O alta circumstanta in care carnitina a fost de ajutor, este adevarat ca nu intr-o masura atat de mare pe cat se astepta, a fost angina pectorala. De regula, suplimentele amelioreaza modest toleranta la efort si semnele electrocardiografice de ischemie din timpul testului de efort. Exista insa si studii unde efectele au fost importante: un studiu a inclus 200 de pacienti cu angina stabila, care au primit timp de 6 luni 2g/ zi de L-carnitina, ceea ce a redus semnificativ incidenta contractiilor premature ventriculare de repaus si a ameliorat toleranta la efort. Intr-un alt studiu foarte recent s-a administrat carnitina timp de 3 luni unor persoane cu angina cronica stabila. S-a ameliorat astfel semnificativ durata probelor de efort si s-a redus intervalul necesar de revenire la normal a modificarilor ST induse de efort, in comparatie cu placebo.

O alta afectiune care, ca si cele anterioare, este determinata de ateroscleroza, este claudicatia intermitenta. Cateva studii au indicat efecte pozitive moderate ale administrarii de carnitina, marind distanta maxima parcursa inainte de declansarea claudicatiei, la pacient ii cu o forma avansata de boala (distanta maxima anterioara administrarii: 250 m).

Un studiu a comparat eficacitatea L-carnitinei cu propionil-carnitinei administrateiv. La acelasi nivel de carnitina, propionil-carnitina a fost mai eficienta, avand si rol vasodilatator, ceea ce poate explica macar partial efectele obtinute in alte studii cu acest produs.

Exista cateva studii care indica relatia administrarii de suplimente de carnitina cu scaderea colesterolului total si al trigliceridelor serice si cu cresterea fractiunii de HDL-colesterol.

La ora actuala se urmareste efectul carnitinei in diabetul zaharat. Studiile sunt abia la inceput, dar par promitatoare, mai ales in ceea ce priveste ameliorarea utilizarii glucozei.

O circumstanta care necesita in mod direct suplimentarea cu carnitina apare la pacientii hemodializati/ cu insuficienta renala terminala. Pe de-o parte, carnitina si precursorii ei sunt indepartati din fluxul sanguin in timpul dializei, pe de alta parte, rinichii afectati nu pot sintetiza carnitina, asa cum se intampla in mod normal. In consecinta, persoana hemodializata prezinta astenie, slabiciune musculara, dislipemie, anemie refractara.

O sinteza a 18 studii clinice remarca ameliorarea nivelului hemoglobinei si scaderea dozei necesare si a eventualei rezistente la eritropoertina. La ora actuala se recomanda administrarea de suplimente, dar nu in mod curent, ci numai in anumite circumstante, care nu raspund la terapia obisnuita: hipotensiune, crampe musculare persistente, astenie, miopatie, cardiomiopatie sau anemie care reclama doze mari de eritropoetina.

Si in infectia cu virusul imunodeficientei umane pare sa fie utila carnitina. Administrarea acesteia a incetinit sau oprit apoptoza limfocitelor T CD4. Intr- un studiu recent, pacienti cu SIDA au asociat la tratamentul antiretroviral, suplimente de L-carnitina. In lotul de lucru, desi la 7 luni de la inceputul tratamentului nu erau mai multe limfocite T CD4 si nici un nivel mai redus de HIV, indicatorii apoptozei celulelor CD4 erau semnificativ mai redusi decat la lotul martor. In plus, administrarea de carnitina la pacientii care iau analogi nucleozidici pare a fi utila pentru a se evita instalarea neuropatiei periferice (efect colateral al antiviralelor).

Un alt domeniu de utilizare a carnitinei este ameliorarea motilitatii spermatozoizilor. In mod obisnuit, carnitina este concentrata in epididim, exact in zona in care se dobandeste mobilitatea normala a celulelor germinale. Mai multe studii clinice au evidentiat utilitatea suplimentelor de carnitina in diverse situatii de motilitate spermatica redusa, in unele studii obtinandu-se chiar o ameliorare a fertilitatii. Studii clinice ample sunt insa necesare pentru a oferi date mai si gure cu privire la utilizarea carnitinei in astenozoospermie si infertilitatea masculina.

In contextul exploziei obezitatii in lume, care tinde sa capete aspect de epidemie ("Globesity"), carnitina a fost considerata agent adjuvant pentru persoanele care incearca sa piarda in greutate. Nu exista, deocamdata, studii stiintifice care sa dovedeasca acest lucru.

Un studiu recent care a inclus femei moderat supraponderale nu a indicat aparitia de modificari ale greutatii corporale, ale masei totale de tesut gras si a celei de tesut slab, dupa administrarea de L-carnitina.

