Substanta cu aceasta denumire a devenit deja familiara persoanelor care utilizeza anumite produse cosmetice des pre care se spune ca ar amana instalarea fenomenelor de imbatranire la nivelul pielii.

Dar ce este in fond coenzima Q10 si in ce masura folosirea suplimentelor sau a produselor care o contin este utila?! Vom incerca in continuare sa examinam aceste aspecte, stimulati indeosebi de explozia de produse farmaceutice care contin coenzima si care se reclama a fi solutia exceptionala pentru foarte multe conditii patologice preocupante pentru omul secolului XXI.

In primul rand, din punct de vedere chimic, coenzima face parte din grupul ubichinonelor, care , dupa cum le arata si numele, sunt substante ubicui, ce se gasesc si pot fi sintetizate de toate fiintele vii. In consecinta, nu este vorba de o substanta esentiala, de al carei aport exogen sa fie conditionata buna functionare a organismelor. Ea nu este in mod categoric o vitamina.

Din punct de vedere al proprietatilor chimice, coenzima Q10 este o substanta liposolubila, care detine un grup functional benzochinonic si un lant format din 10 unitati izoprenice. Este prezenta in toate membranele celulare si in lipoproteine, capacitatea grupului benzochinonic de a accepta si dona electroni fiind elementul de baza al functionarii sale. Coenzima exista in 3 stari de oxidare: integral redusa (ubichinol), integral oxidata (ubichinona) si o forma intermediara (semichinona).

Ea face parte din lantul mitocondrial de transport al electronilor, asigurand transformarea energiei oferite de glucide si lipide, in ATP.

Se gaseste si in membranele lizozomilor, organele de digestie ale celulei, unde se sugereaza ca ar juca un rol esential in transportul transmembranar al protonilor, asigurand astfel un pH acid optim intralizozomal. Coenzima are si functii antioxidante, inhiband in vitro peroxidarea lipidelor din membranele celulare sau din LDL. Formarea de lipide oxidate si consumarea alfa-tocoferolului sunt deprimate de prezenta coenzimei, care, in plus, poate regenera tocoferolul oxidat. Mai mult, protejeaza proteinele membranare si ADN-ul mitocondriilor izolate de stresul oxidativ care insoteste lipoperoxidarea.

Coenzima Q10 este sintetizata in cantitati suficiente in marea majoritate a tesuturilor umane, in 3 etape:

1. sinteza benzochinonei din tirozina sau fenilalanina, in prezenta tiaminei (vitamina B1)
2. sinteza lantului izoprenic din acetil CoA
3. condensarea celor doua structuri.

Enzima HMG-CoA reductaza joaca un rol central in reglarea acestui proces de sinteza. Nu s-au semnalat simptome de defincienta a coenzimei Q in populatia generala, ceea ce duce la concluzia ca biosinteza endogena si aportul dintr-o dieta variata asigura niveluri suficiente pentru un adult sanatos. Desi se aproximeaza ca circa 25% dintre nivelurile plasmatice de coenzima sunt datorate aportului nutritional, nu se cunoaste cu precizie care este contributia acestui aport la asigurarea coenzimei tisulare. In literatura sunt citate numai 4 cazuri de deficiente genetice de biosinteza. In schimb, s-a constatat ca nivelurile sale tisulare scad cu varsta. La persoanele cu insuficienta cardiaca congestiva, cancer sau diabet exista un nivel plasmatic redus de coenzima.

Ar mai fi de mentionat ca enzima esentiala pentru sinteza coenzimei Q, HMG-CoA reductaza, este si factorul central al sintezei endogene de colesterol, ceea ce o face tinta tratamentului statinic, fara ca pana la ora actuala sa se cunoasca implicatii clinice sau simptomatice.

