Plantele si principiile lor active pot fi un adjuvant al medicinii moderne sau pur si simplu o modalitate placuta de rehidratare. Alegerea corecta a produsului si cunoasterea, in cazul ceaiurilor medicinale, a eventualelor riscuri determinate de folosirea neadecvata, sunt elemente importante care trebuie avute in vedere.

Ceaiuri autohtone

Ceaiurile de plante, consumate pe teritoriul Romaniei, sunt ceaiuri produse din flora locala, ale caror efecte sunt dovedite de practica indelungata a fitoterapiei.

Din pacate, prea putine au fost analizate in mod sistematic si corect prin intermediul unor studii aprofundate, dar viitorul va aduce, poate, si astfel de cercetari.

Efectele substantelor active din ceaiuri sunt fundamentate in majoritatea cazurilor doar de folosirea lor traditionala. Totusi unele din aceste efecte sunt confirmate si chiar noi efecte sunt descoperite prin studii stiintifice realizate dupa regulile unei cercetari corecte.

Un exemplu la indemana este cel al sunatoarei, ale carei efecte antidepresive sunt astazi clare si se afla in desfasurare studii care urmaresc caile cele mai eficiente de administrare pentru un efect maxim.

Numarul ceaiurilor autohtone este foarte mare de aceea vom enumera doar cateva din cele mai populare produse:

Anasonul (Pimpinella anissum): face parte din familia umbeliferelor, ca si coriandrul, chimenul sau feniculul. Ceaiul se obtine din infuzia fructelor, care contin uleiuri volatile, anetol si aldehida anisica (ca principii active). Are actiune expectoranta, stimuleaza apetitul si secretiile digestive, este diuretic, carminativ si antihelmintic. Se foloseste la sugari cu bune rezultate in combaterea colicilor, pentru ca este un eficient antispastic intestinal. Utilizarea trebuie sa tina seama de faptul ca anetolul este toxic si deci ceaiul nu trebuie folosit pe perioade nedeterminate de timp.

Anghinarea (Cynara scolyum): ofera pentru ceai frunzele, bogate in polifenoli si flavone (cinarozida, scolinozida), inulina, saruri de potasiu si magneziu, acizi organici si clorogenic. Este un stimulant al secretiilor biliare, coleretic si colagog, are actiune hipocolesterolemianta, e adjuvant in hipertensiunea arteriala, favorizeaza regenerarea hepatica. Se foloseste indeosebi in afectiuni biliare (angiocolite si colecistite) si hepatice, dar si in stari de voma, enterite, hepatite cronice, hipertensiune arteriala, dislipemii, afectiuni cardiovasculare. Infuzia se consuma in doze crescande si nu se supradozeaza, pentru ca poate declansa colici biliare.

Brusturele (Arctium Lappa): ofera pentru ceai radacina, din care se prepara un decoct. Contine inulina, saruri de potasiu, uleiuri volatile si substante antimicrobiene. Are actiune diuretica, antidiabetica, este sudorific. Se poate utiliza in diabet, calculoza biliara, raceala si gripa.

Catina (Hippophae rhamnoides): ofera pentru ceai fructe care contin vitamina C in doze mari, carotenoizi, uleiuri volatile, izoramnetol, vitamine din grupul B (B1, B2, acid folic), fitosteroli, inozitol, acid nicotinic si uleiuri esentiale. Este expectoranta, antiseptica pulmonara, antiinflamatoare gastrica, aromatizanta, are actiune antidiareica. Este o polivitamina naturala care se foloseste in migrene, infectii urinare, anorexie, diaree, colite de fermentatie, avitaminoze, reumatism, uritcarie.

Cimbrul (Thymus vulgaris): se folosesc partile aeriene ale plantei care contin uleiuri volatile (cineol, timol, carvacrol), substante amare (serpilina) si taninuri. Este antiseptic intestinal, coleretic si colagog, antispas tic intestinal, expectorant, antispastic al cailor res piratorii, amelioreaza functionarea hepato- renala, este antihelmintic. Se indica in diskinezii biliare, tuse, bronsite, faringite, astm, enterocolite, helmintiaze.

Ciubotica cucului (Primula officinalis): ofera radacina si florile care se infuzeaza sau se fierb sub forma de decoct. Contine saponine, fluidifica secretiile bronsice, este emolienta si expectorant, administrandu-se in bronsite si pneumonii.

Crusinul (Rhamnus frangula): se foloseste coaja, din care se prepara un decoct. Contine compusi antrachinonici, care cresc peristaltismul intestinal. Este colagog si coleretic, laxativ sau purgativ in functie de doza. Este indicat in angiocolite, constipatie cronica, obezitate. Cantitatile mari pot provoca colici puternice si scaune diareice. Planta proaspata provoaca greturi si varsaturi, de aceea ea se pastreaza minim un an inainte de utilizare.

