22 iunie 1997 este momentul primului transplant renal reusit, cu donator in moarte cerebrala, efectuat la Institutul Clinic Fundeni. Pana in iunie 2007, in Institut s-au realizat 780 de tranplanturi renale. Rezultatele acestei activitati sunt superpozabile cu cele din centrele din Europa de Vest, pacientii transplantati beneficiind de terapie imunosupresoare moderna, adaptata riscului imunologic al transplantatului.

Institutul Clinic Fundeni include acum unul dintre cele mai moderne centre de transplant si poate cel mai mare Centru de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal din Europa, cu 32 de paturi, 3 nefrologi de transplant, 2 anestezistireanimatori, tot personalul medical aferent si un laborator propriu cu 2 aparate de dializa renala.

Cand a fost efectuat primul transplant de la un donator viu in Romania?

Primul organ recoltat de la un donator viu, in Romania, a fost un rinichi, interventie facuta de prof. dr. Proca, la 13 februarie 1980. Este o data importanta pentru transplantologia din tara noastra, pentru ca a insemnat, deschiderea etapei de transplant de organe din Romania. Destul de tarziu, din pacate, fata de nivelul transplantologiei din Europa - pe plan mondial, primul transplant de rinichi s-a facut la Paris in 1951, iar din 1956 au venit primele 6 transplante reusite, la Boston, intre gemeni univitelini, situatie ideala, data fiind compatibilitatea de 100%, ca si faptul ca nu era nevoie de medicatie imunosupresoare. Lumea medicala incepuse deja sa cunoasca faptul ca un organ strain introdus in organism trezeste o reactie de respingere. Necunoscandu-se mecanismele imunologice in intimitatea lor, dar intuindu-se multe dintre ele, ideea de a recurge la gemeni univitelini a fost salutara.

Cate transplantari au fost efectuate pana in prezent in tara noastra?

Prof. dr. Proca a efectuat 45 de transplante renale, toate cu rinichi de la donator in viata, ceea ce bineinteles ca acum, privind in urma, inseamna foarte putin. Dupa pensionarea dansului am devenit seful clinicii. Pana in prezent am efectuat 780 de transplantari renale, 666 cu rinichi de la donatori in viata si 114 cu rinichi de la donatori aflati in moarte cerebrala.

Cand ati efectuat primul transplant de rinichi de la un donator aflat in moarte cerebrala?

In 22 iunie 1997, cu acceptul familiei, in baza criteriilor de diagnostic ale mortii cerebrale si in conditiile in care donatorul fusese investigat corespunzator, mentinut in conditii hemodinamice si respiratorii perfecte - la Spitalul Floreasca - am efectuat, impreuna cu dr. Irinel Popescu, prima recoltare multiorgan din Romania si primele transplanturi de rinichi reusite de la un donator in moarte cerebrala. Pentru tara noastra putem spune ca a fost un moment de referinta. Au urmat cele 114 de astfel de transplantari, dintre care 7 pentru copii. Alti 40 de copii au fost transplantati cu rinichi de la donator viu. As dori sa fac precizarea ca in Romania, prin lege, este interzisa donarea de organe de la un donator pediatric in viata, pe considerentul lipsei de discernamant. Pana nu demult era interzisa donarea chiar si de la donatorul pediatric aflat in moarte cerebrala, dar la acest moment, o astfel de donare a fost acceptata legal.

Cum apreciati Legea transplantului de tesuturi si organe din Romania?

Legea pe care am conceput-o - cat timp am presedintele Comisiei de transplant a MSP - se bazeaza pe legile similare din America si Franta. Am filtrat tot ce era mai bun si ceea ce se potrivea mai bine tarii noastre, din punct de vedere etic, moral, medical, medico-legal, astfel incat sa putem accede la criteriile mortii cerebrale.

Domnule profesor, enumerati va rog cateva momente de referinta din activitatea dumneavoastra.

Unul dintre aceste momente a fost in anul 1998 - un transplant reusit, efectuat in clinica noastra, la un receptor diabetic, cu multiple afectiuni comorbide, refuzat in Anglia si Germania. Tot atunci, am transplantat cu succes un rinichi la un receptor operat pentru cancer genital si care ajunsese pe dializa consecutiv radioterapiei si chimioterapiei. In 1999 am efectuat primul transplant de rinichi din Romania, unui copil, de la un donator in moarte cerebrala.

