Sef sectie neurochirurgie II Spitalul Bagdasar Arseni, presedintele Societatii Romane de Neurochirurgie, Vicepresedinte al Federatiei Internationale de Neurochirurgie WFNS (World Federation of Neurosurgical Societies), membru international al Academiei Braziliene de Neurochirurgie

Un palmares impresionant de titluri, din care lipseste cel de prodecan al UMF "Carol Davila"!

Am fost prodecanul acestei Universitati, dar la ultima alegere de anul acesta nu am mai fost ales. Am fost 8 ani membru in Consiliul universitar si 4 ani in Senat, fapt pentru care am fost cu adevarat extrem de onorat.

Restul de titluri le am in continuare. Aceste titluri internationale nu apar dintr-o data. Ca sa fie obtinute trebuie sa muncesti, sa participi la congrese, sa ai o foarte mare activitate internationala, pentru ca nu se obtin pe tava. Trebuie sa posezi cel putin o limba fluenta, vorbit si scris, si sa fii oricand la dispozitia pacientilor, dar si a personalitatilor internationale cu care ai colaborari. De exemplu, acum plec in Georgia, unde particip la primul Congres de Neurochirurgie din Georgia.

Tot acolo am si alte activitati, de evaluare a unor spitale, a unor deficiente reale pe care le au si pentru care trebuie sa intocmesc un raport pe care il inaintez Federatiei Mondiale de Neurochirurgie, pentru ca Georgia face parte din sfera de activitate de ajutor Federatiei.

In tara incerc sa fac cat mai mult din ceea ce pot, pentru ca nu este usor sa te imparti zilnic intre un program operator, foarte strict, unul administrativ - ca sef de clinica, o continua activitate intelectuala si publicistica medicala si, in acelasi timp, sa ai si o viata personala, cat de cat in limite civilizate. In aceste conditii, cand deasupra ta este doar Dumnezeu, trebuie sa fii tu sever cu tine si sa fii convins ca ce faci este binele pe care il doresti ca doctor. Am putut sa constat de-a lungul ca rierei mele, ca intre structura umana si divinitate exista o legatura, si tine numai de noi sa fim cat mai apropiati, ca sa nu spun cat mai curati.

Ati avut aceasta pasiune pentru neurochirurgie dintotdeauna?

Nu, a fost o pura intamplare! A existat insa dintotdeauna pasiunea pentru medicina, pentru ca am avut modele in familia mea, incepand cu bunicii mei. Dar nu pentru neurochirurgie. Am dorit sa fac chirurgie, desi nu stiam nimic despre acesta specialitate.

Cand am dat examenul de secundariat, aveam de ales intre obstetrica - ginecologie si neurochirurgie. Am cedat prima optiune in favoa rea unei colege careia neurochirurgia i se parea foarte grea. Am plecat cu ideea ca nu voi face neurochirurgie si am crezut ca acesta alegere va fi doar o etapa din viata mea! Primul soc pe care l-am avut a fost duritatea si gravitatea leziunilor, atat ale cre ierului, cat si a maduvei spinarii, dar si munca infernala si efortul de ore si zile facut pentru fiecare pacient, de catre echipa de medici condusa de prof. dr. Constantinovici, apoi de prof. dr. Arseni.

Am descoperit la acestia devotiunea pentru aceasta profesie, pentru pacienti. Pentru ei nu conta ca era zi sau noapte, nu contau orele care treceau, sau familiile lor. Totul se desfasura ca intr-o cascada! Nu stiai daca mai pleci din spital, la ce ora mananci, si de multe ori ramaneam prin tot felul de camere, de cotloane ale spitalului, dormind pe apucate. Asa a fost perioada de inceput! Si iata ca, ceea ce ati crezut ca va fi o etapa, a devenit un mod de viata si ati facut cariera in neurochirurgie!

In tot ceea ce facem cred ca exista si o atractivitate. Si la un moment dat, am decis sa ma logodesc cu acesta specialitate! Multi dintre colegii mei cu care am pornit pe acest drum au clacat. Unii au plecat din tara. Eu am continuat, fiind convins ca la capatul tunelului totdeauna voi gasi lumina. Si daca ar fi sa pot sa ma intorc in timp, sigur tot medicina as alege, si cu mintea de acum, neurochirurgia.

