Disciplina de Neurostiinte se preda deocamdata doar la Universitatea de Medicina "Carol Davila". De zece ani, initiatorul, prof. dr. Leon Zagrean, a infiintat inaintea disciplinei, primul Laborator de Neurostiinte. De 15 ani este animat de dorinta de a prezenta conceptele fundamentale ale neurostiintelor si a deschide poarta spre acest vast domeniu care a cunoscut in ultimii ani o evolutie atat de rapida, incat a determinat comunitatea stiintifica internationala sa defineasca ultimul deceniu al secolului trecut "Decada creierului".

Sunteti initiatorul a doua premiere in invatamantul medical romanesc - disciplina si laboratorul de neurostiinte. De unde ideea si necesitatea obiectiva?

Un element foarte important in activitatea mea a fost sansa unei burse la Paris, in domeniul neurostiintelor. Acordata de guvernul francez, imediat dupa 1989, propunerea a venit de la acad. Laurentiu M. Popescu, pe atunci membru in conducerea universitatii noastre. De acolo m-am intors cu gandul de a face in Universitatea de Medicina Bucuresti un Laborator de Neurosiinte. Initial am vrut sa vad in ce masura voi stimula interesul studentilor pentru cunoasterea celui mai important - dar si celui mai putin cunoscut organ al omului - creierul. Aceasta "necunoastere" este explicata de paradoxul cu care ne confruntam: vrem sa cunoastem creierul cu ajutorul lui!

Ati fost sprijinit in proiectele dv.?

In primele etape am avut sprijin esential din partea Universitatii: spatiul pus la dispozitie si o finantare ce reprezinta 20% din valoarea totala a investitiilor facute in laborator. Finantarea cea mai importanta am obtinut-o prin contractele de cercetare incheiate, folosita pentru ceea ce am considerat o prioritate: dotarea adecvata. Numai asa poti incheia contracte in conditii favorabile.

Sunteti autorul unei carti premiate de CMR. Cum a primit-o lumea medicala macinata de orgolii?

Este vorba de Neurostiinte - principii fundamentale, premiata in 2003 pentru cea mai buna publicatie in domeniul specialitatilor paraclinice. Este, dupa stiinta mea, prima si singura de acest gen din tara, dar trebuie sa tinem cont ca neurostiinta este inca la inceput de drum. Au inceput si alte facultati de medicina din Romania, ca cea din Cluj, sa dezvolte acesta ramura a cercetarii si cunoasterii, iar in Craiova functioneaza un Laborator de Neurostiinte. In acest domeniu sunt relativ putini specialisti si atunci sa cred ca am avut un soi de protectie? Am retinut insa, din partea unor colegi cu o prestanta deosebita in domeniu o oarecare nemultumire. Mi s-a reprosat ca am o "palarie" mult prea mare. In final, lucrurile s-au acceptat ca fiind utile, pentru ca neurostiintele in intreaga lume sunt la mare rang.

Cum comentati frecventele acuze de plagiat aduse diverselor personalitati din medicina romaneasca?

Am fost solicitat in comisii de verificare a originalitatii unor carti si pot spune ca sunt inca destul de frecvente aceste gesturi, iar cei care recurg la ele pleaca de la ideea ca nu sunt atat de citite cartile scrise in limba romana. Ei bine, se inseala. Este un obicei care aduce mari si grave deservicii medicinei romanesti. Este de asemenea adevarat ca au existat si situatii cand in aceasta categorie s-a incercat si includerea unor persoane care nu s-au facut vinovate de plagiat. "Cartile din carti se scriu" este un adevar pe care trebuie sa-l acceptam. Mi-e foarte greu sa consider ca un anatomist poate sa descrie structura ficatului intr-un mod cu totul original fata de un altul. Dar trebuie totusi sa ai propria contributie care consta in prelucrarea, procesarea ideii si concluziile necesare pentru a ajunge la adevar.

Performanta stiintifica este un criteriu de apreciere in Romania?

Prestigiul unei universitati este dat de prestigiul corpusului didactic. Din pacate, cred ca este punctul cel mai slab al invatamantului, in special al celui medical superior. UMF Bucuresti, fiind acolo unde "se da ora" cum se spune, ar trebui sa fie un model. Din pacate, afirm cu responsabilitate ca aceste criterii de valoare stiintifi ca - ce ar trebui sa fie la baza evaluarii unei universitati si a cadrelor didactice, au un caracter arbitrar, ca sa nu zic ca nu exista. Sub obladuirea conducerii UMF "Carol Davila" s-a acceptat ca la grila de concurs pentru cadrele universitare, coordonarea unei lucrari de licenta - care sigur este o activitate pretentioasa, dar intra in norma didactica, in fisa postului - sa i se acorde de 3 ori valoarea unui articol ISI. O asemenea atitudine o consider mai degraba infractionala decat o nerespectare a legalitatii. Exista probleme si acolo unde numirea se face prin dosar, adica la acordarea titlurilor de conferentiar si profesor.

