Abonamente Newsletter

Autentificare






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Medicamente

Lista medicamentelor compensate si gratuite

Modificare valabila de la 24.12.2009

Descarca documentul in format PDF:

Lista valabila de la 1 ianuarie 2010

Descarca documentele in format PDF:

Sublista A

Sublista B

Sublista C:


Protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internationale prevazute in Lista cuprinzand denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 720/2008

Descarca documentele in format PDF:

Institutul Cantacuzino, sansa Romaniei in fata gripei pandemice Imprimare E-mail
Scris de Dr. Mirela RADULESCU   

Interviu cu Dr. Victor Olsavzky,reprezentantul OMS in Romania

Gripa porcina, un subiect pe buzele tuturor. A luat acest virus prin surprindere specialistii?

Pentru profesionistii din sanatate nu este o noutate, este o tema clasica. Noutatea fata de ceea stiam ca trebuia sa se intample este numai rapiditatea cu care s-a raspandit. O alta noutate fata de celelalte pandemii din anii ‘50 – ‘60 este faptul ca de data aceasta am fost pregatiti pentru aceasta evolutie si aveam modele in care sa ne inscriem.

Fata de gripa aviara, care ar fi diferentele pe care le-ati semnala?

In cazul gripei aviare a fost vorba de fapt de o epizootie. Au existat doar cazuri izolate de trecere de la animal la om, iar pericolul consta tocmai in posibilitatea transformarii sau a adaptarii acelui virus aviar intr-un virus de tip uman.

Care sunt prioritatile de vaccinare?

Pana acum, raportandu-ne la gripa sezoniera, grupele de risc erau batranii si copiii. De data aceasta, in cazul gripei porcine, s-a observat ca cei mai afectati au fost adultii tineri. Şi exista cateva explicatii, printre care cea mai importanta este legata de activitatea acestei categorii de populatie, in primul rand. Adultul tanar este mult mai mobil in lumea aceasta globalizata, circula mult mai mult decat un batran si, ca atare, riscul pentru el este mai mare. Dovada ca el a fost vectorul principal care a purtat acest virus dintr-o parte in alta a lumii. A doua observatie importanta este legata de severitatea bolii. Ştim pana in acest moment ca boala este blanda spre moderata, iar cazurile severe s-au inscris intr-un anumit grup, incepand cu luna mai, tot mai bine definit. Acest grup a fost reprezentat de copiii cu probleme croni ce respiratorii, femeile gravide si adultul care avea deja o serie de probleme cronice deosebite, in sfera pulmonara in special, si la cei care au o imu nodepresie importanta. Astfel ca, in luna iulie, OMS a definit mai clar aceste grupe si a dat primele recomandari pentru momentul cand va incepe campania de vaccinare. In acel moment, grupele de risc ar putea fi urmatoarele: in primul rand personalul medical, care este cel mai expus, apoi gravidele, dupa care copilul peste 6 luni cu probleme cronice, in special pulmonare, batranii cu probleme de sanatate, apoi adultul tanar. Vedem ca exista o diferenta fata de ce cunosteam pana acum, pentru ca batranul si copilul fara probleme dispar din prima linie a grupelor de risc. Dar aceasta nu inseamna ca nu vor fi luati in considerare. Exista inca un element important care a fost cuprins in strategiile statelor si anume vaccinarea cu prioritate a celor care lucreaza in sistemele sociale, angajatii serviciilor utilitare de furnizare a apei potabile, curent electric, gaz metan, termocentrale, centrale, pompieri, politie, armata etc.

In Australia au inceput testarile clinice pentru vaccinul asteptat pe piata. Timpul insa este destul de scurt. Vor fi primii vaccinati oarecum in postura unor "cobai?"

Nu, nu poate fi vorba de asa ceva, pentru ca vaccinul este oricum facut pe baza celui dinainte, exista experienta si nu s-au adus decat mici modificari la vaccinul gripei sezoniere.

Specialistii englezi au atras atentia asupra posibilelor efecte secundare neurologice ale acestui vaccin. Exista acest pericol?

Da, exista acest pericol, ca la orice vaccin. Acesta nu e insa cu nimic deosebit de cel al altor vaccinuri si nu se anticipeaza efecte secundare mai grave, sau mai numeroase, decat in cazul altui vaccin. Aceasta este filosofia vaccinului gripal.

Institutul Cantacuzino a fost acreditat de catre OMS sa confirme virusul gripal pentru 9 tari din regiune (Albania, Moldova, Croatia, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria si Bosnia). Cum de a fost ales Institutul din tara noastra?