Elementul esential in acesta profesie, de chirurgie a creierului, este sa stii sa ai discernamant, sa stii unde trebuie sa te opresti. Nu tot ceea ce poti realiza ca medic chirurg trebuie sa incerci pe pacient. Trebuie tinut cont si de comorbiditatile pacientului pentru ca numai asa se evalueaza corect sansa de reusita. Cred ca acesta este secretul: sa fii foarte atent, fiecare caz sa il analizezi si sa il judeci cu multa atentie, gandindu-te numai si numai la pacient si la familia lui, care sigur tremura pentru viata acestuia.

In 2005 a fost infiintat la Bucuresti primul Centru de Excelenta in Neurochirurgie si Neurologie, pe care il considerati " unicat in sud-estul" Europei. Ce puteti spune despre acest centru?

In primul rand sunt extrem de incantat si foarte multumit ca am realizat acest Centru. Este bine ca intr-o viata sa plantezi un pom, sa ai un copil si sa faci o casa. Am facut o casa. Acesta casa este Centrul de Excelenta. Ministrul de atunci, Haidu Gabor a avut rabdarea sa ma asculte si a fost astfel posibil realizarea acestui proiect propus de mine. A avut intelepciunea sa forteze realizarea acestui centru la nivelul acelui an, cu achizitii la nivelul celor mai noi tehnologii care existau in piata comuna si in general in lume. Tot ce se regasea in alte tari, se gasea si in acest Centru de Excelenta. Atat in ceea ce inseamna tehnologia de care dispunea, necesara investigatiilor, dar si terapia intensiva, de cel mai inalt nivel, si partea care trebuia sa duca mai departe flacara a gandirii legate de neurostiinte, cercetarea! Asa a fost gandit Centrul de Excelenta. In anul 2005, 23 martie, in prezenta ministrului de resort de atunci, Mircea Cinteza, a fost taiata panglica de catre ambasadorul Olandei.

A fost un eveniment cu totul deosebit. Centrul a avut o aparatura de vis pentru acel moment, si a ramas si acum la un anumit standard. Centrul arata inca intr-un mod cu totul deosebit, dar nu mai functioneaza la parametrii la care a fost conceput. Mai ales in ceea ce priveste cercetarea.

Inseamna ca nu s-a mai investit?

Nu stiu, nu sunt ministrul sanatatii! Si nici nu doresc sa critic, pentru ca a critica in ziua de astazi inseamna a improsca cu noroi si nu vreau sa ma degradez eu.

In primul rand, in acest Centru de Excelenta s-a infiintat servicul de Primiri urgente! Intr-o cladire de 7 stele s-a adaugat acest serviciu! Va imaginati la ce distrugeri au dus toate acestea?

Dar daca asa a gandit ministrul sanatatii eu nu ma pot opune gandirii sale manageriale, mai ales ca dumnealui este economist, iar eu, doctor! Centrul a fost prezentat in starea de proiect in anul 1999. Constructia si utilarea sa au necesitat 5 ani. Ministerul sanatatii nu avea la acel moment banii necesari, asa ca s-a facut un credit guvernamental. Cateva banci externe au finantat, si au finantat bogat! A fost un Centru facut dintr-o bogatie chibzuita.

Toate dotarile de cea mai buna calitate, dovada ca si in ziua de astazi Centrul arata la nivel occidental.

Aveti brevet de inventie pentru un procedeu chirurgical folosit pentru tratamentul hidrocefaliei - drenajul ventriculo-peritoneal unishunt-unitub.Este folosit si in alte tari?

Dupa zece ani de experienta cu acest procedeu, ceea ce a insemnat aproximativ 2.500 de cazuri, am ajuns la concluzia ca acest procedeu are rezultate favorabile. Numai atunci am putut sa-mi permit sa-l brevetez.

In peregrinarile mele prin lume am constatat in diferite locuri unele incercari mai mult sau mai putin asemanatoare. Procedeul care imi apartine, este o interventie originala, care a plecat de la un lucru foarte simplu: saracia!

