Sanatatea mintala este aptitudinea psihicului de a functiona intr-un mod armonios si echilibrat, boala mintala intervenind in situatia in care se produce o tulburare a starii de echilibru sau de organizare a vietii psihice, de diferite forme, intensitati si durata.

Cercetarile actuale releva faptul ca aproximativ 11% dintre europeni sunt atinsi de o forma de boala mintala in fiecare an, depresia fiind una dintre cele mai des intalnite si serioase tulburari mintale. Astfel de tulburari pot duce la sinucideri, statisticile indicand faptul ca la fiecare 9 minute, un european se sinucide. Afectiunile mintale si sinuciderea provoaca suferinte imense pentru persoana afectata, pentru familia acesteia si comunitate, reflectandu-se asupra sistemelor de sanatate, de invatamant, de protectie sociala si asupra pietei muncii.

REGLEMENTARI EUROPENE

Luand in considerare importanta sanatatii mintale a populatiei la nivel European, a fost lansat Pactul european pentru sanatate mintala si bunastare in cadrul Conferintei la ni vel inalt „Impreuna pentru Sanatate Mintala si Stare de Bine" desfasurata la Bruxelles in 13 iunie 2008. Acest pact lansat de Comisia Europeana reprezinta o chemare la actiune in parteneriat, ministri, medici si cercetatori din intreaga Europa angajandu-se sa lucreze impreuna in cinci domenii principale: prevenirea sinuciderii si depresiei; sanatatea mintala a tinerilor; sanatatea mintala la locul de munca; sanatatea mintala a persoanelor varstnice; combaterea stigmatizarii si a excluderii sociale. Avand in vedere Conferinta la nivel inalt de la Bruxelles, cat si Cartea verde a Comisiei Europene intitulata „Imbunatatirea sanatatii mintale a populatiei", la data de 19 februarie 2009 a fost adoptata Rezolutia Parlamentului European referitoare la sanatatea mintala, prin care se stipuleaza o serie de recomandari statelor membre pe cele cinci directii propuse prin Pactul european pentru sanatate mintala si bunastare. Astfel, statele membre sunt invitate sa puna in aplicare programe transsectoriale de prevenire a sinuciderii, in special in randul persoanelor tinere si al adolescentilor, promovand un mod de viata sanatos, reducand factorii de risc, cum ar fi accesul facil la produse farmaceutice, droguri, substante chimice nocive, consum abuziv de alcool. De asemenea, pentru promovarea sanatatii mintale a tinerilor, se recomanda statelor membre sa puna in aplicare programe de sprijin pentru parinti, in special pentru familiile dezavantajate si sa introduca in scoli programe menite sa ajute tinerii care au parinti emigranti sa faca fata problemelor psihologice legate de absenta parintilor. Constatandu-se ca locul de munca ocupa un loc central pentru integrarea sociala a persoanelor cu probleme de sanatate mintala, statelor membre li se solicita acordarea de sprijin pentru recrutarea, mentinerea, reabilitarea si revenirea acestora la locul de munca.

Privitor la sanatatea mintala a persoanelor in varsta, statele membre sunt invitate sa adopte masuri adecvate pentru a ameliora calitatea vietii persoanelor varstnice, pentru a promova un stil de viata sanatos si activ de imbatranire prin participarea la viata comunitatii si sa organizeze campanii de informare publica si de sensibilizare cu scopul de a promova sanatatea mintala, de a pune capat stigmatizarii persoanelor cu tulburari psihice si de a promova integrarea activa a persoanelor care prezinta probleme de sanatate mintala.

IN ROMANIA

Sistemul de ingrijiri pentru sanatate mintala din Romania este reglementat de Legea nr. 487/2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice. Potrivit acestei legi, serviciile medicale si de ingrijiri de psihiatrie sunt acordate in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate prin reteaua serviciilor de sanatate si prin structurile specializate de sanatate mintala. Serviciile specializate de sanatate mintala sunt furnizate prin urmatoarele structuri:

-centre de sanatate mintala,

-cabinete psihiatrice, centre de interventie in criza,

-servicii de ingrijire la domiciliu,

spitale de psihiatrie, stationare de zi,

sectii de psihiatrie ale spitalului general.

Pentru asigurarea calitatii ingrijirilor, potrivit art. 25 din Legea nr. 487/2002, serviciile de sanatate mintala trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

-sa fie accesibile din punct de vedere teritorial;

- sa asigure continuitatea ingrijirilor;

-sa dispuna de personal medical in numar suficient;

-sa dispuna de spatii, amenajari si echipamente care sa permita proceduri de terapie adecvate in conformitate cu normele internationale;

-sa permita exercitarea drepturilor cetatenesti si a celor ce deriva din calitatea de pacient;

-sa asigure folosirea unor metode terapeutice care sa restabileasca si sa mentina capacitatea persoanelor cu tulburari psihice de a face fata propriilor inabilitati si de a se autoadministra.