Desigur, studiile vor continua, dar deocamdata carnitina pare inutila in tratamentul supraponderalitatii. In fine, domeniul in care pana in prezent carnitina a fost mult folosita (dar nu intotdeauna judicios) este cel al performantei atletice, motivul fiind implicarea acesteia in metabolismul energetic. Desi in teorie carnitina este utila, in practica lucrurile sunt mai nuantate.

Studii mai vechi au aratat ca administra rea carnitinei cu o ora inainte de proba atletica sau pe termen scurt, timp de 2-3 saptamani, s-a asociat cu cresterea aportului maximal de oxigen si cu diminuarea lactacidemiei. Cu toate acestea, cele mai multe studii nu indica o crestere cuantificabila a performantei fizice.

Alte studii arata ca administrarea de carnitina creste carnitinemia, dar nu si nivelul substantei in musculatura striata. In concluzie, datele disponibile pana in prezent nu confirma utilitatea practica a administrarii carnitinei la sportivi.

Exista si alte circumstante pentru care se experimenteaza utilitatea administrarii de carnitina, dar studiile nu au dus, deocamdata, la concluzii solide: boala Peyronie, socul (hemoragic, septic), sindromul de oboseala cronica, tulburarile de comportament alimentar (pentru ameliorarea asteniei musculare), evitarea steatozei hepatice la consumatorii cronici de alcool, sindromul Down, hipertiroidia. Exista dovezi limitate ca administrarea de carnitina ar limita dezvoltarea cardfiomiopatiei secundare tratamentului cu adriamicina.

Sursele de carnitina, dietetice sau sub forma de suplimente, vin sa se alature sintezei endogene. Este de retinut ca sinteza endogena, alaturi de resorbtia renala deosebit de eficienta a carnitinei (peste 95%) evita carenta chiar si atunci cand aportul este extrem de redus.

L-carnitina este continuta indeosebi in alimente de origine animala (lactate, carne indiferent de origine dar mai ales carnea rosie) Alte surse mai modeste ar fi nucile si semintele (de dovleac, floarea soarelui, susan), leguminoasele (fasole, mazare, linte), untul de arahide, unele legume (anghinare, broccoli, usturoi, patrunjel), unele fructe (caise, banane), derivatele cerealiere (mai ales cele integrale, putand fi vorba de malai, mei, orz, orez nerafinat, faina de secara, faina de grau integrala) si unele produse "de granita": polen, drojdie, guma de Caruba. Intr-o dieta mixta, un adult primeste aproximativ 20 - 200 mg/zi de carnitina. Un vegetarian, insa, va primi numai 1 mg. Carnitina ca supliment exista in urmatoarele forme:

• carnitina pentru administrare iv - rar utilizata, exclusiv pentru tratamentul deficientelor primare si secundare
• carnitina pentru administrare orala - utilizabila atat in tratamentul deficientelor, cat si ca supliment nutritional (doza 500 - 2000mg/zi)
• acetil-L-carnitina - este un supliment si aduce, alaturi de L-carnitina, grupari acetil, utilizabile in sinteza acetilcolinei. Este folosita mai ales la persoanele cu Altzheimer sau cu alte tulburari de sistem nervos.
• propionil -L-carnitina - este folosita mai ales in afectiuni cardio-vasculare centrale si periferice

Ca si in cazul altor suplimente, si administrarea carnitinei poate determina efecte adverse, desi este bine tolerata si dozele exagerate nu determina efecte toxice. Printre manifestarile nedorite sunt de amintit simptome usoare gastro-intestinale (greata, voma, diaree, crampe), iar dozele de peste 3000 mg/zi pot da corpului un miros de peste! Acetil-carnitina a determinat, la unii pacienti cu Alzheimer, cresterea agitatiei si la persoanele cu afectiuni convulsivante, cresterea frecventei si/sau severitatii convulsiilor. Repetam faptul ca numai izomerul L este biologic activ, iar izomerul D poate competitiona la absorbtie si transport, crescand riscul de carenta.

Carenta poate fi indusa si de anumite preparate medicamentoase, cum ar fi: acidul valproic, analogii nucleozidici folositi in tratamentul SIDA (zidovudina, zalcitabina, didanozina, stavudina), antibioticele cu pivalat, unele citostatice (ifosfamida si cisplatina).

Din cele spuse reiese ca L-carnitina este un nutrient cu potential, util in anumite circumstante sub forma de supliment, dar care in mod obisnuit este produs in cantitati suficiente in organism.