Institutul Cantacuzino are cateva elemente foarte importante – acolo este si sediul central al laboratorului de referinta pentru bolile transmisibile, iar centrul lor de gripa este un centru care functioneaza de ani buni. Şi, nu in ultimul rand, un criteriu important a fost acela ca sunt si producatori de vaccinuri. De fapt, criteriul principal de selectie a fost probitatea profesionala, activitatea lor stiintifica de foarte buna calitate. Pot sa spun ca a contat foarte mult si experienta pe care o au in urma gripei aviare cu care ne-am confruntat in anii 2005 si 2007. Dintre toate aceste tari, noi ne-am confruntat mult mai serios cu problemele generate de virusul aviar si avem si experienta, dar si o serie de investitii care nu sunt de neglijat. Niciuna dintre celelalte tari nu are traditia Institutului Cantacuzino in monitorizarea gripei, iar in aceasta zona geografica, suntem singurii care producem vaccinuri. Astfel incat si monitorizarea gripei ca atare este la un nivel sub cel al nostru. E cert ca pe aceasta tema, in zona, suntem singurii care avem un nivel competitiv, cu capacitate de izolare si determinare a virusilor gripali, cu un sistem de monitorizare al gripei net superior.

Institutul Cantacuzino va produce acest vaccin numai pentru piata interna?

Da, va produce vaccinul si este marele nostru avantaj. Pentru piata externa mai trebuie indeplinite o serie de criterii. Nu se pune problema ca nu ar putea indeplini conditiile ca sa iasa pe piata farmaceutica, dar ar insemna sa intre intr-o competitie globala cu marii producatori, ceea ce este mai dificil, dar nu imposibil.

Vom produce vaccin, dar se pare ca oricum va fi insuficient…

Categoric ca va fi insuficient! Intram practic in competite cu tarile bogate care au facut comenzi la marii producatori pentru cantitati impresionante. Exista deja o competitie acerba intre state pentru a achizitionarea acestui vaccin. Se stie clar ca productia mondiala in momentul in care se va merge cu toate motoarele turate nu va fi suficienta pentru a satisface o prima nevoie, mai ales daca guvernele au ambitii si isi dezvolta strategii sa vaccineze un procent cat mai mare din populatie, in prima perioada. De exemplu, Elvetia a comandat vaccinnul pentru intrega populatie! Şi Romania a facut comanda, iar tara noastra este pe harta intereselor companiilor farmaceutice producatoare si nu ne vor neglija din acest punct de vedere. Pentru ca Romania nu intra totusi in categoria acelor tari carora nici macar nu li se raspunde atunci cand fac o comanda. In aceasta competitie, cand vii cu o forta economica nu foarte puternica, sigur ca nu reusesti sa atragi tot ceea ce iti trebuie si de aceea pentru noi este o mare sansa acum ca ne-am pastrat propria capacitate de productie.

Care este procentul din populatia Romaniei care va beneficia de productia de vaccin autohtona?

Probabil ca procentul se va situa undeva la 20%. Cu ce se va achizitiona de la marii producatori se va ajunge spre 30%.

Virusul se transmite prin contact direct cu animalul si nu prin carnea de porc. De ce au fost luate masuri de restrictionare si interzicere a importului de carne de porc in diferite tari?

Au fost din nou jocuri economice, fara explicatii stiintifice. Aceste interdictii nu au avut nici un substrat stiintific sau de sanatate publica. A fost un joc pur economic.

A existat o speculatie la un moment dat, cum ca acest virus, care a generat pandemia cu cel mai mare grad de alerta, este de fapt o conspiratie de laborator…

Nici vorba de asa ceva! Desi in luna iunie aceasta acuza a fost adusa in mod oficial din partea unui virusolog de talie mondiala, expert recunoscut al Organizatiei Mondiale a Sanatatii si nici o clipa OMS nu a negat aceasta posibilitate! Dar a trecut la verificari. Au fost verificate toate laboratoarele care produc vaccinuri si lucreaza cu virusi gripali. Pana in acest moment nu a reiesit ca acest virus ar avea originea intr-un laborator.

In luna iunie OMS a ridicat gradul de alerta la nivel maxim, 6! De ce Franta si-a "permis" sa pastreze gradul 5 iar acum au si decese?

Nivelul maxim de alerta se declara cand este vorba de cresterea numarului de ca zuri si raspandirea in mai mult de doua tari de pe mai mult de doua continente, cu conditia sa fie dovedita o transmitere de la om la om sustinuta. Probabil ca ei au judecat in context national. De exemplu, in context national noi nu suntem nici macar la nivelul 4.

Dar acest nivel de alerta inseam na implicit luarea unor anumite masuri, conform unui plan strategic. Daca Franta a ramas la nivelul 5 declarat, inseamna ca nu au respectat masurile nivelului 6?!