Ingrijirile persoanelor cu tulburari psihice se acorda in mediul cel mai putin restrictiv, prin proceduri cat mai putin restrictive, care sa respecte pe cat posibil integritatea fizica si psihica a pacientului si sa asigure in acelasi timp nevoile sale de sanatate si securitatea fizica a celor din jur. Privitor la drepturile persoanelor cu tulburari psihice, legiuitorul a statuat ca nu este admisa nici o discriminare bazata pe o tulburare psihica, orice persoana care sufera de tulburari psihice avand dreptul sa exercite toate drepturile sale civile, politice, economico-sociale si culturale recunoscute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, fiind indrituita sa traiasca si sa lucreze in mijlocul societatii.

Contentionarea consta in restrictionarea libertatii de miscare a unei persoane prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni miscarea libera a unuia dintre brate, a ambelor brate, a unei gambe sau a ambelor gambe sau pentru a-l imobiliza complet pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vatamari corporale. Contentionarea nu poate fi folosita ca si pedeapsa ori ca mijloc de suplinire a lipsei de personal ori a tratamentului. Contentionarea trebuie efectuata numai in baza dispozitiei scrise a medicului, dispozitia precizand obligatoriu ora la care masura de contentionare a fost luata, deoarece contentionarea nu poate dura mai mult de 4 ore. Izolarea constituie o modalitate de protejare a pacientilor care reprezinta un pericol pentru ei insisi sau pentru alte persoane. Aceasta masura trebuie aplicata cu maxima precautie, doar in cazul in care orice alta modalitate s-a dovedit ineficienta, neputand fi parte a programului de tratament. Masura izolarii poate fi aplicata numai daca institutia psihiatrica dispune de o incapere special prevazuta si dotata in acest scop, care ofera posibilitatea unei observari continue a pacientului, care sa fie luminata si aerisita corespunzator, sa aiba acces la toaleta si sa fie protejata in asa fel incat sa previna ranirea celui izolat. Masura izolarii trebuie aplicata pentru un timp cat mai scurt posibil, la cel mult doua ore, impunandu-se revizuirea acesteia. Masurile de contentionare si izolare trebuie mentionate in foaia de observatie a pacientului si in Registrul masurilor de contentionare si izolare aplicate pacientilor. In alcatuirea si punerea in aplicare a oricarui plan terapeutic, medicul psihiatru este obligat sa obtina consimtamantul pacientului.

Se poate institui, conform art. 29 alin. 2 din Legea nr. 487/2002, tratament fara consimtamantul pacientului in urmatoarele situatii de exceptie: pacientul are un comportament care reprezinta un pericol iminent de vatamare pentru el insusi sau pentru cei din jur; pacientul nu are capacitatea psihica de a intelege starea de boala; pacientul a fost pus sub interdictie si s-a instituit tutela; pacientul este minor. In cazul in care din cauza tulburarii psihice, exista pericolul iminent de vatamare pentru pacient sau pentru cei din jur, cat si in situatia persoanei care sufera de tulburari psihice grave si a carei judecata este afectata, medicul psihiatru abilitat poate hotari internarea nevoluntara pentru a preintampina deteriorarea starii de sanatate a pacientului si pentru a putea institui tratamentul adecvat. Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre familie, reprezentantii primariei, politiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor. Transportul la spital fara consimtamantul pacientului se poate face numai daca acesta refuza internarea voluntara si exista un pericol iminent de vatamare a sa ori a celor din jur.

Decizia de internare nevoluntara se confirma in termen de cel mult 72 de ore pe baza notificarii facute de catre medicul care a internat pacientul, de catre o comisie de revizie a procedurii, alcatuita din 3 membri numiti de directorul spitalului: doi psihiatri si un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societatii civile. De asemenea, decizia de internare nevoluntara este notificata in cel mult 24 de ore si este supu sa revizuirii parchetului de pe langa instanta ju decatoreasca competenta. Daca instanta judecatoreasca competenta nu autorizeaza internarea nevoluntara sau retrage autorizatia, persoana in cauza are dreptul de a parasi imediat unitatea spita liceasca sau de a solicita, in urma consimtamantului scris, continuarea tratamentului. Din punct de vedere juridic, orice persoana care isi da consimtamantul la incheierea unui act juridic civil, trebuie sa aiba discernamant pentru ca acel consimtamant sa fie valabil.

SANCTIUNI PENALE

Discernamantul este acea conditie de valabilitate a consimtamantului potrivit careia subiectul de drept trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa. Discernamantul nu se confunda cu capacitatea de a incheia actul juridic. Astfel, persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu (persoana majora) este prezumata ca avand discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice.

