Desi taurina este ades descrisa ca fiind un aminoacid (chiar si in literatura de specialitate), ea este, de fapt, un acid amino-sulfonic, deoarece ii lipseste grupul carboxil.

E clar: denumirea acestui compus este sugestiva, mai ales daca cel care consuma produse in care a fost adaugata taurina nu este bine informat in domeniul nutritional. Numele inspira puterea, forta, rezistenta reprezentate de taur, inducand speranta ca aceste caracteristici vor putea fi dobandite prin ingestia substantei. Probabil pe asta s-au bazat si diferiti producatori de suplimente alimentare si bauturi energizante atunci cand au apelat la taurina. Intrebarea care se pune este daca acest lucru este adevarat. Si in ce masura consumul de produse care contin taurina este sau nu avantajos pentru metabolismul uman.

De remarcat ca denumirea compusului nu are nimic comun cu eventuala putere a taurului, dar are o stransa legatura cu animalul in cauza: ea a fost identificata si separata din bila acestuia, in anul 1827, de catre savantii germani Friedrich Tiedemann si Leopold Gmelin. Calea majora de sinteza a taurinei in organismul mamiferelor are loc la nivel hepatic (dar si la nivel cerebral), avand ca punct de pornire L-cisteina, provenita din L-metionina.

Un grup sulfhidril al acesteia este oxidat, sub actiunea cistein-dioxigenazei. Apoi acidul cistein-sulfinic obtinut este decarboxilat de sulfino-alanin decarboxilaza, rezultand hipotaurina, care este oxidata (spontan si/sau enzimatic) la taurina.

Masculii anumitor specii par a avea un nivel mai ridicat al enzimelor necesare sintezei taurinei, in comparatie cu femelele. La maimute, deficienta in aportul de taurina are efecte mai importante asupra femelelor, in comparatie cu masculii. Excretia urinara de taurina este redusa in carenta de piridoxina, de aceea se poate deduce ca vitamina este necesara pentru sinteza in vivo a taurinei. Unele studii efectuate pe pui de gaina au indicat ca si vitamina D3 ar avea un rol in sinteza compusului.

Se poate remarca faptul ca, desi taurina este ades descrisa ca fiind un aminoacid (chiar si in literatura de specialitate), ea este, de fapt, un acid amino-sulfonic, deoarece ii lipseste grupul carboxil. Desi au fost identificate polipeptide de dimensiuni reduse care contin taurina, nu s-a descris nici o aminoacil-ARNt-sintetaza care sa recunoasca taurina si sa fie in stare sa o incorporeze in ARNt (nu poseda un codon in genom). Nu este inclusa in proteine sau enzime.

Fata de calea naturala de sinteza a taurinei descrisa anterior, este bine de stiut ca in practica, taurina este sintetizata pornindu-se de la cisteina, metionina si vitamina E, sau se utilizeaza taurina naturala provenita din intestinul bovinelor. Taurina sintetica se obtine din acid izethionic, care, la randul sau, provine din reactia etilen-oxidului cu o solutie apoasa de bisulfit de sodiu. In produsele care contin taurina, aceasta nu provine nici pe departe, asa dupa cum cred unii, din urina si sperma de taur (cu mentiunea ca, intr-adevar, multe mamifere produc in testicule compusul respectiv, deci taurina este desigur prezenta in cele doua lichide biologice anterior amintite). Oricum, in produsele alimentare se incearca utilizarea substantei din surse non - animale, in asa fel incat vegetarienii sa poata accepta fara probleme consumul.

Taurina exogena se absoarbe cu usurinta, dupa ingestie obtinandu-se rapid un nivel plasmatic corespunzator. Cantitatea de taurina din plasma raspunde mai rapid la suplimentare sau la depletie, fata de taurina sanguina. Oricum, cinetica taurinei in organismul uman mai are inca multe laturi necunoscute. De exemplu, taurina plasmatica este foarte redusa la persoanele sanatoase, aflate in status post-absorbtiv, si, datorita compartimentarii cantitatii de taurina intre mediile intra si extra celular, aceasta taurina plasmatica pare a reprezenta doar oglinda transferului de taurina dintre diferite organe si, in ansamblu, doar o fractiune mica din turnoverul general al compusului. Ca si glutamina, taurina se gaseste in cantitate mare in mediul intracelular (este al doilea aminoacid - daca o putem numi asa - dupa glutamina, din celule) si este bine compartimentata intre mediile intra si extracelular. Dar contrar glutaminei, taurina are un turnover foarte lent si schimburi reduse cu plasma.

