Interviu realizat de: Dr. Mirela Radulescu

Pentru a progresa trebuie sa faci zilnic cateva lucruri, care nu plac, dar sunt importante pentru progres; trebuie sa fii constient de valoarea ta, sa nu astepti sa te elogieze altii; sa ramai cu picioarele pe pamant si sa stii ca nimeni nu este de neinlocuit.

Cateva cuvinte despre dumneavoastra, un CV mai putin formal. V-as invita domnule profesor, la amintiri din copilarie... si evident, povestea devenirii dumneavoastra...

Sunt de origine dintr-un sat din sudul tarii, spre Giurgiu. Mai exact din comuna Vidra. Am avut sansa ca la scoala din comuna sa am profesori emeriti, tineri absolventi, sefi de promotie, care din diverse motive nu aveau loc in Bucuresti. In acea perioada, nu puteam alege dacat sa urmez cursurile unicului liceu din Giurgiu, de un nivel nu foarte ridicat. Am avut norocul insa, ca un frate al tatalui meu sa fie chirurg renumit in Iasi. Astfel, mi-a oferit oportunitatea de a urma unul dintre cele mai mari licee din Moldova, "Mihai Eminescu", fost Elena Doamna, la Iasi.

Am cunoscut personalitati extraordinare ale invatamantului liceal, profesori emeriti, care iubeau scoala si copiii. Am avut in minte medicina si pediatria inca din primii ani de scoala, astfel ca mi-am concentrat toata formarea mea liceala asupra lor.

Am absolvit Facultatea de Medicina, sectia Pediatrie din Iasi, ca un student bun, dar nu premiant. Am fost foarte selectiv in timpul dedicat diferitelor discipline din preclinic si din partea clinica. Am lucrat trei ani la tara, in Baragan, cu gandul de a incerca sa ma apropii de familia mea din comuna Vidra. Fiind casatorit si avand deja un copil, in perioada 1973-1976, revenind in Iasi din timp in timp pentru a vizita familia sotiei, am constatat ca radacinile mele sunt in Iasi, si ca sunt profund legat de acest oras, unic prin asezare, arhitectura si oameni. La primul examen de secundariat, in 1976, am avut sansa sa aleg centrul Universitar Iasi. Aici am parcurs toate etapele formarii mele, de la medic secundar, la me dic specialist, medic primar, iar din 2002 sunt profesor universitar, sef de disciplina la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi.

In 1984 am practicat pentru prima data in Moldova examene ecografice la copil, iar din 1991, concomitent cu dobandirea celei de a doua specializari, gastroenterologia, efectuez endoscopie digestiva la copii (diagnostic si terapie). Din acelasi an, formarea si prestarea mea profesionala a fost dedicata predominant gastroenterologiei pediatrice. Ca manager al Spitalului de Copii Sf. Maria, cel mai mare spital universitar de copii din Romania (652 paturi), am realizat cea mai moderna structura spitaliceasca de pediatrie din tara. Astfel, spitalul de copii are 12 structuri, sectii si compartimente de supraspecializari, deservite de medici cu a doua specialitate, sau supraspecializari in domeniile respective. Aceasta dezvoltare a fost posibila datorita faptului ca am avut oportunitatea de a efectua stagii in strainatate pe supraspecializarile pediatrice, in Franta, stagii de cate trei luni pentru 25 de medici si 15 asistente.

Castigarea acestei functii importante, Presedinte al SRP, este evident o incununare a carierei dvs. Cum v-a schimbat viata? Ce a adus in plus in activitatea si preocuparile pe care le aveti?

Congresul de Pediatrie organizat sub presedintia mea, in octombrie 2009, a fost un succes stiintific si organizatoric, remarcat de toti participantii, si, cu acest prilej, impreuna cu alti colegi din tara am candidat pentru functia de Presedinte al SRP. In acel moment am avut o surpriza placuta sa constat ca am adunat suficiente voturi pentru a fi desemnat in aceasta functie.