Care a fost cazul cel mai impresionant din cariera dvs. de pana acum?

Este este cazul unei fetite de 5 ani, dar poate ca este putin nedrept sa vorbesc despre un singur caz, de fiecare pacient ma leaga ceva... Dar cazul acesta intra-adevar este deosebit - in primul rand pentru ca era un copil anefric, care la varsta de un an a fost diagnosticat cu cancer renal, avand tumori pe ambii rinichi. Pana la varsta de trei ani a suferit succesiv doua interventii chirurgicale pentru extirparea celor doi rinichi. Apoi timp de doi ani a stat pe dializa, si la 5 ani i-am transplantat un rinichi de la mama. Nu pot sa va descriu bucuria bucuria acelui copil dupa operatie. Si daca ar fi sa precizez o caracteristica a copilului grav bolnav, ar fi : intelepciunea, maturitatea si profunzimea venite parca dintr-o alta dimensiune.

Care este situatia transplantelor cu organe recoltate de la donatori in moarte cerebrala?

Noi nu suntem intr-o situatie de invidiat, nici macar buna. In momentul de fata 80% din transplantele renale se fac cu organe recoltate de la donatori in viata si doar 20% de la cei in moarte cerebrala, fata de Europa, unde majoritatea transplantelor se fac de la donatori aflati in moarte cerebrala. Dar cand vorbim despre donare, nu ne referim strict la organe, trebuie sa ne gandim si la dimensiunea financiara a programului de transplant al Romaniei, care lasa de dorit. Dupa noi, mai sunt cei din Bulgaria, Albania sau Moldova, situatie care nu ne onoreaza deloc.

Cati pacienti sunt pe lista de asteptare pentru un rinichi salvator si ce varste au?

In acest moment sunt 700 de pacienti numai la nivelul Institutului nostru, dar la nivelul tarii, aproximativ 6.000. Pe lista noastra de asteptare sunt pacienti cu varste intre 3 si 70 de ani. Din pacate sunt multi copii nascuti cu malformatii care nu au fost cunoscute la nastere, multi sunt copii abandonati, proveniti din case de copii, iar pentru ei va fi mai greu sa se gaseasca un donator, neavand familie. Din cei 700 de pacienti, 80 sunt copii, ceea ce inseamna foarte mult.

Este mai grea interventia de transplant renal la un copil, comparativ cu cea a adultului?

Tehnic, dar si ca disponabilitate de organ e putin mai greu la copii, dar sansele de reusita sunt mai mari decat la adult prin vigoarea si forta de recuperare extraordinara a unui copil, oricat de tarat. In ceea ce priveste tehnica, daca noi ne-am mai pune la ora aceasta probleme de tehnica in privinta transplantului renal ar insemna ca suntem in preistoria medicinei.

Care sunt criteriile de selectie a pacientului care primeste organul disponibil?

Criteriile sunt categoric deontologice, profesionale, medicale. Este vorba in primul rand de compatibilitate, de varsta, de organismul cel mai afectat. Sunt toate criterii obiective dupa care se face departajarea, fara favoritisme, pentru ca in astfel de situatii extrem de grave nu ne putem permite sa riscam. Apoi, un criteriu daca vreti moral, ne determina sa acceptam mai greu ca donatorul - viu - sa fie mai tanar decat cel transplantat. Dar au existat si astfel de situatii. Un tanar de 25 de ani a dorit sa-i doneze mamei sale un rinichi. Am stat mult pe ganduri, dar a fost optiunea sa.

Ce parere aveti despre crearea unei banci de organe la nivel european?

Exista in Europa o fundatie, Eurotransplant, cu sediul in Leiden, Olanda, care grupeaza o serie de tari: Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria si Elvetia. Noi am vrea sa aderam la Eurotransplant, dar nu e destul sa ne dorim noi, trebuie sa indeplinim o serie de conditii: disponibilitatea de organe, un numar mai mare de donatori, laboratoare omologate, precum cel de la Funeni. In anul 2000 am infiintat acest laborator de biologie moleculara, realizare de care sunt foarte mandru, singurul de acest fel din tara. Ca sa fim primiti intr-o astfel de fundatie ar trebui sa avem in tara cel putin 5-6 astfel de laboratoare, in marile centre universitare, dar si in marile orase. Pe langa aceste centre de imunologie este nevoie si de dezvoltarea activitatii de diagnosticare a mortii cerebrale, de mentinerea unui donator in conditii optime - in centre mari de terapie intensiva, daca nu chiar in toate spitalele mari, de organe bine vascularizate si de buna calitate. Si aceasta activitate trebuie omologata in serviciile de terapie intensiva, care trebuie sa fie dotate cu suficiente aparate pentru mentinerea in viata a potentialilor donatori. Si trebuie sa spun ca nu sunt suficiente aparate de ventilatie.