La ora actuala nu este cunoscut rolul fiziologic al schimbului de taurina dintre organe. Este posibil ca taurina necesara unor functiuni fiziologice sa apara pur si simplu prin sinteza de novo in situ, in loc ca ea sa fie preluata din circulatia generala. Semnificatia schimbului inter-organe de taurina ramane sa fie determinata.

Excretia taurinei se realizeaza pe doua cai: fie ca atare, in urina, fie pe cale biliara. Daca exista o depletie a organismului in taurina, se constata o resorbtie tubulara a compusului, care este astfel economisit. Un studiu a incercat evaluarea balantei taurinei la orga nisme necarentate si s-a constatat ca eliminarile sunt mai reduse decat aportul si sinteza, ceea ce dovedeste ca substanta este degradata sub actiunea florei microbiene intestinale. Bacteriile anaerobe deconjuga sarurile biliare si metabolizeaza taurina.

ROLURILE TAURINEI IN ORGANISM

In ceea ce priveste implicarea taurinei in diverse procese fiziologice, ea este dovedita de nivelurile mari regasite in creier, muschii scheletici, in intestine si, asa cum am mai amintit anterior, in testicule. In urma cu ceva timp, in 1984, savanti din Japonia au administrat taurina radioactiva sobolanilor, urmarind localizarile de electie ale compusului (altele, in afara de creier). S-au gasit niveluri maxime in cortexul renal, ficat, glanda pituitara, timus, glandele suprarenale, ochi (mai ales in retina), mucoase(mai ales cele digestive), glande salivare, cord. Pentru fiinta umana, taurina este considerata a fi un compus conditionat esential. Dupa efort fizic foarte intens, corpul nu mai poate produce suficienta taurina si este posibila aparitia unui deficit relativ. De asemenea, la copiii nascuti prematur exista un deficit al enzimelor necesare conversiei cistationinei in cisteina, ceea ce poate induce un deficit de taurina. Taurina este esentiala in acest context si este adaugata, ca masura de prudenta, in multe formule pentru sugari.

In bila, taurina se conjuga la grupul amino cu acidul chenodeoxicolic si formeaza sarurile biliare (tauro-chenodeoxicolat si taurocolatul de sodiu).

Grupul sulfonic al taurinei amelioreaza proprietatile de surfactant ale compusului conjugat cu acidul colic. Evident, pe aceasta cale, compusii taurinei promoveaza emulsionarea lipi delor alimentare si inceperea digestiei acestora. Taurina ar putea fi si un adjuvant in tratamentul hipercolesterolemiilor, deoarece ea stimuleaza formarea de taurocolat, astfel determinand cresterea eliminarii biliare a colesterolului. Unii oameni de stiinta promoveaza utilizarea substantei ca atare, sau in diferite combinatii (asociata cu vitamine hidrosolubile, fibre) in scopul diminuarii hipercolesterolemiilor (scaderea LDL si VLDL), hipertrigliceridemiei, a unor afectiuni cu tulburari asociate ale metabolismului lipidic (colestaza, sindrom nefrotic), ca si in diverse tulburari primare (familiale/idiopatice) sau dobandite ale metabolismului lipidic. Sunt necesare insa studii aprofundate in acest domeniu.

Alte roluri ale taurinei includ cele de "mesager metabolic", osmoreglarea, cu reechilibrarea organismului dupa soc osmotic, implicarea in homeostazia tesutului adipos, homeostazia calciului, inhibitia arderilor respiratorii din macrofage si neutrofile, inhibarea transmiterii influxului nervos, potentarea pe termen lung a activitatii corpului striat si hipocampului, rolul antioxidant, detoxifierea si stimularea glicolizei si a glicogenezei, cresterea fortei de contractie a muschiului cardiac, asigurarea stabilitatii membranelor celulare si a transferului transmembranar ionic, etc.

Taurina intracelulara este mentinuta la nivel inalt in foarte multe celule iar modificarea acestei cantitati este dificil de realizat. Rolurile intracelulare ale compusului par sa fie determinate de tipul de celula. Cercetari recente au indicat rolul reglator al taurin-cloraminei, formata din reactia dintre taurina si acidul hipocloros derivat din neutrofile, asupra functiei macrofagelor. Si nivelurile plasmatice ale taurinei sunt de regula ridicate, ele scazand in contextul unor interventii chirurgicale si al unei patologii diverse care include neoplasmele si infectiile grave.

Pe animale de experienta expuse la cadmiu sau doze mari de cupru, administrarea de taurina a determinat un raspuns mai bun al mecanismelor detoxi fiante hepatice. Taurina protejeaza si fata de alte xenobiotice. In intoxicatia cu vitamina A, administrarea de zinc si taurina protejeaza liniile celulare albe de posibile efecte ne gative. Pe de alta parte, taurina poate sa produca si amplificarea toxicitatii induse chimic.