Feniculul (Foeniculm vulgare): se folosesc fructele ce contin uleiuri volatile (anetoli, estrogal si fencone), mucilagii, substante amare, etc. Este antiseptic, carminativ, sedativ, diurectic si galactogog, expectorant, antispastic bronsic si al tractului intestinal. Se indica in balnonare, tuse, astm, bronsite de orice tip. Depasirea dozelor poate deterimina efecte severe de intoxicatie la nivel gastrointestinal si nervos.

Galbenelele (Calendula officinalis): se folosesc florile care contin uleiuri volatile, principii amare, calnedulina, carotene, mucilagii, gume, rasini, acid malic, vitamina C, saponine. Are rol soporific, cicatrizant, sedativ, colagog, emolient, coleretic, antiinflamator gastro intestinal. Se administreaza in suferinte biliare, enterocolite.

Izma (Mentha piperita): frunzele au uleiuri volatile, mentol liber, mentona, acetat si valerianat de metil, taninuri, principii amare, substante minerale, hipericina, acid piruvic, substante antiseptice. Are rol bacteriostatic, calmant al spasmelor biliare, expectorant, astringent, antiseptic gastro- intestinal, carminativ, colagog, antidiareic, antiemetic, sudorific si diuretic. Se foloseste in infectii digestive, balonare, diaree si varsaturi, diskinezii biliare hipertone.

Macese (Rosa canina): se folosesc fructele care au vitamina C, beta carotene, citrine, vitaminele B1 si B2, taninuri, acid citric si malic, pectine, uleiuri voilatile, lecitine, tocoferol. Are rol de scadere a fragilitatii si permeabilitatii capilare, diuretic, colagog si coleretic, tonic, vitaminizant, vasodilatator, antilitiazic, antidiareic. Se administreaza in avitaminoze, enterocolite, calculoza renala, tulburari de circulatie periferica.

Musetelul (Matricaria chamomilla): se folosesc florile. Contin uleiuri volatile, azulen, camazulen, matricina, epigenina, trioxiflavone, umbeliferona, acid salicilic si etilic, rasini, fitosteroli, acizi clorogenici. Are rol antispastic, anestezic, dezinfectant si antiinflamator, antiseptic, bacteriostatic, carminativ, cicatrizant, sudorific, antidiareic. Se foloseste in gastrite, entrerocolite, dismenoree, colici intestinale, diaree, infectii renale

Paducelul (Crataegus monogyna): se folosesc frunzele, florile, fructele. Frunzele si florile contin derivati flavonici (cvercetol, vitexozid, hiperozid), steroli, colina, trimetilamina, acizi clorogenici si cafeici, baze purinice (adenine si guanine), uleiuri volatile (aldehida anisica), minerale, glucozide, sorbitol, leonurina. Fructele contin flavone, acid ursolic, acid crategic, saponine, tanin, colina, antocianine, acid tartric si citric, vitaminele B si C, fitosterine. Se infuzeaza amestecuri de frunze, flori si fructe. Este vasodilatator, creste permeabilitatea vasculara, scade tensiunea, e sedativ nervos, vasodilatator coronarian si periferic. Este usor hipotensiv, bronhodilatator si stimuleaza sistemul nervos central si respiratia. Se administreaza in angor, miocardite, hipertensiune, tulburari de menopauza, tahicardie, tulburari neurovegetative, insomnii.

Teiul (Tilia platyphyllos): se folosesc florile. Contin uleiuri volatile, mucilagii, gume, flavone, quercitina, izoquercitina, rutozid, tilirozida, taninuri, zaharuri, colina. Este indicat ca neurosedativ, antispastic, sudorific, antiinflamator al cailor respiratorii suprioare, emolient al secretiilor bronsice, antitermic, expectorant. Se utilizeaza in raceli si gripe, bronsite, insomnii.

In comert, farmaciile si magazinele de profil ofera ceaiuri care asociaza efectele mai multor plante, amplificandu-le astfel eficienta: ceai sedativ (cu lavanda, paducel si odolean), ceai tonic (coriandru, obligeana, papadie), ceaiuri expectorante (patlagina, tei, nalba, podbal, etc), ceaiuri hepatice (cu cicoare, galbenele, sunatoare, etc), ceaiuri diuretice (galbenele, matase de porumb, codite de cirese, coada soricelului, coada calului, etc), ceaiuri laxative (crusin, fenicul, cicoare, etc) si multe altele (Alexandriu - Peiulescu, 1978).

In concluzie, plantele si principiile lor active pot fi un adjuvant al medicinii moderne sau pur si simplu o modalitate placuta de rehidratare. Alegerea corecta a produsului si cunoasterea, in cazul ceaiurilor medicinale, a eventualelor riscuri determinate de folosirea neadecvata, sunt elemente importante care trebuie avute in vedere. Mai mult, interferentele principiilor active din ceaiuri cu medicamentele administrate sub supravegherea medicului sau prin automedicatie sunt o realitate, de care pacientul trebuie sa fie constient.