O comisie desemnata urmareste indeplinirea de catre candidat a criteriilor stabilite de lege. In baza asa - zisei autonomii universitare, comisia modifica criteriile in functie de persoana care participa la concurs, dupa interesele mai mari sau mai mici de grup. S-a ajuns pana acolo incat, daca se compara doua grile de concurs elaborate de aceeasi universitate, pentru acelasi titlu, sa se gaseasca diferente semnifi cative de la o sesiune la alta.

Cum apreciati bugetul alocat cercetarii medicale romanesti?

Din anul 2001 pana in 2006 am fost director in Programul National de Cercetare VIASAN. In cunostinta de cauza afirm ca in ultimul timp, mai ales odata cu organizarea Programului National de Cercetare de Exce lenta din 2005, au fost bani suficienti in raport cu capacitatea de a produce. Oamenii in general se plang ca nu le ajung banii. Sunt obisnuiti sa primeasca cat mai multi, fara sa se gandeasca ca trebuie returnati sub o forma sau alta. Deci, posibilitatile noastre de cercetare din acest moment sunt bine platite. Recunosc ca mai sunt inca unele probleme de rezolvat in raport cu eva luarea proiectelor de cercetare. Aici trebuie luata urgent o masura - evaluarea proiectului de cercetare trebuie sa fie facuta responsabil, dupa criterii serioase si pe intreaga sa desfasurare. Iar finalizarea sa se materializeze prin comunicari stiintifice in reviste prestigioase, de nivel international sau prin produse finite cand e cazul.

Care sunt punctele slabe ale cercetarii medicale din Romania?

Punctul cel mai slab al domeniului cercetarii il reprezinta lipsa de personal, de specialisti. Romanii, din pacate, in acest moment, pleaca si nu se mai intorc. Iar daca ne referim la atitudinea persoanelor implicate in coordonarea si conducerea cercetarii, pana nu se vor convinge ca cercetarea este una dintre cele mai importante forte de dezvoltare a economiei unei tari, discutam degeaba.

Cine ar putea determina schimbarea de mentalitate si atitudine?

Timpul, presiunea UE si schimbarea mentalitatilor. Iar responsabili de crearea unui climat adecvat pentru cercetare si punerea in valoare a capacitatii cercetatorilor romani, raman tot cei de la Ministe rul Educatiei si Cercetarii si evident Parlamentul, care promulga legi. Desi nu este o idee originala, eu cred cu tarie ca civilizatia unei natiuni este masura in care respecta niste principii pe care noi le numim legi. In Romania nu exista respectul fata de lege, nici macar in ceea ce priveste elaborarea ei. Nerespectandu-se legea, totul devine arbitrar, totul e la mica intelegere si iata de ce privind in jurul nostru, avem impresia ca traim intr-un talcioc - la nivel stiintific si universitar. Pana si la nivel de justitie lucrurile se realizeaza in acelasi mod.

Care este situatia invatamantului medical in Romania?

Legea invatamantului a fost data prin ‘95 daca nu ma insel si este mult sub nivelul european. Nu vor sa o reactualizeze, sa faca alta lege, pentru ca isi dau seama ca va trebui sa aiba avizul UE. Trag de timp. Orice an universitar in plus aduce beneficii actualului sistem. Pentru ca in momentul in care se vor aplica criteriile europene, foarte multi vor trebui sa dea un pas inapoi si sa renunte la avantajele pe care le au. Prestigiul unei universitati este mentinut de prestigiul stiintific, altfel nu putem vorbi de prestigiul didactic. Nu exista universitate in lume - sau cel putin eu nu cunosc, care sa spuna ca este valoroasa prin numarul mare de studenti pe care ii are. Nu cantitatea conteaza, ci calitatea. Iar calitate in invatamantul medical este exclus sa fie facuta cu oameni care nu fac stiinta si cercetare. Sunt inca discipline in cadrul UMF Bucuresti in care se preda la nivelul anilor ‘80, in conditiile in care informatia se innoieste la aproximativ 10 ani.

Studentii ce atitudine au?