De exemplu, taurina nu numai ca inhiba, dar si amplifica formarea de peroxizi lipidici la nivel hepatic sub actiunea tetraclorurii de carbon, in functie de conditiile in care are loc experimentul.

In contextul hiperglicemiei diabetice, acumularea intracelulara de sorbitol induce diminuarea taurinei pana la blocarea metabolismului celular.

La sobolanul diabetic, taurina reduce greutatea corporala si glicemia. Un studiu recent a indicat insa faptul ca administrarea zilnica de 1,5 g de taurina nu are un efect semnificativ asupra secretiei insulare sau a sensibilitatii la insulina a oamenilor. Este desigur posibil ca efectele sa necesite doze mai mari. Oricum, exista studii care indica o asociere intre administrarea de taurina si prevenirea microangiopatiei diabetice si a nefropatiei diabetice (mai ales a leziunilor tubulo-interstitiale). La sobolanii cu microangiopatie, administrarea de taurina influenteaza (si, probabil, remediaza partial) problemele care intereseaza vascularizatia terminatiilor nervoase, velocitatea conducerii influxului nervos prin nervii motori si pragurile de sensibilitate ale terminatiilor nervoase.

Cercetari recente efectuate pe animale de experienta indica faptul ca taurina ar avea efecte pozitive in amanarea instalarii diabetului de tip 1, la copiii cu risc genetic ridicat de a dezvolta boala.

Exista dovezi ale efectelor pozitive ale tauri nei asupra mentinerii in limite normale a tensiunii arteriale si asupra profilaxiei bolilor cardio-vasculare. La persoanele cu hipertensiune esentiala, suplimentarea cu taurina (3-6 g /zi) a determinat o scadere masurabila a tensiunii. Un efect similar s-a obtinut si pe modele animale, dar mecanismul de actiune nu este inca elucidat (posibil prin influentarea caii renina-angiotensina).

In Japonia, taurina a fost folosita in tratamentul ischemiei cardiace, prin administrarea a 5-6 g/zi, divizate in 3 prize. La pacientii cu infarct miocardic, nivelurile de taurina si magneziu au fost scazute. Unele studii indica eventualele efecte pozitive ale taurinei in tratamentul aritmiilor, mai ales al celor succesive ischemiei.

Administrarea de 2 g de taurina de 3 ori pe zi la pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva a determinat o ameliorare a functiilor cardiace si respiratorii. Studii ulterioare in acest sens sunt necesare, inainte ca oamenii de stiinta sa poata ajunge la certitudini.

Taurina este necesara pentru functionarea normala a muschilor striati. Un studiu efectuat pe soareci cu deficienta genetica de taurina, la care se constata o reducere de 89% a capacitatii de efort, in comparatie cu a soarecilor de control, a remarcat, totusi, o functionare normala a miocardului.

A fost evaluat efectul bauturilor "energizante" cu taurina asupra ratei cardiace, a nivelului cateho laminelor plasmatice si a rezistentei fizice la atletii de anduranta. Concluzia studiului a fost ca exista o corelatie pozitiva intre prezenta taurinei si raspunsul hormonal la efort, ceea ce a condus la un nivel ceva mai mare de performanta.

Studiul nu a indicat insa in ce masura acest lucru s-a datorat exclusiv taurinei, sau poate fi pus si pe seama glucoronolactonei, un alt component al bauturilor "energizante".

Nivelul ridicat de taurina din sistemul nervos duce la concluzia implicarii substantei in procesele de la nivel local. Impreuna cu glicina si acidul gama-amino-butiric, functioneaza ca transmitator neuro-inhibitor. S-a stabilit ca in creierul aflat in proces de dezvoltare nivelurile de taurina sunt foarte ridicate, dupa care scad dramatic. De remarcat ca acest lucru are loc intr-un moment in care sinteza de taurina via cistein-sulfat decarboxilaza este la un nivel extrem de redus, sugerand ca aportul dietetic de taurina este esential. Mai mult, taurina este prezenta in cantitate mare si in lapte, ceea ce dovedeste importanta taurinei pentru organismele aflate in dezvoltare.

Recent, o echipa de cercetatori de la Weill Cornell Medical College (WCMC) a descoperit un prim sit de actiune al moleculei de taurina. Aceasta este un puternic activator al receptorilor GABA din talamus. Descoperirea deschide calea intelegerii mai corecte a mecansimelor de actiune ale taurinei in creier. Unul din autorii studiului si-a exprimat mirarea in ceea ce priveste includerea taurinei in bauturile "energizante", deoarece actiunea sa pare a fi mai degraba sedativa.