Ce puteti spune despre cardul de donator si daca consimtamantul pentru donarea de organe in situatia mortii cerebrale va fi posibil si la noi?

Faptul ca donarea unui organ nu poate fi impusa prin nici o lege vine sa sprijine ideea unei educatii in masa, prin care populatia sa inteleaga ca oricare dintre noi putem ajunge intr-o astfel de situatie si, mai ales, ca donarea trebuie sa fie un act generos, umanitar, nicidecum conditionat financiar. Fireste ca in aceasta educatie un rol important ii revine presei, dar si bisericii, personalitatilor - prin puterea propriului exemplu. Pentru a avea consimtamantul unui subiect inca din timpul vietii pentru donarea organelor dupa decesul acestuia, trebuie sa treaca prin parlament Legea consimtamantului prezumat. Aceasta presupune ca, daca acesta nu si-a exprimat din timpul vietii obiectiunea de a nu dona, devine automat un potential donator. Este insa o situatie discutabila.

La Agentia Nationala de Transplant, din acest an va functiona un registru in care se vor inregistra cei care vor sa doneze, ceea ce inseamna un prim pas. Al doilea va fi sa avem un alt registru, in care se vor inregistra cei care nu vor si asta tocmai ca totul sa fie foarte clar, fara urma de indoiala.

Cum este rezolvata acesta situatie in alte tari?

Sunt tari mult mai bine organizatre decat noi. De pilda, in Statele Unite ale Americii, o data cu obtinerea carnetului de sofer, persoana respectiva este intrebata daca este de acord cu donarea de organe. Daca raspunsul este afirmativ, atunci i se face cardul de donator, dar si asa se pot ivi interpretari. Se poate presupune, de exemplu, ca de la data consimtamantului si pana la data decesului persoana s-a razgandit. Iata de ce, in tari ca Spania, Austria, Germania, adesea, chiar daca exista consimtamantul prezumat, este intrebata inca o data familia, pentru ca nimeni nu vrea de fapt sa impieteze cu nimic asupra unui act care se doreste generos si umanitar. In fapt, ultimul cuvant il are tot familia. Ca sa putem ajunge si noi la acest grad de civilizatie avem nevoie de o activitate serioasa de coordonare, sustinuta de specialisti care sa abordeze elegant si cu multa blandete familiile indurerate, pentru consimtamantul donarii de organe de la persoana pe care o pierd. Acesta sarcina ii revine coordonatorului de transplant, persoana cu solide cunostinte de psihologie. Si, nu in ultimul rand, este nevoie de sprijin financiar.

Ce suma este alocata anual transplantului renal?

Mi-ati pus o intrebare foarte grea. Ar trebui sa stiu sa va raspund, dar nu pot. Stiu doar ca Programul de transplant de organe si tesuturi pentru 2007 prevede 250 de tranplanturi renale, dintre acestea, cel putin putin 100 sunt prevazute pentru Institutul Fundeni. In aceasta clinica, in fiecare zi s-ar putea face 2 transplantari, ceea ce pentru 200 de zile lucratoare ar insemna 450-500 de interventii.

Anul trecut a fost un an de varf, pe care l-am amintit mai devreme, de 114 transplantari, ceea ce pentru Romania este un record. Chiar si pentru Europa este un record, avand in vedere ca media transplantarilor in Europa este de 100 pe an. Dar nu cred ca vom mai putea atinge acest record, si asta tocmai din lipsa banilor. Noi nu am primit inca banii pentru interventiile pe care le-am realizat. Sper insa ca acesti bani sa vina, nu am un alt raspuns. Una peste alta, constransi de finantarea precara, vom fi nevoiti intr-o prima etapa sa incetinim ritmul activitatii noastre si apoi chiar sa o oprim. Este insa pacat sa nu tinem cont de faptul ca in anul transplantarii costul pentru un pacient este de aproximativ 15.000 euro, iar pentru cel pe dializa - 16.000. Deci este mai avantajos pentru noi sa dializam cat mai putini. Din nefericire, pana in momentul de fata, finantarea nu este satisfacatoare pentru transplatarile care s-au facut si nu a existat nici o diferenta intre faptul ca anul trecut finantarea a venit de la CNAS, iar anul acesta de la MSP.