De aproximativ 25 de ani ma ocup de probleme de management, experienta care ma ajuta sa fac acelasi lucru in continuare si in cadrul Societatii. Consider ca SRP este o institutie extrem de importanta avand ca misiune crearea unei legaturi functionale intre cei peste 4000 de pediatri din Romania. La acest numar adaug in mod absolut ne cesar si pe medicii de familie, intrucat toti ingrijesc copii, iar impreuna cu ei avem misiuni profesionale si sociale speciale. Atat noi, cat si medicii de familie, trebuie sa avem grija de copiii sanatosi si de cei bolnavi in mediul lor familial sau spitalicesc, care in mod cert este mai dificil de acceptat pentru copilul bolnav. Rolul educational in ceea ce priveste planing-ul familial, ingrijirea femeii gravide, problemele complexe legate de nastere, primele etape din viata copiilor, alimentatia naturala, alimentatia corecta a sugarului si a copilului mic, sunt prioritati esentiale pentru medicii pediatri.

Pediatrul are un rol important in relatia cu familia, in preventia anemiei, distrofiei, tulburarile de nutritie, obezitatea si de a asigura o crestere corecta si armonioasa din punct de vedere fizic, dar si crearea unui mediu familial si scolar corespunzator.

Care dintre specialitatile pediatrice sunt mai puternice si bine reprezentate in tara noastra si unde exista deficit?

In tara nostra, in anumite centre, sunt servicii bine cristalizate de neurologie, diabet, boli de nutritie si metabolism, gastroenterologie, cardiologie, alergologie si imunologie, nefrologie, boli cu oncohematologie, neurochirurgie, chirurgie plastica si microchirurgie reparatorie, urologie, ortopedie, chirurgie vasculara si toxicologie. Sunt spitale pentru copii in care aceste structuri sunt organizate ca sectii sau compartimente, dar, din pacate, sunt si centre in care aceste specializari au ramas in faza de "preocupari" datorita faptului ca sefii de sectie, cel mai adesea profesori, nu au dorit sa fragmenteze feuda. Asta inseamna sacrificarea serviciului si impiedicarea progresului din ratiuni egoiste.

La ora actuala, in afara de chirurgia cardiovasculara, care este prea costisitoare sa fie amenajata in spitalele de copii si se rezolva in centrele de cardiologie, toata paleta de servicii este oferita de unele spitale.

V-as ruga sa aduceti cateva argumente pentru a sustine importanta si specificul disciplinelor pediatrice...

Aceste supraspecializari, si crearea de structuri de sine statatoare, sunt esentiale pentru a creste performanta, deoarece atunci cand crezi ca te pricepi la toate, prestatia este mediocra.

Cum apreciati rolul medicului de familie fata de pacientul nou-nascut, copil, adolescent?

Medicul de familie, in viziunea mea, e un personaj extrem de important, un profesionist care cunoaste mediul familial cu toate particularitatile si incarcatura de pato logie cronica, inclusiv particularitatile gene tice ale familiei respective. Este persoana care intra in casa familiei si care ar trebui sa fie prietenul si confidentul acelei familii. De capacitatea lui de a castiga increderea membrilor familiei depinde rezolvarea celor mai multor probleme de patologie curente, dar si o urmarire, o terapie corecta si profesionista a bolnavilor cronici.

Din practica dvs, din perspectiva celui care conduce SRP, care sunt afectiunile cel mai des intalnite la copiii din Romania in prezent?

Ma gandesc printre altele la cele asupra carora ochii lumii sunt atintiti, cum ar fi ADHD, astmul, diabetul zaharat, etc. Pe primul loc, in urma statisticilor, sunt afectiunile respiratorii care imbraca deseori un caracter sezonier. Urmeaza afectiunile digestive, frecvent intalnite la toate varstele copilariei, si care impun deseori spitalizarea copilului si bolile infectioase. In crestere sunt bolile oncologice si cele metabolice.

Sunt copiii romani bine si mai ales corect alimentati? Care sunt cele mai frecvente probleme legate de alimentatie cu care va confruntati la copii?