Studentii nu stiu unde sa se situeze. Unii. Majoritatea au adoptat atitudinea acelora care le predau in acest mod: invata cat mai putin, dar vor note cat mai mari. Din pacate, la noi numarul de studenti este foarte mare, fara sa mai existe acel examen serios si exigent de selectie. O alta posibilitate ar fi fost sa fie acceptati oricati cu conditia ca in primii doi ani sa se faca o selectie activa, serioasa si responsabila. La noi se face un mixaj. Este cel mai periculos. In ultimii 3 ani, din cauza numarului mare de studenti cu taxa, s-a ajuns sa se "intre" in facultatea de medicina cu un punctaj corespunzator notei 2 sau 3! Acest punctaj poate sa il obtina oricine pe o grila, punand la intamplare rezultatele.

Chestiunea este grava, pentru ca acest numar mare de studenti selectati cu atata indulgenta, pericliteaza calitatea invatamantului, determinand un nivel scazut chiar si pentru cei bine pregatiti. Cei buni si interesati sunt mult mai putini si dominati de cei slab pregatiti. Anul acesta au fost 600 de locuri cu taxa, adica mai mult decat cei care intra pe locuri bugetare.

Deja inseamna ca aceasta categorie face legea, pentru ca profesorilor le este greu sa faca fata si atitudii studentilor si interventiilor parintilor. Se mai vehiculeaza ideea ca numarul mare de studenti platitori ajuta dezvoltarea facultatii. Este o eroare! Cheltuielile care se fac pentru acesti studenti depasesc suma platita de ei. Dar cel mai important si mai grav este faptul ca acesti studenti vor ajunge medici si vor profesa. Multi colegi imi impartasesc aceste nelinisti, dar nu au curajul sa puna in aplicare un sistem mai exigent de examinare in propriile catedre. Sa nu fiu inteles gresit - avem sudenti de exceptie care pot face fata oricarei universitati din lume. Din pacate, acestia sunt putini si deloc sprijiniti de conducerea universitatii. In loc sa ii ajutam, noi ii punem sub povara multimii, asta facem.

Si dumneavoastra?

Eu nu astept numai ca altii sa se schimbe. Am incercat, cu riscuri destul de mari, sa mai schimb pe ici - pe colo mentalitati si atitudini. Am fost implicat intr-o serie de gesturi - iresponsabile, in sensul ca sunt mai curajoase - spun unii, sau inutile - altii. In 2004 a avut loc un proces pe care l-am instituit cu alti patru colegi impotriva modului in care a fost numita conducerea universitatii. Ceilalti colegi, vazand cum evolueaza lucrurile, s-au retras, eu m-am incapatanat sa raman pe pozitie, considerand justa atitudinea mea. Dovada ca am avut dreptate este faptul ca procesul s-a finalizat prin viciu de procedura. Consider deci, ca cel putin moral, eu am castigat. A pierdut justitia si universitatea. Iar atat timp cat o universitate este coordonata de o echipa aleasa politic, exista cele mai mari sanse ca universitatea sa fie dusa inspre faliment. Mi-am pus problema ca poate asta se doreste, dar mai degraba cred ca este dorinta unora de a obtine privilegii fara fundament. Scoala romaneasca de medicina a fost una dintre cele mai renumite in Europa si in lume, prin prestigiul celor care au facut stiinta si au produs cunoastere, caci universitatea este o institutie unde se produce cunoastere, nu unde se multiplica cunoasterea.

Ce ati facut concret pentru studenti, pentru invatamantul medical?

Initial, disciplina de Neurostiinte nici macar nu era trecuta in foaia matricola, iar absolvirea cursului nu se finaliza cu o nota. Doar printr-o diploma onorifica. Abia in urma cu patru ani cursul a fost introdus ca optional si apare in foaia matricola. Si in fiecare an aproximativ 150 de studenti se inscriu la aceste cursuri. Am incercat - si intr-o oarecare masura am reusit - sa schimb mentalitatea ca studentul ia examenul doar prin simpla prezentare - fie si numai pentru disciplina mea. Am intampinat mari dificultati din partea unor colegi, din partea unor studenti. Consider insa ca in medicina este foarte important sa nu gresesti, sa stii foarte bine cat poti. Nu ai voie moral, etic, stiintific si nici juridic sa faci experiente. La catedra mea, nota finala la examen are trei componente distincte: examenul teoretic - tip grila, cel practic si nota de la seminar. Mai mult, am introdus la examinarea teoretica grila care tine cont si de greseli, pentru a inlatura bajbaiala si incercuirea raspunsurilor la intamplare. Din raspunsurile pozitive sunt scazute cele gresite, studentul avand doua sanse: fie sa raspunda numai la acele intrebari la care cunoaste precis raspunsul, fie sa mearga la intamplare cu riscul de a ajunge la mai multe intrebari negative.

