Fiecare om trece de-a lungul vietii prin perioade de stres puternic, anxietate, depresie. Uneori, starea psihica poate fi mult mai alterata, ajungandu-se la tulburari psihiatrice. Este foarte probabil ca in cabinetul medicului de familie sa ajunga asemenea pacienti.

Societatea ofera doar un cadru de normalitate, iar individul trebuie sa se incadreze aici, tinand cont si de stilul vietii lui (de personalitate), de principiile sale.

Cei care nu reusesc sa se integreze, cei care sunt diferiti de majoritate, pot fi diagnosticati cu o tulburare psihiatrica.

Ingredientele sanatatii psihice sunt: respectul fata de sine si fata de ceilalti, sentimentul de securitate, acceptare, abilitatea de a relationa cu ceilalti. Psihologul Alfred Adler, cel care a pus bazele Psihologiei Individuale, spunea ca "Un om este considerat bun daca relationeaza cu ceilalti intr-un mod util si este considerat rau daca actioneaza impotriva interesului social".

Medicii pot adauga aceste principii simple de "evaluare" a omului la principiile din Juramantul lui Hipocrate. Asa pot ajunge sa aiba o atitudine mai putin subiectiva, defensiva, evitanta fata de bolnavul psihic si sa opteze spre o atitudine toleranta, incurajatoare.

Atunci cand vine la medic, pacientul realizeaza ca are nevoie de ajutor si il solicita. Desigur, cei mai multi nu vin pentru tulburarea psihica de care sufera, ci pentru alte acuze. Important este insa ca ajung la un cadru medical care-i poate ghida, ii poate motiva sa caute un echilibru psihic.

TULBURARI PSIHOSOMATICE

Cei mai multi pacienti care sufera o alterare a starii de sanatate psihica nu constientizeaza acest lucru. Ajung sa aiba simptome fizice: palpitatii, crize de astm, cresterea ritmului cardiac, dureri acute etc si atunci se adreseaza medicului, convinsi fiind ca sunt bolnavi fizic. Suferinta lor insa ar putea fi una psihosomatica (suferinta psihica se transforma in suferinta fizica). In aceste cazuri, tratamentele sunt ineficiente pe termen lung, iar analizele amanuntite nu conduc la un diagnostic cert. Bolnavii ajung sa aiba un adevarat dosar, fara sa aiba idee de ce sufera.

Simptomele sau durerile lor sunt autentice, doar cauza este psihica, si, fara un focus pe aceasta zona, problemele nu dispar, dimpotriva, se agraveaza.

Conduita medicala indicata vizeaza efectuarea unui set complet de analize. Aceste analize pot fi completate de vizita la un psiholog, mai ales daca simptomele sunt cunoscute ca fiind specifice si unor afectiuni psihice. Cu atat mai mult consultarea unui psiholog este necesara atunci cand analizele medicale nu reflecta modificari semnificative in functionarea organica. Pacientului trebuie sa i se explice ca este trimis la psiholog nu pentru ca ar fi un "bolnav inchipuit", ci pentru ca medicul este constient de autenticitatea simptomelor, doar ca ele pot avea o cauza psihica.

Psihoterapeutii adlerieni fac distinctia intre cauza fizica si cea psihica a unei tulburari, cu ajutorul unei intrebari importante: "Cum ar fi daca nu ai avea aceste simptome?" sau o alta formulare a acestei intrebari: "Daca as avea o bagheta magica si cu ea as face sa dispara aceste simptome/aceasta stare, cum ar fi diferita viata ta?". Daca raspunsul la aceasta intrebare este ceva de genul: "Nimic, lucrurile ar fi la fel", atunci cel mai probabil cauza suferintei lui este fizica. Daca insa raspunsul este:

"Daca nu m-ar mai durea atat de tare capul, as munci mai mult, sau daca nu as avea aceste atacuri de panica, as putea sa ma casatoresc cu iubitul meu, atunci cel mai probabil cauza este psihica. Pacientul foloseste inconstient simptomele fizice pentru a evita functionarea in anumite arii ale vietii, cum ar fi munca, relatia intima sau relatiile sociale.

Mai exista si categoria tulburarilor somatopsihice (suferinta fizica duce si la simptome psihice). De exemplu, bolnavul de inima devine anxios, bolnavul de stomac are o dispozitie iritabila, bolnavul de astm are atacuri de panica etc. In cazul afectiunilor enumerate si a altor afectiuni, tratamentul medical ar trebui completat de sedinte de consiliere psihologica sau psihoterapie.

TULBURARI PSIHICE GRAVE

Exista si pacienti care sufera de tulburari psihice considerate grave, recurente, cronice. Cei mai multi bolnavi diagnosticati cu schizofrenie, de exemplu, primesc tratament in regim ambulator. Stiind ca pacientul se afla sub tratament psihiatric, atitudinea medicului de familie trebuie sa ramana suportiva si mai putin directiva. Desigur, atunci cand pacientul solicita informatii sau ghidaj trebuie sprijinit. Altfel insa, atitudinea medicului trebuie sa fie rezervata, cu disponibilitate fata de intrebarile clientului, dar fara a alimenta starea de iritabilitate, suspiciunea, nemultumirea pacientului. O caracteristica a pacientului diagnosticat cu schizofrenie este ca vede oamenii ca pe dusmani, ca pe persoane inferioare, nedemne, criticabile si in comparatie cu ele se simte superior. De fapt, totul poate porni dintr-un sentiment de inferioritate, dintr-o constanta descurajare resimtita de-a lungul dezvoltarii sale. A devenit centrat pe sine si nu a mai fost interesat de relatiile cu ceilalti. Incet, incet se izoleaza, se considera outsider si vede membrii grupului din care nu reuseste sa faca parte drept dusmani. Ajunge sa se simta neadecvat, incapabil, slab si astfel apare dorinta puternica de a supracompensa, de a se simti superior, puternic, bun. Si halucinatiile auditive vin in sprijinul acestei dorinte de a se simti important - primeste atentia unor forte superioare.