Da si ba! Interventiile pentru faza 6 sau 5 nu sunt foarte diferite. In faza 6 inseamna ca vom gasi virusul peste tot. Faza 5 inseamna ca nu gasim virusul raspandit mai putin. Şi atunci, daca la noi nu il avem decat in cazuri izolate, inseamna trebuie sa luam o serie de masuri, fie sa plece de la noi, fie sa il impiedicam sa intre la noi. Cam asta ar insemna tradus ca masuri faza 4 si faza 5. Faza 6 inseamna ca oriunde ne ducem dam de el. Şi atunci ce putem face? Ne ocupam de cazuri si tratament.

Poate OMS sa oblige un stat sa recunoasca si sa declare un nivel anume de alerta?

OMS nu este un superminister al Sanatatii. Nu, nu poate asa ceva, dar regulamentul sanitar international, care este un tratat international, obliga statele sa raporteze si sa comunice cazurile confirmate. Lucru pe care Franta l-a respectat.

Directorul General al OMS a declarat "ne asteptam ca virusul sa loveas ca in statele cu sistem medical slab…". Au state precum America, Anglia, Franta un sistem medical slab?

Acest "a lovi" trebuie interpretat, in sensul ca virusul este deja peste tot, circula! "A lovi" trebuie sa il interpretam in sensul ca va crea probleme mai mari - si e normal sa creeze probleme mai mari - intr-un stat mai putin dezvoltat. O tara saraca, fara resurse financiare, nu va putea achizitiona vaccinuri, nu va putea stii macar ce li se intampla pentru ca nu au posibi litatea diagnosticarii, a monitorizarii… De aceea OMS are deja un fond de rezerva pentru astfel de tari, ca si o serie de donatii de antivirale si vaccinuri de la producatori.

Cat va costa vaccinul si cum se administreaza ?

Fara sa fie un anunt oficial, intre 7 si 14 euro. Administrarea va fi de o doza sau doua, inca nu se stie, dar in principiu noile vaccinuri se administreaza in doua prize.

Cat de bine fac fata ativiralele acestui virus?

In acest moment, sunt doua antivirale si fac fata foarte bine. Nu s-au observant recidive, decat cazuri izolate. Important este insa sa fie administrate cat mai repede de la aparitia primelor simptome, adica in intervalul primelor 12 – 24 de ore. Şi atentie, antiviralele reprezinta tratamentul afectiunii, nu se administreaza preventiv!

Care este importanta medicului de familie in perioada anuntatului val de gripa porcina?

Va fi persoana cea mai importanta din sistem, cum de altfel este, dar in contextul pandemiei, va fi persoana cea mai importanta. Rolul semnificativ al medicului de familie rezida din cateva aspecte de baza:

informatia clara si curata catre pacienti; medicii de familie vor fi in prima linie si ei vor fi cei care vor da pacientilor informatiile necesare;

al doilea element important in care medicii de familie vor fi pioni de baza, chiar strategi, va fi vaccinarea si poate chiar tratamentul cand se va impune. Experienta din Anglia, tara cea mai afectata pana acum din Europa, a aratat ca medicul de familie a ajuns in situatia de a recomanda vaccinul in urma unui consult telefonic;

de asemenea, le revine o sarcina deosebit de importanta, sa discute si sa convinga pacientii ca este extrem de importanta izolarea sociala, ca nu trebuie sa duca gripa "pe picioare" si sa mearga la serviciu, cum se face de obicei.

Iata de ce spun ca medicul de familie este foarte important. Incepe sezonul rece, va incepe gripa sezoniera, iar primul la care se vor duce pacientii este medicul de familie, care se va afla in centrul managementului acestei gripe.

Daca insa vor exista bolnavi pe care nu-i convinge nimeni, nici propria constiinta, ce ne ramane noua, celor de langa ei, de facut?

Sa ne spalam pe maini, iar mai nou, ultimele recomandari sunt sa nu punem mainile pe fata.

Care sunt complicatiile acestei gripe?

Pneumoniile, bronhopneumoniile si detresa respiratorie. Iar decesele care au survenit pana acum au fost prin aceste complicatii.

Cand va fi vaccinul prezent pe piata?

Eu cred ca mai repede de luna noiembrie nu il vom avea pe piata romaneasca. Dar medicii de familie trebuie sa stie ca antiviralele nu se recomanda preventiv, ca reprezinta tratamentul din primele 12 - 24 ore, mai ales daca simptomatologia este severa. Şi este important sa aduca la cunostinta pacientilor ca sa nu se creeze presiuni asupra sistemului.

 
< Precedent   Urmator >
(C)2011 Pharma Business Solutions. Toate drepturile sunt rezervate.
Este interzisa reproducerea oricarui material scris sau a oricarei ilustratii din acest site fara
acordul prealabil scris al proprietarului.