De ce vin intr-un numar atat de mare catre laboratorul dv.?

In ceea ce priveste implicarea studentului in activitatea de cercetare, in ultimii 7-8 ani, in fiecare toamna anunt interviul prin care selectez studentii doritori de cercetare. Au fost situatii cand s-au prezentat si 50 de studenti, desi se stia ca nu pot sa primesc decat 3-4. Interviurile sunt organizate vinerea de la ora 15. Au stat oamenii si pana la ora 22. Poate este important de precizat ca pe fundalul afisului de anunt al interviului, din 2001 era scris: 2001-2100, Secolul Creierului...

De ce vin in numar mare? Pentru ca acestia au deja privirea spre alte orizonturi, simt realitatea. Acestia nu se mai lasa dusi cu vorba "lasa ca te ajuta tata, lasa ca te ajuta mama". Ei vor sa isi ia viata in propriile maini, iar activitatea de cercetare, articolele publicate, le vor da sanse mai mari in ocuparea unui post. Si mai stiu ceva: in Romania, cat de curand, in practica medicala vor exista alte criterii de evaluare - resposabilitatea si eficienta. Am aproximativ 20 de studenti, in laborator, in fiecare an si acum, in lume, 8 doctoranzi si postdoctoranzi care au facut parte din grupul de studenti din acest laborator (GRINS). Toti fac neurostiinte si sunt in legatura directa cu laboratorul, participand activ la ceea ce comunicam. Nu pot sa nu amintesc de Mihai Moldovan. A devenit membru al grupului din anul 2 de studentie, iar acum este printre primii din lume raportand numarul de articole publicate la varsta lui. A facut doctoratul la Copenhaga, unde este si acum, dar pastreaza un contact nemijlocit cu noi. Va rog sa retineti ca sunt putine laboratoare in Europa care au progresat atat de consistent prin participarea activa a colaboratorilor studenti.

Nu va e teama ca tinerii vin sa ii pregatiti pentru "alte orizonturi"?

Eu nu sunt impotriva plecarii. Chiar sunt de acord ca oamenii sa mearga, dar sa se mai si intoarca. Iar cei care sunt plecati, sa mentina legatura cu centrele care i-au format, pentru ca Romania are mare nevoie de specialisti. Din cercetare se poate trai foarte bine chiar si in Romania. Cei care si-au dat seama se indreapta catre acest sector. Categoric, cercetarea se va dezvolta in viitorul apropiat, iata de ce cred ca tot mai multi specialisti vor dori sa revina.

Daca unul dintre cei plecati definitiv ar face o descoperire, n-ar exista regrete?

Vreau sa va spun ca nu se mai pune problema in felul acesta - dincolo de orgolii si drepturile de autor - o informatie, un rezultat facut public este in benefi ciul tuturor. O descoperire devine rapid un bun comun.

Sunteti un om curajos. Aveti regrete, aveti temeri?

Consider ca am avut intotdeauna o atitudine demna. Imi iubesc universitatea si am incercat, pe unde am umblat, sa ii mentin valoarea si prestigiul. In privinta prestigiului international al universitatii, incercam sa contribuim cat mai consistent la unul dintre criteriile semnificative de stabilire a ierarhiei internationale: numar articole publicate in reviste cotate ISI pe an. In acest an probabil vom avea un numar de cateva ori peste valoarea medie din universitate, raportat la numarul cadrelor didactice. Si sa nu uitam ca este un laborator nou infiintat - am plecat de la zero, adica de la pereti si in zece ani am reusit sa il integram international, devenind Centru de Excelenta. Regrete? Nu regret ca nu am ramas in Franta. Regret insa sentimentul care mi se creeaza in Romania, ca oamenii nu sunt apreciati dupa criterii valide in lumea civilizata si faptul ca cinstea, onoarea, abnegatia si daruirea sunt aruncate la cosul de gunoi.

Temeri? Nu imi e teama de cei care m-au amenintat in mod direct, imi e teama ca aceasta lupta imi fura timpul si energia, ma tin din treaba.

Acum lucrez la un capitol dedicat cercetarii ischemiei cerebrale, capitol care, daca va fi acceptat de editor, un neuroscientist american, va face parte dintr-o lucrare ce va aparea la Oxford University Press. Am fost solicitat sa redactez acest capitol. E o recunoastere care imi da o senzatie de bucurie si de incurajare, in acelasi timp.