Homeopatia, este cunoscuta de noi toti, desi intelegerea ei profunda inca mai are nevoie, in cazul multora dintre noi, de acumulari de ordin cognitiv si uneori de corectii comportamental-deontologice.

Medicina insasi, cu terapeutica ei medicamentoasa si cu unele dintre manevrele ei, creaza iatrogenii. Iatrogenia este un fenomen global in medicina, in viata societatii, un fenomen ecologic, o reactie biologica la agresiunile factorilor care ne inconjoara si tocmai de aceea o alarma zguduitoare pentru toata medicina. Factorii iatrogeni, prin faptul ca patrund in profunzimea organismului, induc fenomene profunde, diatezice, uneori ascunse, alteori tablouri carentiale vizibile.

Deci, medicii alopati si homeopati, trebuie sa fie alaturi, in fata acestui fenomen. Medicul alopat va crede ca cel ce practica homeopatia se va referi la tratamentele sale obisnuite, care induc multe iatrogenii. Daca ar fi sa fie critici, homeopatii s-ar referi si ar recomanda alopatilor mai intai, sa stea mai aproape de bolnavi ca sa vada cum rasar iatrogeniile si mai ales cum se tin lant, cum se cumuleaza si cum devin cronice. Cateva exemple evocatoare pot fi:

- Corticoizii: tot mai diversificati si sofisticati, se prescriu uneori fara o rigoare din punct de vedere profesional, desi medicul stie consecintele. Luni de zile de tratament cu cortizonice, pentru o afectiune minora, duce la iatrogenie cortizonica. Homeopatul, care stie cat este de greu sa vindeci un bolnav cu iatrogenie cortizonica, boala uneori mult mai grava decat cea pe care pacientul a avut-o la inceput, gandeste ca in cazul acestor terapeutici extrem de active si toxice, se cere mult mai multa prudenta si moderatie.
- Antibioticele: administrate irational induc reactii toxico-alergice, uneori severe, distrug flora naturala a organismului, dezvolta rezistenta si mutatii microbiene, dereglari ale sistemului imunitar etc.
- tranchilizante, tratamente hormona le, antidepresive, analgezice si sedativele: determina dependenta, inscriind pacientii in categoria toxicomanilor, acest mare capitol al unui alt fel de iatrogenie, in care individul nu-si mai poate controla deciziile si vointa, demonstrand cat de profund este afectata forta vitala, cea care poate face reversibila o tulburare.

Mijloacele detinute de stiinta si practica homeopatica

In paragrafele 74,75,76 si 77 din Organon, Hahnemann (1755-1843) se refera direct la acest fenomen. El spune, in paragraful 74: "Printre bolile cronice, trebuie din pacate sa le socotim aici chiar si pe acelea cu care ne intalnim atat de des, produse artificial in cursul tratamentelor alopatice, datorita folosirii indelungate a medicamentelor, violente, in doze mari, crescande, prin care energia vitala este uneori slabita pana la o limita nemiloasa si alteori, daca pacientul nu moare, este deranjata in mod nefiresc si intr-o asemenea masura incat, pentru a mentine viata impotriva acestor atacuri inamice si distructive, trebuie sa se produca o revolutie in organism, adica, fie sa priveze una din partile acestuia de excitabilitate si sensibilitate, fie sa le excite pe acestea in mod exagerat si sa dezvolte schimbari organice nefiresti, schilodind organismul intern si extern. Forta vitala face toate aceste lucruri doar pentru a apara organismul de o distrugere completa a vietii, ca urmare a asalturilor ostile, reinoite, ale unor asemenea forte distructive.

Este exclusa ideea ca alopatia ar putea evita total fenomenul iatrogeniilor induse prin medicamente sau alte interventii invazive care fac azi parte din arsenalul medical, desi toate acestea, fata de perioada la care se referea Hahnemann in citatele de mai sus, au capatat in vulnerabilitate cote enorme - combinatiile chimice teratogene, mutante, cancerigene, imunomodulatoare, chimioterapice, etc. Tot atat de adevarat este si binele pe care unele dintre acestea il aduc in starile extrem de grave, cand viata este in pericol iminent, cind forta vitala singura nu mai poate face fata si accepta ajutorul.