Luand in considerare cele enuntate mai sus, importanta coenzimei Q este esentiala intr-un numar foarte mare de procese metabolice, deci folosirea sa pentru profilaxia si tratamentul unor afectiuni este, in plan teoretic, motivata. Un prim context unde coenzima a fost si este folosita este cel al incetinirii proceselor de senescenta. Imbatranirea, vazuta ca un complex de procese functionale in declin, are in centrul sau lezarea oxidativa a structurilor celulare de catre speciile reactive de oxigen. Acestea sunt deseuri mitocondriale rezultate din productia ATP-ului, care trebuie neutralizate de catre antioxidanti.

In caz contrar, se ajunge la cercuri vicioase, cu lezarea mitocondriilor, afectarea proceselor functionale care au loc aici si producerea unei cantitati si mai mari de radicali liberi. Se stie ca unul din procesele asociate cu imbatranirea este declinul metabolismului energetic tisular, indeosebi in muschii striati, miocard sau ficat. In acelasi timp, un factor esential in procesele energogene tisulare si in neutralizarea radicalilor liberi este exact coenzima Q, al carui nivel tisular scade in imbatranire. Din pacate, nu exista pana in acest moment studii sugestive efectuate la om care sa indice utilitatea suplimentelor de coenzima Q in amanarea sau ameliorarea proceselor tisulare legate de senescenta, desi fundamentele teoretice pentru efectele pozitive ale coenzimei sunt bine definite.

Dupa cum s-a amintit anterior, coenzima Q in asociere sau nu cu tocoferolul joaca un rol important si in protejarea LDL fata de oxidare, proces timpuriu in formarea si dezvoltarea leziunilor aterosclerotice. S-a constatat ca nivelul coenzimei in LDL uman poate fi crescut de suplimen tele cu coenzima. Studii efectuate pe animale de experienta au indicat ca dozele mari de coenzima Q inhiba formarea leziunilor aterosclerotice, mai ales atunci cand se asociaza si alfa tocoferolul . Mai mult, coenzima pare sa intervina si la alt nivel in profilaxia aterosclerozei, prin inhibarea expresiei moleculelor de adeziune a monocitelor.

Se asteapta mai multe studii care sa defineasca utilitatea suplimentelor de coenzima in profilaxia fenomenelor aterosclerotice la om. Exista si afectiuni unde administrarea de coenzima Q are actiuni benefice mai bine dovedite. Multe dintre boli sunt exact acele afectiuni cronice, degenerative, care au o frecventa din ce in ce mai mare in lumea contemporana. Coenzima poate fi utilizata in afectiuni cardio-vasculare.

Un rol central in prevenirea afectiunilor cardio-vasculare, in mod special al aterosclerozei, il are functionarea normala a endoteliului vascular. Relaxarea dependenta de endoteliu a vaselor este diminuata la indivizii cu hipercolesterolemie, cu boala coronariana si diabet. Administrarea de coenzima Q10 a dat rezultate diferite in solutionarea acestor probleme. Cel mai recent, un studiu prospectiv randomizat efectuat pe 25 de barbati cu disfunctie epiteliala, a concluzionat ca administrarea de 150 mg de coenzima Q10/ zi a ameliorat semnificativ functiile epiteliului, in mod similar cu medicatia hipolipemianta. Studiul insa nu a fost placebo - controlat. Este nevoie de timp si de studii care sa lamureasca utilitatea intrebuintarii coenzimei in acest context.

S-a sugerat utilitatea coenzimei in tratamentul hipertensiunii arteriale. 120 mg de coenzima pe zi , timp de 8 saptamani, asociate tratamentului obisnuit, au determinat in 2 studii recente, care au inclus pacienti cu hipertensiune arteriala si boala coronariana scaderea presiunii sistolice cu 12 mmHg (in medie) si a presiunii diastolice cu aproximativ 6 mmHg, in comparatie cu un placebo (complex de vitamine B). La persoanele cu hipertensiune sistolica izolata, suplimentele de coenzima si vitamina E (120 mg /zi + 300 UI/zi), pentru 12 saptamani, au determinat o scadere tensionala de 17 mmHg, in comparatie cu administrarea izolata a vitaminei E. Sunt de studiat in continuare eventualele beneficii ale administrarii pe termen lung a unor astfel de suplimente. In insuficienta cardiaca congestiva, determinata de boala coronariana sau de infarctul de miocard, nivelurile coenzimei Q in miocard sunt reduse. Administrarea de suplimente, alaturi de terapia obisnuita in astfel de circumstante, a determinat, in diverse studii, ameliorarea anumitor parametrii functionali cardiaci.

