Dupa incheierea primului razboi mondial, Conferinta de pace din 1919 a stabilit o comisie a legislatiei internationale a muncii, care a adoptat Constitutia Organizatiei Internationale a Muncii (O.I.M.).

Aceasta noua organizatie internationala a luat nastere datorita faptului ca statele fondatoare au constatat faptul ca neadoptarea de catre o natiune a unui regim de munca bazat pe justitie sociala, impiedica eforturile celorlalte state de a ameliora situatia lucratorilor din propriile lor tari.

Consiliul de administratie al O.I.M. a adoptat 8 conventii fundamentale, care au caracter obligatoriu pentru statele membre care le-au ratificat. Printre cele 8 conventii care reglementeaza drepturile fundamentale ale lucratorilor se regasesc si Conventia nr. 87/1948 privind libertatea sindicala (ratificata de Romania la 28.05.1957) si Conventia nr. 98/1949 privind dreptul la organizare si negociere colectiva (ratificata de Romania la 26.11.1958). In perioada regimul comunist sindicatele nu numai ca erau lipsite de capacitatea de a exprima interesele reale ale celor reprezentati, ci, dimpotriva, devenisera un mijloc de control al autoritatilor de partid si de stat asupra salariatilor, transformandu- se din organizatii de promovare a drepturilor salariatilor in instrumente de mobilizare in sensul dorit de liderii comunisti. Inlaturarea regimului comunist in decembrie 1989 a readus in prim plan necesitatea existentei unor organizatii sindicale care sa exprime cu adevarat vointa si interesele profesionale ale angajatilor. In acest sens, art. 40 din Constitutia Romaniei din 1991 consacra dreptul cetatenilor de a se asocia liber in sindicate, iar art. 9 din Constitutia Romaniei statueaza rolul principal al sindicatelor, respectiv acela de a contribui la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor sai. Prin Legea nr. 74/1999 a fost ratificata Carta Sociala Europeana, adoptata de Consiliul Europei la 3 mai 1996, prin care statele semnatare au recunoscut drept obiectiv al politicii lor, a carui realizare o vor urmari prin toate mijloacele utile pe plan national si international, atingerea conditiilor specifice pentru asigurarea exercitarii efective a unor drepturi si principii fundamentale, printre care se regasesc si dreptul la libera asociere a lucratorilor pentru protectia intereselor lor economico-sociale, cat si dreptul la negociere colectiva.

La 24 ianuarie 2003 a fost creat si cadrul legislativ specific pentru organizarea si functionarea sindicatelor democratice - Legea sindicatelor nr. 54/2003. in sensul legii, organizatiile sindicale sunt constituite in scopul apararii drepturilor prevazute in legislatia nationala, in pactele si tratatele internationale la care Romania este parte, precum si in contractele colective de munca, si a promovarii intereselor profesionale, socio-economice, culturale si sportive ale membrilor acestora. Persoanele incadrate in munca si functionarii publici au dreptul sa constituie organizatii sindicale si sa adere la acestea. Pentru constituirea unor organizatii sindicale, este necesar un numar de cel putin 15 persoane din aceeasi ramura sau profesiune, chiar daca isi desfasoara activitatea la angajatori diferiti. Nimeni nu poate fi constrans sa faca sau sa nu faca parte dintr-un sindicat, ori sa se retraga dintr-o organizatie sindicala. Doua sau mai multe organizatii sindicale constituite la nivelul unor unitati diferite din aceeasi ramura de activitate sau profesiune se pot asocia in vederea constituirii unei federatii sindicale, iar doua sau mai multe federatii sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite se pot asocia in vederea constituirii unei confederatii sindicale.

In vederea realizarii scopului pentru care sunt constituite, organizatiile sindicale au dreptul sa foloseasca mijloace specifice: negocierea, medierea, ar bitrajul sau concilierea (ca si proceduri de solutionare a litigiilor), petitia, protestul, mitingul, demonstratia si greva.

La negocierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, pot participa organizatiile sindicale care sunt reprezentative. In acest sens, art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prevede ca organizatia sindicala sa indeplineasca cumulativ conditiile de a avea statut legal de organizatie sindicala si numarul de membri sa reprezinte cel putin 1/3 din numarul salariatilor unitatii, iar art. 18 alin. 3 din legea nr. 130/1996 defineste caracterul reprezentativ al unei organizatii sindicale prin afilierea la o organizatie sindicala reprezentativa.

Avand in vedere aceste texte legale, unele instante de judecata au considerat ca organizatiile sindicate la nivel de unitate sunt reprezentative numai daca intrunesc cumulativ conditiile prevazute de art. 17 alin. 1 lit. c si de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, iar alte instante au considerat ca fiind necesara si suficienta pentru dobandirea caracterului de reprezentativitate, fie indeplinirea conditiilor cuprinse in art. 17 alin.1 lit.c) din Legea nr. 130/1996, fie a celor cuprinse in art. 18 alin. 3 din acelasi act normativ. Drept urmare, neexistand un punct de vedere unitar al instantelor cu privire la acest aspect, prin decizia nr. 7/2008 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca s-a stabilit ca organizatiile sindicale din unitate sunt reprezentative daca indeplinesc in mod alternativ fie conditiile prevazute de art. 17 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996, fie conditia prevazuta de art. 18 alin. 3 din aceeasi lege. Aceasta solutie este cea legala si echitabila, deoarece in caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care o organizatie sindicala, chiar daca ar cuprinde toti salariatii unitatii sa nu fie reprezentativa la nivelul unitatii daca nu este si afiliata la o federatie sau confederatie reprezentativa, ceea ce ar fi inadmisibil.

Potrivit dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 54/2003, unitatile in care sunt constituite organizatii sindicale care au dobandit reprezentativitatea, sunt obligate sa puna la dispozitia acestora, in mod gratuit, spatiile corespunzatoare functionarii acestora si sa asigure dotarile necesare desfasurarii activitatii specifice. Referitor la prevederile art. 22 din Legea nr. 54/2003, S.C. "Mittal Steel Galati" S.A. a invocat caracterul neconstitutional al acestui text de lege, sustinand faptul ca aceasta obligatie impusa angajatorului contravine prevede rilor art. 44 alin. 1 si ale art. 53 din Constitutie referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate.

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 475/2007 a respins exceptia de neconstitutionalitate, motivat de faptul ca acest text legal nu incalca dreptul de proprietate al angajatorului, ci doar limiteaza atributul de folosinta al dreptului de proprietate, insa aceasta limitare corespunde spiritului Cartei Sociale revizuite, care in art. 28 prevede ca, in scopul exercitarii efective a dreptului reprezentantilor lucratorilor de a-si indeplini functia de reprezentanti, acestia vor beneficia de facilitati adecvate care sa le permita sa isi indeplineasca rapid si eficient atributiile specifice. Potrivit art. 9 si 10 din Legea nr. 54/2003, membrilor organelor de conducere alese ale organizatiilor sindicale li se asigura protectia legii contra oricaror forme de conditionare, constrangere sau limitare a exercitarii functiilor lor. In timpul mandatului si in termen de 2 ani de la incetarea mandatului, reprezentantilor alesi ai organelor de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor, decat cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale. Aceste prevederi legale sunt reglementate si de dispozitiile art. 223 din Codul muncii. Referitor la dispozitiile art. 223 alin. 2 din Codul muncii, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate, autorii exceptiei invocand faptul ca acest text de lege contravine principiului egalitatii in drepturi consacrat de art. 16 din Constitutia Romaniei si de art. 1 din Conventia O.I.M. nr. 135/1971, deoarece liderii sindicali sunt privilegiati in raport cu ceilalti salariati si nu exista nici un motiv pentru ca masurile de protectie sa dureze o perioada atat de lunga dupa ce acestia si-au incheiat mandatul. Examinand exceptia, Curtea Constitutionala a constatat ca organizatiile sindicale, prin liderii acestora, vin mai des in contact direct cu reprezentantii angajatorului, adesea in stari conflictuale, situatii in care nu ar mai putea actiona eficient daca ar fi expusi eventuale lor masuri represive din partea angajatorului, iar pentru ca reprezentantii salariatilor sa nu fie timorati sau santajati prin masuri represive imediat dupa terminarea mandatului, legiuitorul a optat pentru asigurarea protectiei si dupa incetarea mandatului pe o perioada limitata de timp, astfel ca prin Decizia nr. 124/2007 a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 223 alin. 2 din Codul muncii.