Sa inteleg ca nu sunteti multumit de implicarea CNAS-ului si MSP-ului?

Nu ca am avea ceva cu Casa de asigurari, dar chiar ne-am bucurat cand am primit vestea ca MSP va finanta acest program pentru 2007. Credeam ca va veni si la noi un an cand, un astfel de program, odata creionat si decis, sa fie si sustinut financiar. Avem echipe medicale foarte bine pregatite, avem multi pacienti care asteapta, din pacate insa, nu avem bani. Am cheltuit din banii spitalului pentru interventiile de pana acum. Eu inca mai sper si vreau sa cred ca este vorba doar de o intarziere.

CNAS se implica, prin asigurarea medicatiei imunosupresoare prin acest nou program de eliberare a medicamentelor posttransplant in farmaciile cu circuit deschis, prin care s-au facut realmente pasi buni pentru pacientii nostri.

Exista o crestere a numarului de persoane - adulti si copii - care sa necesite dializa si, inevitabil, transplantul?

Da, este adevarat ca sunt din ce in ce mai multi copii si adulti in acesta situatie. Daca in aceasta perioada inca mai este pe locul intai decesul prin afectiuni cardiovasculare, in decada urmatoare - potrivit previziunilor OMS - pe primul loc in privinta mortalitatii se vor situa decesele prin afectiunile aparatului urinar. Cauzele sunt usor de intuit: cresterea numarului hipertensivilor, a diabeticilor, dismetabolicilor, boli sistemice care se repercuteaza asupra rinichilor, determinand cresterea cazurilor de insuficienta renala. Indubitabil ca o determinare in toate acestea o are si aerul poluat pe care il respiram, si apa pe care o bem, ca si toate acele sute de E-uri care sunt in alimente. Toate duc la o degradare imunologica a organismului. Pana atunci insa, se va dezvolta si mai mult reteaua de substitutie a functiei renale si, consecutiv, transplantul. Sper ca pana atunci terapia genica si descifrarea genomului uman sa ajunga acolo incat sa avem organe obtinute de la animale transgenice. Se lucreaza de mult in acest sector al medicinei - momentul reusitei nu este foarte aproape, dar nici departe. Exista experimente foarte avansate in tarile occidentale, ca sa nu mai spun acum de celulele stem, care de la o zi la alta fac minuni, in diversele segmente ale organismului.

Aveti discipoli pe masura?

Da. Din perspectiva nivelului de pregatire al personalului nu avem nici un fel de probleme. Intre 1998 si 2000 am instruit in acesta clinica colegi de la Oradea si Iasi si am deschis oficial cele 2 centre. Cel de la Iasi este activ si astazi, cel de la Oradea lucreaza mai putin, pentru ca li s-a descompletat echipa si cei ramasi sunt mai atrasi de urologia obisnuita decat de activitatea de transplant.

Nu ii pregatiti cu riscul ca vor pleca cu valul de medici emigranti?

Ii pregatesc fara risc si, daca vor pleca, va fi decizia lor. Eu as fi putut sa raman in 1984 in America, cand am plecat la specializare in interventii chirurgicale sub microscopul operator. Dar n-am putut ramane. Pe de-o parte pentru ca nu puteam sa-i las pe cei dragi mie aici, nestiind atunci ca vor veni evenimentele din 1989, dar sunt convins ca nu as fi putut fi atat de apropiat de acei pacienti ca de cei din tara mea. Aici am simtit ca ma pot dedica total, pentru ca, orice s-ar spune, nu poti lucra impersonal, ceva din tine trebuie sa dai acelui om - ca este timp, ca este consum nervos, ca este un sentiment, o emotie... O destainuire aproape ca va fac: n-as fi putut practica cu aceeasi generozitate si deschidere ca pentru cei de aici. As fi fost corect profesional, dar n-as fi putut sa fiu atat de implicat emotional, sa vin catre pacienti cu atata caldura si intelegere.