racoritoare. Si fiind intrecuta doar de apa.

Calitatile bauturii variaza, insa planta de baza este aceeasi. Factorul determinant de variatie este procedeul de prelucrare a plantei dupa recoltare.

Ceaiul "alb" se obtine prin ofilire si o usoara fermentatie, fiind mai limpede in ceasca. Gustul lui e putin mai pronuntat.

La ceaiul "verde", procesul de oxidare a frunzelor recoltate este oprit dupa putin timp. Frunzele sunt uscate prin expunere la aburi, o metoda traditionala japoneza, sau prin gatire uscata in tigaie, metoda traditionala chinezeasca, fara a fi distrusa clorofila din compozitie. Spre deosebire de ceaiul negru, ceaiul verde este ceai nefermentat.

Pentru producerea ceaiului "negru", frunzele de ceai sunt lasate sa se oxideze natural pentru un timp indelungat, pana la o luna, ceea ce da culoarea neagra a frunzelor. Ceaiul negru este cunoscut si ca ceai rosu. Ceaiul negru este cel mai popular ceai din lume, fiind un ceai de consum zilnic in vest si nord - vest. Este ceaiul cel mai folosit in prepararea ceaiului cu gheata (Ice Tea) si a ceaiului englezesc (English Tea). Ceaiul negru este cunoscut la noi si sub denumirea de "ceai rusesc" si este cu mult mai bine adaptat, din punct de vedere organoleptic, gusturilor din Europa.

Ceaiul Pu-erh este o categorie de ceai negru care este dublu fermentat si supus unui proces de "imbatranire", ceea ce ii confera calitati organoleptice si medicale speciale. Oricare din tipurile de ceai de mai sus poate fi aromatizat prin adaos de arome naturale sau artificiale, de exemplu prin adaugarea de hibiscus, fructe de padure, iasomie, etc.

Desigur, exista teritorii unde ceaiul este baut traditional si agreat de intreaga populatie (China, Japonia, India, Anglia).

Studii asupra efectelor ceaiului

Studii stiintifice au evaluat si au dovedit importantele avantaje pe care ceaiul le are pentru sanatate, in prezent, ceaiul fiind extrem de popular. Dincolo de obicei si de placere, ceaiul este un rezervor de sanatate, astfel incat si persoane care nu au baut niciodata ceai "adevarat" sunt astazi indemnate sa o faca. Efectele pozitive ale ceaiului sunt determinate de polifenolii, care cuprind atat taninurile, cat si bioflavonele (catechinele ceaiului). Polifenolii constituie 15% - 30% din frunzele uscate nefermentate de ceai verde. Un procent ridicat trece in infuzia de frunze de ceai. Ceaiul, ca bautura, este deci, o solutie de polifenoli.

In frunzele proaspete de ceai sunt prezente substante din grupa catechinelor, care includ cativa esteri galici: gallocatechina (GC), epigal - locatechina (EGC), epicatechina (EC), epigallocatechin - gallat (EGCg) si epicatechin gallat (ECg).

Componenta care predomina este EGCg, care este si cea mai puternica.

Ceaiul verde contine cu 90% mai multi polifenoli decat ceaiul negru, deoarece in cel din urma, o parte din polifenoli sunt oxidati si inactivati prin expunere la aer si favorizarea actiunii oxidazelor in timpul prelucrarii. Compusii antioxidanti din extractul de ceai sunt neutralizanti ai radicalilor liberi. Actiunea antioxidanta a ceaiului verde este esentiala in prevenirea peroxidarii lipidelor, pas important in formarea placilor de aterom. Catechinele au efecte sinergice cu vitamina E, C si cu anumiti acizi organici.

Studii efectuate in multe centre universitare arata ca ceaiul verde contine cei mai puternici antioxidanti cunoscuti. EGCg este de 100 de ori mai puternic in neutralizarea radicalilor liberi decat vitamina C si de 25 de ori mai puternic decat vitamina E. Oamenii de stiinta nu au stabilit inca doza zilnica necesara pentru ca efectul antioxidant sa apara, doar ca studii efectuate in China si Japonia au indicat un minim necesar de 4 cesti zilnice.

Printre efectele medicale documentate prin studii ale ceaiului, as dori sa amintesc profilaxia fata de infarctul de miocard (3 cesti pe zi reduc cu 11 % riscul - Peters, 2001), cresterea densitatii osoase (fara a fi clar daca exista efecte asupra reducerii riscului de fractura pe fond de osteoporoza - Wu et al. 2002), profilaxia fata de caria dentara (bazata pe continutul ridicat de fluor pe care il are infuzia de ceai).