Ma refer la posibilitatile pe care le aveam ca neurochirurg pentru acesti copii superhandicapati si supermodificati, care sunt hidrocefalii, cu sau fara tumori cerebrale, pentru care trebuie sa obtii o sansa de supravietuire. In disperarea pe care am avut-o prin anii 1985, am folosit acest procedeu de necesitate si rezultatele au fost imediate. In timp, sute de pacienti au beneficiat de acest procedeu.

Copiii vin intr-o situatie foarte grava, pe targa, cu varsaturi si dureri de cap infernale, trecuti eventual prin 3 - 4 servicii medicale de diferite alte specialitati. Pe de-o parte pentru ca nimeni nu se gandeste la o tumora pe creier, apoi, nu toata lumea are accesibilitate catre o tomografie computerizata. Prin acesta manevra, aduci treptat pacientul, mai ales daca e copil, la o stare stabila. Isi revine in cateva zile si putem din acel moment sa operam.

Toata tara a preluat acest procedeu. In Europa se folosesc procedee mult mai sofisticate, dar si mult mai scumpe.

Care sunt cele mai mari realizari si cu ce cazuri spectaculoase v-ati confruntat?

Fiecare zi in care pot sa salvez viata unui pacient, reprezinta o performanta, o realizare care face parte din cariera mea.

Cazuri spectaculoase? Toate sunt speciale. De exemplu, imi amintesc cazul unei fetite care s-a nascut cu o malformatie in baza creierului, in trunchiul cerebral, o malformatie de vas. Am internat-o in urma unei sangerari. Am intervenit abia dupa ce familia s-a decis si a fost sigura ca accepta interventia cu orice risc. Rezultatul a fost bun, fetita a fost de curand la control si este bine. Am oscilat in a lua o decizie, pentru ca aceasta malformatie era plasata exact in trunchiul vietii, era dificil de abordat. Puteam sa ajung la malformatie dar sa nu pot sa o scot, iar daca o scot sa nu trebuiasca sa o scot cu tot cu creier! Puteam la fel de bine sa nu gasesc malformatia. Deci, in primul rand, important a fost ca am gasit malformatia. Apoi ca a trebuit sa manevrez de asa maniera structurile nervoase, incat sa nu ii fac eu mai rau copilului! Important a fost si sa scot copila cu viata din operatie, din terapia intensiva, sa reusesc o recuperare corespunzatoare si sa pun copilul pe picioare. Dupa 2 saptamani, copilul venit la control, se plimba pe sectie.

Au fost de-a lungul activitatii si insatisfactii?

Nu exista numai plusuri, exista si minusuri in orice activitate. Ca sa reusesti sa treci peste insatisfactii iti trebuie intelepciune! O gandire pozitiva nu te va lasa sa fii dominat de insatisfactii. Sigur, sunt momente in care iti reprosezi unele lucruri. Nu exista perfectiune si sigur ca in viata poti avea mari insatisfactii. Orice om are niste limite, si eu bineinteles ca le am. Toata problema consta in a putea sa iti depasesti limitele, chiar si in momente grele ale vietii tale, cand poate esti jignit, nedreptatit si sa fii convins ca adevarul iese la suprafata. Colaboratorii dvs. cu care formati o echipa va sunt parteneri pe masura, profesional vorbind. Vorbiti putin despre acesta echipa.

Nu se poate face chirurgie de unul singur. Echipa cu care colaborezi trebuie sa fie alaturi de tine, dar sa te si consilieze in orice moment. Asa ca, inainte de orice operatie, ne adunam si discutam despre cazul respectiv, despre pacientul pe care urmeaza sa il operam. Cerem parerea anestezistului, a cardiologului, ca sa obtinem sfatul tuturor specialistilor de care depinde cazul pacientului respectiv.

Sigur ca sunt cu totii foarte bine pregatiti profesional si urmeaza sistematic stagii de pregatire in cele mai performante si avansate centre din lume.

A existat o campanie mediatica negativa la adresa medicilor. Care este parerea dumneavoastra?