Coenzima joaca un rol important si in evitarea leziunilor de re - perfuzie miocradica post - ischemie (ischemie datorata fie unui infarct, fie clamparii aortice din anumite proceduri chirurgicale efectuate pe cord). Studiile au aratat ca este benefica o suplimentare cu 60 - 300 mg de coenzima/zi,administrata timp de una sau doua saptamani anterior interventiilor chirurgicale pe cord.

Cateva studii de mica amploare au examinat efectele coenzimei Q, asociate terapiei uzuale, asupra pacientilor cu angina pectorala croni ca stabila (60 - 600 mg/zi). In toate cazurile s-a ameliorat toleranta la efort fizic si s-au redus sau intarziat modificarile EKG asociate cu ischemia miocardica, in comparatie cu folosirea de placebo. Doar in doua studii s-a descris o scadere importanta a frecventei simptomatologiei si a consumului de nitroglicerina.

Datorita capacitatilor sale antioxidante, s-a studiat si posibila interventie a coenzimei Q10 in protectia anticanceroasa. Studii efectuate pe animale au aratat efectul de booster al coenzimei asupra sistemului imun, care poate face fata mai bine unor infectii sau cancere. Studii clinice au indicat cardioprotectia oferita de substanta fata de efectele doxorubicinei. In prezent nu exista date concludente care sa certifice utlitatea coenzimei Q in tratamentul sau profilaxia neoplasmelor, chiar daca intr-un studiu observational s-a subliniat scaderea nivelului plasmatic de coenzima Q la indivizii cu cancere de pancreas, plamani si, indeosebi, san, iar in cateva investigatii de mica amploare suplimentele au oferit o oarecare ameliorare a evolutiei cancerelor de san.

O afectiune in care stresul oxidativ are un rol important si in care metabolismul energetic este afectat este diabetul zaharat. Forma redusa a coenzimei Q este deficitara in plasma pacientilor diabetici. Cu toate acestea, suplimentarea cu coenzima nu a ameliorat controlul glicemiei sau necesarul de insulina la persoanele cu diabet de tip 1. In cazul diabetului de tip 2, suplimentele nu au ameliorat nici controlul glicemic, nici profilul lipidic. Este adevarat insa ca suplimentele nu au interferat tratamentul antidiabetic obisnuit, de aceea autorii studiilor afirma ca ele pot fi administrate fara probleme la pacientul diabetic, ca adjuvant al tratamentului pentru afectiunile cardiovasculare coexistente.

O afectiune rara, dar unde suplimentele de coenzima par sa aiba efecte pe termen lung asupra secretiei insulinice si a acuitatii auditive este diabetul zaharat congenital, insotit de pierderea auzului.

O categorie de afectiuni datorate unor disfunctionalitati ereditare ale lantului mitocondrial de transport al electronilor este reprezentata de encefalomiopatiile mitocondriale. La o subpopuatie de indivizi cu astfel de afectiuni s-a gasit o deficienta marcata de coenzima Q la nivel tisular, dovedind un defect genetic de biosinteza al acesteia. Evident, administrarea de suplimente a condus la ameliorari substantiale ale statusului general al bolnavilor.

Coenzima Q a fost utilizata si in afectiuni neurodegenerative. Una dintre acestea este boala Parkinson. Suplimentele au fost bine tolerate si au fost asociate cu o incetinire a deteriorarii functionale, in comparatie cu placebo, dar numai la doze mari (1.200 mg/zi). Un studiu mai recent a obtinut rezultate satisfacatoare si la doze de 360 mg/zi, administrate timp de 4 saptamani. Administrarea coenzimei a dat rezultate foarte bune intr-un studiu pilot efectuat pe pacienti cu ataxie Friederich.