Bolile metabolice sunt destul de frecvente, iar daca ne uitam la statisticile din Romania, se vede ca peste 50% dintre copii au grade variate de obezitate. Asta inseamna ca avem o problema in ceea ce priveste alimentatia corecta a copiilor, legata de tendintele firesti de supraalimentare si, nu in ultimul rand, avem un dezechilibru de hipercarbonati. Obezitatea, erorile dietetice, dar si stresul din viata de zi cu zi, au facut sa apara tot mai multe cazuri de diabet de tip II.

Exista o serie de probleme nerezolvate pentru copiii care sufera de autism - nu exista statistici in tara noastra, nu se stie cati sufera de aceasta afectiune, probleme legate de integrare in colectivitate - gradinite, scoli, si ce e cel mai dureros este incadrarea lor dupa 18 ani in categoria celor cu retard mintal. Ce puteti spune despre toate acestea, si mai ales ce aveti de gand sa faceti de acum incolo pentru ei, de la carma SRP ?

SRP doreste in acest sens sa atraga ca membri asociati, psihiatri pentru copii, psiholgi si logopezi. Copiii cu autism sunt in general depistati de la varste mici. In plus, exista si profesionisti care lucreaza cu ei si sunt prinsi in diverse activitati de terapie si educatie. Exista diverse organizatii neguvernamentale care au ca obiectiv protectia si ingrijirea copiilor cu autism sau cu diferite dizabilitati.

Astfel, una din prioritatile SRP o reprezinta crearea unei relatii functionale de colaborare si conlucrare cu aceste organizatii. De altfel, in spitalele pentru copii, functioneaza, de peste 10 ani, psiho lgi, educatori si s-au creat sali de joaca, precum si scoala de spital. Aceste structuri au ca obiectiv, pe de o parte diminuarea efectului negativ a hospitalismului asupra pacientilor cu spitalizare indelungata, dar si continuarea instructiei scolare.

Cateva cuvinte despre oncolgia pediatrica in Romania si de asemnenea, o evaluare a cazurilor de cancer la copii in Romania. Se observa cumva o crestere a cazurilor?...

Oncologia pediatrica are 35 de ani vechime. Vorbeam mai devreme de o crestere numerica a tuturor tipurilor de tumori, atat solide, cat si leucemii. Aceasta crestere este legata in cea mai mare parte de accidente radioactive care se produc destul de des pe suprafata planetei, sunt legate de mediul inconjuarator, de poluare si, nu in ulti mul rand, de alimentatie. In mai mica masura dezvoltarea si perfectionarea sistemului de diagnostic permite o depistare mai precoce si, implicit, aplicarea unor scheme de tratatament eficiente.

Revenim la activitatea dvs. Ati adus o serie de metode noi, in premiera pentru pediatria romaneasca. Va invit sa ne vorbiti despre acestea.

In 1984 am introdus in Moldova ecografia abdominala in pediatrie. In 1990 am introdus endoscopia diagnostica pe care o practic in fiecare zi, impreuna cu colaboratorii mei, si, din 1992 am efectuat in premiera in Romania la un copil, scleroza endoscopica a varicelor esofagiene, extractia de corpi straini esofagieni si gastrici, polipectomia endoscopica, hemostaza endoscopica in sangerari gastrice sau de alta natura cu bujii SAVARY. Acestea sunt metode de endoscopie interventionala sau chirurgie endoscopica pe care as dori sa le extind in toate centrele universitare, chiar si in centrele judetene.

Ati pus bazele sectiei Clinice de Gastroenterologie Pediatrica, prima structura autonoma de acest tip din Romania - cateva vorbe despre importanta acestei unitati de pediatrie specializata.

In 1995, oarecum contra "curentului", am infiintat sectia de Gastroenterologie Pediatrica, cu o capacitate de 35 de paturi. Am adunat in jurul meu, in diverse etape, 4, apoi 6 medici tineri pe care i-am format si i-am specializat in gastroeneterologie si endoscopie pediatrica. Cred ca infiintarea acestei sectii este una dintre cele mai mari realizari din cariera mea. In prezent clinica are 75 de paturi, dintre care 45 sunt exclusiv de gastroenterologie.