Singura posibilitate este de a incerca, pentru inceput, reducerea unora dintre aceste inconveniente. Exista probleme si in cazul preparatelor homeopatice lasate la indemana unor medici care nu cunosc bine principiile homeopatiei, sau si mai grav a pacientilor, pentru ca, se stie, si aceste preparate sunt extrem de active si converg direct spre aceeasi forta vitala, daca se neglijeaza sau nu se cunoaste arta conducerii corecte a tratamentului.

Posibilitati de evitare a iatrogeniilor

Pentru tratamentele alopate, o solutie ar fi gasirea unor mijloace terapeutice mai aproape de natura si promovarea acestora, odata cu intensificarea masurilor preventive si de cultura sanitara in randul populatiei.

N-ar fi lipsit de interes nici cunoasterea de catre medicii alopati, cu ajutorul homeopatilor, si mai ales aplicarea in alopatie a unor preparate homeoterapice, bioterapice, in unele situatii conjuncturale, fiind lipsite de urmari iatrogene. Spre exemplu, se pot folosi, in locul unor analgezice, in caz de traumatisme sau interventii chirurgicale, cateva preparate homeopatice ca Arnica montana, Bellis perennis, Symphytum sau Ruta, dupa o posologie usor de respectat. Dupa cum, preparatele fitoterapice pot fi aplicate cu usurinta in cele mai diverse cazuri, in locul preparatelor sintetice costisitoare, in astenii prelungite, stari dismetabolice, urmari ale unor stari toxice.

O alta paleta, extrem de importanta, realizabila prin colaborarea dintre homeopati si alopati, o constitue asocierea sau alternarea celor doua modalitati terapeutice; aceasta in cazurile in care tratamentul alopatic, desi to xic, este singurul indicat, pentru ca poate salva bolnavul de la moarte, cu toate sechelele pe care le poate lasa. In aceste cazuri, un tratament homeopatic corect, impus de simptomatologia pacientului aduce adesea revirimente confortabile ale starii bolnavilor, reducand stresul si intensitatea suferintelor si optimizand rezultatele terapeuticii homeopatice de baza. In acelasi cadru se inscrie palierea unor consecinte imprevizibile legate de vaccinari sau chiar prevenirea acestora, fara a mai vorbi de starile de dupa interventiile chirurgicale sau de anxietatea sau panica de care sunt cuprinsi bolnavii inaintea acestor interventii. Asadar, combinarea judicioasa a remediilor homeopatice cu tratamentul alopatic este una dintre solutiile care poate determina reducerea treptata a dozelor si a toxicitatii, ca si prevenirea multor urmari nefaste a multor medicamente. Ultima paleta si cea mai eficienta, ducand chiar la eliminarea iatrogeniilor, este recurgerea, atunci cand situatia o permite, la substituirea tratamentului inducator de iatrogenie prin cel homeopatic.

Homeopatia vera

Este cazul sa facem cateva referiri la problematica hahnemanniana a iatrogeniilor, la homeopatia pura, care este strans legata de bolile cronice: dintre toate cauzele, iatrogenia este cea mai dificila de tratat, adesea incurabila. E nevoie de mult timp si rabdare pentru a obtine rezultatele pe care forta vitala maltratata le mai poate face reversibile. In paragraful 91, Hahnemann atrage atentia ca simptomele pe care le prezinta un individ, care urmeaza un tratament medicamentos, nu exprima imaginea pura, nealterata, a ceea ce s-a intamplat cu organismul respectiv si deci a semnelor si simptomelor proprii acestuia.

Ar putea fi utile simptomele constitutionale ale organismului respectiv, asa cum apareau ele inainte de inceperea tratamentului inductor de iatrogenii. El spune ca, intr-o afectiune cronica, in care pacientul a luat indelung mai multe medicamente, este de preferat sa-si amane tratamentul, sa-l intrerupa pentru un timp, daca este posibil, pentru ca simptomatologia sa revina la modelul ei natural. In acest timp este mai recomandabil, sa se administreze bolnavului un placebo sau "ceva de natura nemedicinala". Este necesar ca homeopatia sa fie practicata de profesionisti, pentru ca practica incorecta a acestei arte, respectiv aplicarea tratamentului cu remedii diluate si dinamizate, poate duce tot la un fel de iatrogenii, adesea incurabile.