Organizatiile sindicale apara drepturile membrilor lor in fata instantelor judecatoresti, organelor de jurisdictie, a altor institutii sau autoritati ale statului.

Conform art. 222 din Codul muncii, la cererea membrilor lor, sindicatele pot sa ii reprezinte pe acestia in cadrul conflictelor de drepturi. Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, in exercitarea atributiilor lor, organizatiile sindicale au dreptul de a formula si direct actiuni in justitie in numele membrilor lor, fara a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza. Coroborand aceste doua texte legale, in practica judiciara s-a considerat ca in cazul conflictelor de drepturi este necesara consultarea membrilor sindicatului cu privire la introducerea unei actiuni in justitie, fara insa a avea nevoie de un mandat expres in cauza, sindicatul avand calitate procesuala activa pentru apararea drepturilor membrilor sai in fata instantei de judecata.

In conformitate cu dispozitiile art. 248 din Codul muncii, conflictele de drepturi sunt acele conflicte de munca ce au drept obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decurgand din acte normative ori din contracte colective si individuale de munca, iar conflicte le de interese sunt acele conflicte de munca ce iau nastere cu ocazia negocierii contractelor colective de munca. Procedurile de solutionare a conflictelor de munca sunt reglementate de Legea nr. 168/1999. Solutionarea conflictelor de interese presupune intr-o prima etapa, concilierea in prezenta unui reprezentant al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale. In cazul in care conflictul de intere se nu a fost solutionat ca urmare a concilie rii, partile pot hotari, prin consens, initierea procedurii de mediere. Pe intreaga durata a unui conflict de interese, partile pot stabili de comun acord ca revendicarile formulate sa fie supuse arbitrajului unei comisii. Greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate si poate fi declarata numai daca, in prealabil, au fost epuizate posibilitatile de solutionare a conflictului de interese prevazute de Legea nr. 168/1999, cu sublinierea ca medierea si arbitrajul sunt obligatorii inainte de declansarea grevei numai daca partile au decis de comun acord parcurgerea acestor etape. Grevele pot fi: de avertisment, de solidaritate si propriu-zise. Greva de avertisment nu poate dura mai mult de doua ore, iar greva de solidaritate poate fi declarata pentru sustinerea revendicarilor formulate de salariatii altor unitati si nu poate avea o durata mai mare de o zi.

In conflictele de interese la nivel de unitate, salariatii sunt reprezentati de sindicatele reprezentative, ori de persoanele desemnate sa ii reprezinte la negocieri, dupa caz. In conformitate cu dispozitiile art. 13 din Legea nr. 168/1999, pe durata valabilitatii unui contract colectiv de munca, salariatii nu pot declansa conflicte de interese.

Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 168/1999, sustinandu-se ca interzicerea declansarii unui conflict de interese pe durata valabilitatii contractului colectiv de munca incalca prevederile art. 43 alin. 1 din Constitutie care consacra dreptul la greva al salariatilor, acestia nemaiavand posibilitatea de a-si apara interesele profesionale, economice si sociale. Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 557/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate, constatand ca in cazul in care negocierile s-au incheiat si a fost semnat un contract colectiv de munca, atata timp cat acel contract colectiv de munca isi pastreaza valabilitatea, se pune doar problema respectarii si aplicarii acestuia de catre ambele parti, eventualele conflicte privind executarea acestui contract fiind conflicte de drepturi, iar nu de interese.

Avand in vedere atributiile si rolul sindicatelor astfel, cum succint le-am prezentat anterior, putem conchide ca pentru existenta unei societati democratice, sindicatele sunt indispensabile in scopul asigurarii echilibrului intre diferitele forte care actioneaza pe piata muncii si pentru promovarea justitiei sociale.