Taurina ar putea fi responsabila de "crash"-ul (oboseala extrema) experimentat de multe persoane care au consumat aceste bauturi. Talamusul reprezinta un element implicat indeosebi in controlul comportamental, regland, de exemplu, tranzitia de la starea de somn, la cea de veghe. Prin expunerea unor sectiuni de talamus de soarece la concentratii de taurina similare celor din creierul uman, s-a constatat ca taurina si GABA "impart" aceiasi receptori. Cercetarile prezente se concentreaza pe identificarea cu precizie a rolurilor taurinei in creier. Se crede ca, impartind aceiasi receptori cu GABA, ea ar putea juca un rol similar, anume cel de a dezvolta noi conexiuni intercelulare la nivel central. In studii efectuate pe animale de laborator, taurina a dovedit si actiuni anxiolitice si de agent modulator sau anti-anxios la nivelul SNC. La pacientii epileptici supusi testului de toleranta la taurina (doza orala de 50mg/kg/zi), a aparut o crestere apreciabila a nivelului de hormon de crestere, sugerand ca taurina poate stimula hipotalamusul si modifica functiile neuroendocrine, in mod similar altor aminoacizi (arginina sau histidina). Efectul pe hormonul de crestere poate fi motivat de actiunea hipoglicemianta.

Anumiti cercetatori afirma ca taurina are si rol in transformarea serotoninei in endorfine si ca ar fi eficienta in tratamentul depresiei, migrenelor, bolii Altzheimer si in alte diverse afectiuni psihiatrice si neurologice.

Nu putem sa nu amintim aici ca pentru pisica, taurina este un element esential. Daca aceasta nu este asigurata de alimentatie, pisica poate dezvolta tulburari ireversibile (degenerescenta maculara, cardiomiopatie) care conduc la deces. Si pentru pasari taurina joaca un rol important in dezvoltarea timpurie. Puii hraniti cu suplimente de taurina au o dezvoltare psiho-motorie mult mai buna decat al celor nesuplimentati. Din cele spuse pana acum, este clar ca taurina reprezinta un compus important pentru om si animale. Ea provine din sinteza endogena , dar si din aport dietetic. Alimentele cele mai bogate in taurina sunt reprezentate de carne si derivate, inclusiv de fructele de mare.

SURSE

Cele mai mari cantitati au fost masurate de fiecare data in scoicile crude de diferite specii si in caracatita. Carnea rosie de curcan si de pui contin mai multa taurina decat carnea de vita sau porc. Ouale sunt virtual lipsite de taurina, iar laptele are cantitati mici, care variaza in functie de momentul in care s-a facut evaluarea (in functie de perioada de lactatie). Sursele vegetale sunt aproape lipsite de taurina, cantitati mai importante (dar oricum mai mici ca cele din carne) gasindu-se in nuci, alune, arahide, migdale, seminte de dovleac, naut. Din pacate, chiar in produse similare cantitatea de taurina obtinuta in diferite studii variaza, probabil datorita originii diferite a alimentului sau tehnicilor diverse de determinare. Cantitatea de taurina dintr-un aliment poate fi influentata si de modalitatea de tratament termic la care a fost supus produsul (uneori taurina creste dupa tratament termic). In ceea ce priveste ingestia, in unele evaluari, aportul mediu zilnic al unei persoane cu dieta mixta este de circa 58 mg/zi (9 - 372 mg), dar este scazut sau neglijabil intr-o dieta vegetariana stricta. Alte studii ofera rezultate oarecum diferite dar similare, situand aportul de taurina la aproximativ 200 mg/zi sau intre limitele de 40-400 mg/ zi. O problema noua o ridica produsele care ofera niveluri mari de taurina (chiar de 4000 mg/l), cum ar fi unele bauturi "energizante". Cat timp actiunile taurinei in organism nu sunt cunoscute complet, iar datele toxicologice referitoare la aportul excesiv nu sunt nici ele definitive, se pune problema in ce masura consumul curent al unor produse cu niveluri ridicate de taurina este sau nu daunator.

Studiile de pana in prezent nu au revelat nici un element referitor la potentialul genotoxic, carcinogenetic sau teratogen al taurinei. Per total totusi, datele disponibile sunt insuficiente pentru stabilirea unui nivel maxim acceptabil al aportului zilnic de taurina la om. Acesta este si motivul rezervei cu care diferite tari din Uniunea Europeana au privit cu retinere introducerea pe piata proprie a unor bauturi "energizante". Ramane deschisa perspectiva unor noi studii care sa evalueze clar care sunt situatiile in care taurina trebuie suplimentata si care este cantitatea de taurina care poate fi consumata zilnic fara a aparea efecte adverse. Nu este mai putin adevarat, insa, ca taurina este o substanta care joaca roluri importante in organismul uman, roluri care trebuie in viitor evaluate mai precis si analizate in profunzime.