Desi mult studiate, efectele anticanceroase sunt inca insuficient fundamentate. Pe modele animale, ceiaurile verde si negru au prevenit cancere tegumentare, pulmonare, de cavitate bucala, esofag, stomac, colon, pancreas, vezica urinara si prostata (Lambert, 2002; Yang, 2002).

In ciuda faptului ca aceste efecte au fost puse pe seama actiunii antioxidante a flavonoi - zilor, nu s-a putut evidentia o crestere marcata a activitatii antioxidante a plasmei sau tesuturilor dupa ingestia de flavonoizi din ceai, ceea ce a orientat atentia oamenilor de stiinta catre modularea semnalelor celulare. Mai exact, se pare ca flavonoizii moduleaza acele semnale care conduc la transformarea unei celule normale, in celula canceroasa (Hou et al, 2004; Khan et al, 2006). Meta-analize si review-uri sistematice ale stu diilor disponibile nu au reusit sa ajunga la concluzia ca exista dovezi indubitabile conform carora ceaiul ar preveni aparitia cancerului (Boehm, 2009). Relatia dintre consumul de ceai si cancer este foarte complexa, de aceea sunt necesare studii numeroase inainte de a se putea recomanda ceaiul ca element cancero-profilactic.

Ceaiul si scaderea in greutate

Un alt rol al ceaiului, care il face nelipsit in ceaiurile de slabit (antiadipoase) este cel de favorizare a mentinerii unei greutati normale si de pierdere a tesutului adipos excesiv. Studii restranse au indicat o crestere a energiei cheltuite cu 3 - 5% dupa consumul de ceai Oolong (Komatsu, 2003) sau de extract de ceai verde (Dulloo et al, 1999). Recent, un studiu efectuat pe supraponderali de ambe sexe a aratat ca folosirea unor capsule cu extract de ceai nu s-a dovedit superioara placebo-ului in conso lidarea pierderilor in greutate obtinute prin dieta si exercitii (Kovacs et al 2004).

Un studiu interventional cu durata de 12 saptamani a aratat ca adminsitrarea de ceai oolong imbogatit cu extract de ceai verde (690 mg catechine/zi) a determinat o scadere semnificativa in greutate, la nivelul circumferintei abdominale, a tesutului adipos total si a tesutului adipos subcutanat, fata de administrarea exclusiva de ceai oolong (33mg catechine/ zi) (Nagao, 2005). Sunt necesare studii de mari proportii in care sa se controleze precis aportul si cheltuiala de energie, astfel incat sa se poata evalua daca ceaiul este cel care promoveaza scaderea in greutate sau care o mentine. Oricum, studiile pe animale au indicat ca soarecii care au baut ceai verde, negru sau o solutie cu cofeina si-au diminuat substantial tesutul adipos (Lu et al, 2001).

In ceaiurile anti-adipoase in vanzare pe teritoriul Romaniei exista intr-adevar ceai verde, dar si alte plante, de regula diuretice si laxative. Cele mai multe astfel de ceaiuri isi bazeaza pretinsele proprietati nu pe o scadere serioasa a nivelului de tesuturi adipoase, ci pe deperditia hidro-minerala pe care o produc. Unele ceaiuri "de slabit" au in compozitie si ginseng. Aceasta planta, folosita de foarte mult timp in Asia, isi datoreaza efectele - destul de putin studiate in mod serios, de catre oamenii de stiinta - prezentei unor substante active numite ginsenozide.

Ginsenozidele sunt adaptogene, tonice generale, cu oarecare efecte antioxidante pe seama carora pot fi puse actiunile anticanceroase, destresante si de potentare a libidoului pentru care este renumit ginsengul. Doar ca multi neglijeaza ca supradozele de ginseng pot avea efecte adverse, inclusiv in combinatie cu anumite medicamente, cel mai comun dintre acestea fiind efectul hemoragipar.

Ceaiurile antiadipoase din Romania isi au frecvent originea in China si, pentru o mai buna conservabilitate, sunt produse din plante iradiate in tara de provenienta. Metoda respectiva de conservare, desi sigura pentru consumator, este privita de multi cu foarte mari rezerve, de aceea cei care folosesc aceste ceaiuri ar trebui sa cunoasca faptul ca plantele respective au fost supuse unui astfel de proces.