In boala Huntington, studiile efectuate pe modele animale au indicat eficienta suplimentelor de Q10, care au ameliorat performanta motorie, pierderile in greutate si supravietuirea. Un singur studiu pe pacienti umani a fost efectuat pana in prezent, dar rezultatele sale nu au fost satisfacatoare.

Alte circumstante in care s-a incercat utilizarea coenzimei Q, fara ca pana in prezent sa existe rezultate pozitive certe, sunt: degenerescenta maculara, astmul bronsic, sindromul de oboseala cronica, refacerea postoperatorie (ca adjuvant), dependenta de cocaina, prolapsul de valva mitrala la copil, paradontopatiile, infectia cu virusul imunodeficientei umane, migrena, hipertrigliceridemiile, tinitusul, insuficienta renala, infertilitatea masculina, sindromul mielodisplazic etc.

In fine, coenzima a fost folosita si pentru ameliorarea performantelor atletice ale indivizilor sanatosi. Din pacate, majoritatea studiilor efectuate in acest sens nu au depistat nici un avantaj al suplimentelor, existand doar doua studii in care performantele aeroba si anaeroba s-au ameliorat simtitor, in comparatie cu persoanele care au luat placebo.

Asa cum am subliniat inca de la inceputul acestui articol, coenzima Q10 este o substanta sintetizata majoritar endogen. Intr-o mai mica masura, ea provine din surse alimentare, aportul zilnic fiind de regula mai mic de 10 mg pe zi. Cele mai bogate surse de coenzima sunt carnea si derivatele, indiferent de origine: vita, porc, pasare sau peste.

Relativ bogate sunt uleiurile de soia si rapita, nucile, semintele oleaginoase. Cantitati ceva mai modeste sunt ingerate prin intermediul legumelor si fructelor, oua, produselor lactate. Cantitatea de coenzima depinde si de metodele gastrotehnice utilizate, 1/5 - 1/3 din coenzima pierzandu-se prin prajire, dar nu si prin fierbere.

Evident, coenzima exista si intr-un mare numar de suplimente, singura sau alaturi de alte substante (de regula, alaturi de diferiti antioxidanti). Dozele recomandate sunt variate in functie de scopul propus: daca se urmareste doar suplimentarea, se recomanda 30 - 100 mg/ zi, daca scopul este curativ, dozele sunt de 100 - 300 mg. Pentru evitarea unor fenomene de intoleranta digestiva, se recomanda ca suplimentele mai mari de 100 mg sa fie ingerate fragmentat, in minimum 2 prize zilnice. De asemenea este de mentionat ca administrarea de coenzima Q este contraindicata in perioadele de maternitate, datorita lipsei de studii care sa ofere date referitoare la siguranta produsului in astfel de situatii. Biodisponibilitatea coenzimei este redusa, ea scade cu cresterea aportului, creste daca ingestia este insotita de alimente grase si este situata, de regula, la mai putin de 10% din aport.

Toleranta coenzimei este buna, efectele colaterale fiind de mica amploare (dar nu de neglijat). Ele includ, in afara fenomenelor digestive, inapetenta, prurit cutanat, insomnie, cefalee, ameteala, iritabilitate, astenie, simptomatologie gripala etc. In unele cazuri, Q10 a diminuat glicemia, la un singur pacient a provocat trombocitopenie si sunt citate cazuri rare in care a diminuat in mod nedorit tensiunea arteriala, a ridicat nivelul transaminazelor sau a interferat nivelul hormonilor tiroidieni (un caz). Un studiu a raportat leziuni organice datorate fluxului sanguin diminuat la nivel tisular in timpul efectuarii de exercitii fizice intense de catre pacienti cu afectare cardiaca. Implicarea coenzimei nu e clara, dar unii medici contraindica efectuarea de exercitii fizice intense de catre persoanele care iau suplimente de coenzima.