- Minorul intre 14 si 18 ani are discernamantul in curs de formare si poate incheia acte juridice asistat de catre reprezentantul legal.

Prin urmare, exista situatii in care o persoana majora, cu deplina capacitate de exercitiu a drepturilor civile si prezumata ca avand discernamant, incheie acte juridice lezionare pentru sine (mai ales acte juridice prin care se tranfera drepturi de proprietate), actionand la momentul incheierii actului juridic fara discernamant. Datorita faptului ca lipsa discernamantului atrage nevalabilitatea consimtamantului, conditie esentiala pentru incheierea unui act juridic, sanctiunea in acest caz este nulitatea relativa a acestui act juridic, care poate fi invocata in fata instantei de judecata numai de catre partile contractante sau de catre mostenitorii acestora, in termen de 3 ani de la data incheierii actului juridic.

In cazurile in care o persoana majora sufera de grave afectiuni psihice care o impiedica, din pricina afectarii discernamantului, sa isi administreze averea si sa dispuna in cunostinta de cauza de bunurile sale, persoana respectiva poate fi pusa sub interdictie prin hotarare judecatoreasca, in conditiile Decretului nr. 32/1954 pentru aplicarea Codului familiei si a Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice. In situatia in care instanta hotaraste punerea sub interdictie, autoritatea tutelara va numi un tutore pe seama interzisului, care sa reprezinte interesele acestuia. In dreptul penal, lipsa discernamantului constituie o cauza care inlatura raspunderea penala, iar comiterea faptei penale cu un discernamant diminuat, poate fi invocata in circumstantiere, in scopul aplicarii unei pedepse mai blande faptuitorului. Minorii sub 14 ani nu raspund penal, existand prezumtia lipsei discernamantului in favoarea acestora, in timp ce minorii intre 14 si 18 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca au comis fapta cu discernamant.

O forma speciala de sanctiuni in dreptul penal il reprezinta masurile de siguranta reglementate de Codul penal. Prin luarea masurilor de siguranta se urmareste inlaturarea starii de pericol, creandu-se, in locul ei, o stare de siguranta. Masurile de siguranta de natura medicala au caracter de sanctiune de drept penal, iar instituirea lor este, de regula, de competenta instantei judecatoresti. Strict cu titlu provizoriu, unele masuri pot fi luate si de organele de urmarire penala. Articolul 113 Cod Penal prevede obligarea la tratament a faptuitorului care sufera de o boala sau de o intoxicatie cronica cu alcool, stupefiante sau alte substante, ce prezinta pericol social. Masura de siguranta a obligarii la tratament medical poate fi luata fata de faptuitor, indiferent daca acestuia i s-a aplicat sau nu o pedeapsa. Acest tip de masura de siguranta se ia pe o durata nedeterminata, perioada ce se poate incheia odata cu aparitia insanatosirii. Masurile de siguranta prevazute de articolul 113 Cod Penal se pot lua in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau a judecarii. Cand masura propusa insoteste pedeapsa inchisorii, tratamentul se va efectua si in timpul executarii pedepsei. Unitatea sanitara unde a fost repartizata persoana in cauza pentru efectuarea tratamentului medical este obligata sa comunice instantei care a dispus executarea, modul cum se comporta cel in cauza, daca tratamentul aplicat este eficient, daca poate fi continuat in aceleasi conditii. Daca persoana fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical nu se prezinta regulat la tratament, se poate dispune internarea medicala. Articolul 114 Cod Penal prevede ca atunci cand faptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate, se poate lua masura internarii intr-un institut medical de specialitate pana la insanatosire. Spre deosebire de prevederile articolului 113 Cod Penal, in acest caz masura se ia atunci cand starea psihica a faptuitorului este grav alterata, din care cauza individul nu mai poate fi stapan pe actiunile sale. Totodata, ceea ce justifica internarea, este si temerea grava ca faptuitorul, daca nu va fi internat, va savarsi si alte acte antisociale, in general de o deosebita gravitate, astfel ca numai prin aceasta masura se poate inlatura starea de pericol. Fiind evident faptul ca starea de sanatate mintala a unei persoane se poate rasfrange asupra sanatatii fizice a acesteia, dar poate afecta si sanatatea si starea de bine a familiei, a colegilor de munca si a celor din jur, putem concluziona asadar ca sanatatea mintala a populatiei trebuie sa constituie o prioritate a autoritatilor centrale din domeniul sanatatii, fiind necesara realizarea si respectarea unei strategii bine conturate si pe termen lung, in scopul furnizarii unor servicii de sanatate mintala de inalta calitate, accesibile si universale.