Medicul roman este platit prost, este haituit, filmat cu camera ascunsa, i se cere maximum din ce poate el sa dea, dar nu i se admite nici cea mai mica greseala. Pentru ca eu nu pot sa cred ca vreun doctor vrea raul pacientului! Exista mai multe feluri de greseli in lumea medicala.Cel mai des se greseste din superficialitate, sau din nestiinta. Nestiinta este peste tot, iar daca se invata medicina pe internet, e clar ca avem nestiinta. Iar superficilitatea este un sindrom care domina din nefericire nu numai medicina.

Insa, daca doctorul a gresit, sa lasam Colegiul Medicilor sa judece, sa gaseasca circumstantele agravante sau atenuante si sa dea persoanei in cauza pedeapsa. Se spune ca doctorii se apara intre ei! Este si normal! Si avocatii se apara intre ei, si notarii, si preotii, asa si doctorii!

Dar plecand de la faptul ca nici un medic nu vrea raul pacientilor sai, cred ca ar trebui sa ne indreptam privirea in cu totul alta parte: imbunatatirea starii de salarizare, de pregatire in conditii bune, de credite obtinute pe drept, respectul fata de doctor. Daca il tracasam, il nevrozam si il luam peste picior, rezultatele vor fi dezastruoase si se va pierde si bruma de doctori pe care o mai avem in tara.

La nivelul intregii tari numarul de specialisti este extrem de redus. Nu se poate ca la neurochirurgie sa ai cazuri venite de la Tulcea, Vama Veche sau Sighetul Marmatiei. Asta denota o lipsa mare de specialisti, de aparatura.

Nu contest ca nu exista greseli si exista multe, fiinta umana greseste la tot pasul.

Dar nu sunt de acord ca toti doctorii sa fie aruncati intr-o oala si sa fie acoperiti cu noroi. Revin la ideea ca numarul de specialisti a scazut. S-a taiat in ei ca in carne vie, pe multi i-am trimis la plimbare, cadrele universitare adevarate s-au i mputinat, medicii tineri, de valoare, cum au asimilat anumite date au plecat in strainatate, si bine au facut, daca au gasit conditii de salarizare si de lucru mai bune. Asta e adevarul, e o piata libera si oricine poate sa circule.

Este greu de "miscat" ceva in sanatate la noi in tara! Sa nu uitam ca sunt tari, de pilda Italia, unde pentru sanatate se aloca 10, 6% din PIB. Noi avem 3,8%! Este foarte putin pentru populatia Romaniei, plina de boli, supratracasata, care traieste cu disperare grija zilei de maine si isi neglijeaza copiii, cel mai de pret lucru dupa sanatate.

Cum apreciati generatia tinara de medici, studentii de astazi?

Invatamantul medical pe care eu l-am cunoscut era foarte serios. Era un invatamant care imprima o disciplina! Aveam modele si oricare doctor tanar incerca sa "copieze" un asistent , conferentiar sau profesor. Asta s-a facut dintotdeauna pentru ca profesia de doctor este una care se transmite de la o generatie la alta.

Facultatile cu plata, locurile cu taxa, au daunat invatamantului enorm. A fost o infuzie de conferentiari si profesori aparuti peste noapte, fara un palmares corespunzator de carti, de lucrari. Ori generatiile tinere ii vor lua de model pe acestia. Am mai auzit si fraza aceasta: "de ce sa ma duc la cursuri? eu ma uit pe internet!" Ori la cursurile respective profesorul prezinta o chintesenta de idei, rezultata din experienta sa de o viata. Numai o discutie interactiva intre profesor si medicul rezident poate impinge societatea medicala inainte. Dorinta de cunoastere a scazut. Din ce motive, nu stiu. Si nu numai la invatamantul medical exista acesta problema, este o situatie generalizata la in tregul invatamant. Dar deja aceasta problema este responsabilitatea ministerului sanatatii si a invatamantului. Cele doua ministere trebuie sa isi puna problema de pregatire corecta, totala si eficienta a acestor generatii de doctori. Daca ne pregatim niste oameni facuti la norma, la numar, prin diferite facultati - mai mult sau mai putin acreditate, cu conferentiari si profesori ce si-au obtinut mult prea usor titlurile, atunci ce sa mai zica cei care acum trec prin facultate? Ca vor putea face la fel si ei!