Astfel, pacientul cu schizofrenie ar trebui vazut ca un om care are un mod gresit de a trai, iar cei din jurul lui, inclusiv medicul de familie, trebuie sa fie mult mai optimisti decat el pentru a-l putea motiva, incuraja. Sprijinul venit din partea unui medic poate fi mai mult valorizat decat sprijinul venit din partea familiei. Medicul trebuie sa fie insa foarte atent, pentru ca mesajul lui sa nu fie gresit interpretat de pacient. Schizofrenii interpreteaza foarte repede lucrurile, cuvintele, ca fiind umilitoare.

Medicul trebuie sa accentueze atent importanta ca pacientul sa respecte tratamentul indicat, sa nu reduca sau sa renunte la doza din proprie initiativa. Si asta pentru ca o caracteristica a celor care sufera de schizofrenie este dorinta permanenta de a intrerupe tratamentul. Reducerea dozei ar trebui indicata de medicul psihiatru, in momentul in care pacientul se afla intr-o remisiune a bolii sau, in urma tratamentului psihoterapeutic asociat, pacientul incepe sa functioneze mai bine in sarcinile vietii, devine independent, sociabil.

Din pacate, inca este prezenta ideea conform careia schizofrenia este incurabila. Odata diagnosticat schizofrenic, ramane schizofrenic, iar starea lui poate fi doar imbunatatita sau se vorbeste de remisiune. De fapt, conform psihologului Kurt Adler, schizofrenia este un tip de personalitate, si, asa cum nu putem spune ca personalitatea compulsiva ramane compulsiva, la fel este si cea de tip schizofren. E drept, recunoaste Kurt Adler, ca personalitatea nu se schimba la baza, cum stilul muzi cal nu se schimba, dar se poate schimba ritmul. Mozart de exemplu, nu si-a schimbat niciodata stilul de a compune, dar operele sale au fost foarte diferite. La fel un schizofren poate din nesociabil, distructiv, ostil, sa se transforme in sociabil, cooperant, constructiv, util.

DEPENDENTA DE MEDIC

Pacientii, in general, si cei cu tulburari psihice in special, trec printr-o perioada in care sunt dependenti de medic. In cazul unei tulburari grave cum este schizofrenia sau tulburarea bipolara, pacientul trece printr-o perioada foarte grea atunci cand realizeaza ca are un diagnostic perceput ca necrutator, atunci cand simte ca pierde controlul. In aceasta perioada, nevoia de suport este foarte mare. Multi ajung sa fie depresivi sau chiar sa recurga la tentative de suicid.

Daca medicul incearca sa pastreze mereu distanta sau neutralitatea, pacientul poate invata ca cea mai buna metoda de a face fata problemelor este evitarea discutiei despre ele, ignorarea sau negarea lor.

Starea pacientului poate fi imbunatatita daca medicul il accepta, ii intelege logica privata (setul de convingeri dupa care se ghideaza in viata), nu il judeca. Medicul trebuie sa respecte dreptul pacientului de a fi diferit, atata timp cat prin asta nu isi face rau sau nu face rau altora. Iar daca este intr-una dintre aceste situatii, are obligatia de a lua masuri, mergand pana la internarea fara acordul pacientului (cazurile de suicid).

Pacientii cu tulburari psihiatrice au nevoie sa fie acceptati de catre medic si astfel ajung sa accepte si influenta venita din partea lui si sa valorizeze comportamentele pe care medicul le considera normale, adaptate.

Neutralitate inseamna sa fii ferm in privinta principiilor tale si in acelasi timp sa respecti dreptul pacientului de a avea valori diferite. De exemplu, medicul poate avea valori religioase sau eti ce diferite de cele avute de pacient. La fel poate fi diferita perceptia fata de moralitatea sexuala sau rolul in familie. Daca pacientul are sentimente de vinovatie fata de conduita sa, atunci acestea ar trebui discutate si folosite ca motivatie pentru schimbare.

Vinovatia permanenta este distructiva, daca insa este activa, poate avea efecte constructive. Medicul trebuie sa fie tolerant fata de principiile pacientului, atata timp cat acestea se incadreaza totusi in regulile mari ale societatii.

Intr-o discutie cu prof. dr. Ionel Sinescu, acesta imi spunea ca medicii nu trebuie sa aiba o atitudine superioara fata de pacienti, faptul ca poarta un halat alb nu le da acest drept, ci ii obliga sa- i puna la dispozitie tot ce poate medicina la acel moment. Altfel spus, halatul il obliga pe medic sa fie mereu informat si sa transmita informatiile pacientului intr-un mod in care acesta sa inteleaga, sa-l ghideze.

Desigur, atitudinea medicului poate fi determinata si de pozitia pacientului. Acesta din urma are adesea o atitudine umila in fata doctorului, incercand sa-i castige bunavointa. Cu atat mai mult postura sa umila este accentuata atunci cand se afla internat intr-un spital, cand este in pijamale. Optimismul, incurajarea, empatia sunt caracteristicile unui medic abil, suportiv, eficient.