Stim bine ce traim in aceste timpuri: "ai nostri tineri" pleaca... Si nu numai la Paris, ci aproape ca aiurea, oriunde le este recunos cuta munca si plata le e mai buna. Aveti nevoie insa de mai multi medici pediatri. La ce solutie viabila va ganditi?

Avand in vedere conditiile vitrege de viata si activitatile unui medic tanar, mi-a placut sa cred si sa aplic urmatorul principiu: de a lasa individul sa-si stabileasca optiunea in functie de crezul sau educational si familial. Poate daca as fi tanar si eu as pleca. Nu traiesti doua vieti! Cu siguranta ca medicii trebuie sa fie mai respectati si motivati pentru a ramane in tara si sa le oferim perspectiva ca urmasii lor vor avea o sansa. Imi pastrez optimismul, chiar daca unii au adunat averi in interval scurt si pe criterii pe care nu le comentez. Doctorul este respectat in orice comunitate, chiar si de catre milionari.

Va intreb care va este crezul profesional? Cum de ati ales Pediatria? si daca ar fi sa va mai nasteti odata, tot medicina ati alege?

In primul rand pediatria am ales-o pentru ca imi plac copiii. In afara de asta, in copilaria mea, am fost consultat, in satul natal, de un medic inalt si slab, dr. Gutman, care avea niste ochelari cu dioptrii foarte mari. Parea un personaj bizar, dar care prin felul de a fi si de a vorbi cu copiii si familia a reusit sa fie foarte iubit si respectat.

Ce pasiuni si bucurii are omul Marin Burlea? Care va sunt cele mai insemnate realizari, si nu numai profesionale...

Realizarile mele sunt cele legate de profesia mea, de Spitalul de copii Sf. Maria, caruia i-am dedicat 17 ani din viata, cu mult devotament si incredere. Pentru ca aproximativ 27 de ani de cariera reprezinta 70% din viata mea, profesia si spitalul sunt a doua mea familie.

Familia mea este in egala masura realizarea vietii mele. Am o familie frumoasa cu realizarile si conflictele specifice unei familii ca institutie functionala. Sotia mea, filolog de formatie, e un logoped de exceptie si colaboram in multe lucruri de granita, inclusiv in probleme legate de autism sau alte dizabilitati. Am doi copii maturi; un fiu, Stefan Lucian, medic stomatolog, cadru didactic, pana nu demult managerul unui spital; si fiica mea, Ana Maria, preparator universitar, rezident si doctorant in psihiatrie. Psihiatria m-a fascinat si pe mine, si imi pare rau ca nu am realizat-o, dar cred ca apropierea de pacient, de mecanismul lui de gandire, este o abilitate care presupune si o instructie speciala, dar si insusiri native.

Imi place sa calatoresc si imi place sa petrec perioade lungi in zonele de munte din tara noastra.

Domnule profesor, va invit la cuvantul de inchidere. La libera dvs. alegere...

Consider ca in etapa in care ma aflu, ca evolutie profesionala si sociala, si mai am un drum lung de parcurs, am ajuns sa spun ca destinul a fost darnic cu mine. Am pornit dintr- o zona in care sansele erau infime, am evoluat scolar, profesional si universitar la mare distanta de locul de origine, am alergat solitar in competitie cu mine insumi. Am avut sansa de a trai in preajma unor oameni foarte importanti, care m-au invatat multe lucruri legate de viata, iar acestia au fost regretatul Prof. Marcel Burdea si Prof. Ioan Tansanu. De la ei am invatat ca viata este scurta, ca nu ai timp sa-ti faci experiente in domeniile esentiale ale vietii si ca este o sansa sa ti le dea cineva gata verificate.Tot de la ei am invatat ca pentru a progresa trebuie sa faci zilnic cateva lucruri, care nu plac, dar sunt importante pentru progres; trebuie sa fii constient de valoa rea ta, sa nu astepti sa te elogieze altii; sa ramai cu picioarele pe pamant si sa stii ca nimeni nu este de neanlocuit. Regretatul Prof. Burdea mi-a spus de multe ori: "Cimitirele sunt pline de oameni de neanlocuit".