Efectele negative ale telefoniei mobile?

Sunt convins ca telefonia mobila influenteaza negativ organismul uman si asupra sistemului nervos bineinteles. Studii realizate in Suedia au aratat ca folosirea intensiva a telefonului mobil la aceeasi ureche determina dureri de cap, migrene, sindrom vertiginous, insomnii si chiar modificari ale atentiei.

Telefoanele mobile devin periculoase daca sunt utilizate mai mult de o ora pe zi, iar daca sunt folosite 3 - 4 ore apare o incalzire la nivelul urechii. Celulele auditive sufera prin suprasolicitare, iar undele magnetice se focuseaza asupra celulei auditive si nervoase ca si cum ai trage cu kalasnikovul. Undele electromagnetice emise si receptionate de telefoanele mobile ataca nu numai celula nervoasa, ci si invelisul ei, celula gliala, ii "sparg scutul". Iar daca celula gliala e atacata, isi poate modifica structura pana la aparitia unor tumori. Daca neoplaziile care apar tot mai frecvent inca nu le putem pune in legatura directa cu telefonia mobila si retelele GSM, este sigur insa ca acestea scad capacitatea de aparare a organismului. Sunt tari care limiteaza telefonia mobila, iar in literatura de specialitate au aparut articole care demostreaza ca fetusul sufera de pe urma telefoniei mobile, determinand dupa nastere aparitia ADHD-ului.

Releele pe scoli, maternitati, in general pe spitale, sunt un real pericol si numai in Romania exista asa ceva! De ce cand se instaleaza aceste relee pe o cladire se cere aprobarea locatarilor si, mai mult, li se acorda o bonificatie, daca totul este atat de simplu si de sigur? De ce salariatii din Primaria Capitalei primesc un spor la salariu pentru ca au deasupra lor relee de telefonie mobila? Si tot in legatura cu aceasta chestiune: nu o sa vedeti niciodata un cuib de barza deasupra vreunui releu de telefonie mobila. Nu exista!

Ce sfaturi aveti totusi pentru utilizatorii telefoanelor mobile?

Desigur ca telefonul mobil este un rau necesar. E bine insa sa nu ne expunem si sa cunoastem cateva lucruri: e mai bine sa dai telefon decat sa primesti, e bine sa nu tinem telefonul in acelasi loc, sa-l mutam din buzunar pe masa, de pe masa in geanta etc. si ca sistemele bluetooth sunt la fel de periculoase ca si telefonul mobil in sine. Sunt de preferat sistemele hands-free cu fir!

Nu este indicat vorbitul la telefon in spatiu inchis, de exemplu in masina, ca sa nu mai vorbesc de prostul obicei de a dormi cu aparatul la capul patului! Un alt sfat ar fi sa se folosesca ceasul desteptator si nu telefonul mobil activat pe acesta functie si cel mai important, limitarea pe cat posibil a convorbirilor. Sunt romani care prefera interventii chirurgicale in strainatate cand exista si la noi specialisti si conditii optime.

Sunt convins ca in toate specialitatile avem doctori foarte bine pregatiti. Si stiu sa realizeze si procedeul terapeutic perfect, nu numai chirurgical, la nivelul celor din occident. Dar trebuie sa tinem o serie de factori pe care nu putem sa-i neglijam. De ce un numar mare de femei nasc in Ungaria? Pentru ca maternitatile sunt curate, conditiile hoteliere sunt mult mai bune, nu sunt riscuri de infectii intraspitalicesti si nu pentru ca medicii maghiari ar fi mai buni decat cei romani. Am vazut insa si destule dezastre facute in vest si care au fost rezolvate in Romania.

Ce gand aveti pentru viitor?

Cred ca medicina ar trebui sa militeze si sa faca eforturi pentru o perpetuare cat mai buna a inteligentei umane. Cred ca eforturile medicinei ar trebui impinse pentru a gasi un numar de substante, de proteine extrem de active care sa duca la modificari pozitive, atat in creier, cat si in intregul organism. Nu stiu daca generatia noastra, a celor de fata, va obtine un asemenea elixir, nu al tineretii, ci al inteligentei!