In fiecare an, peste 2.500 de romani se afla inscrisi pe listele de asteptare pentru transplant de inima, ficat sau rinichi. Si majoritatea dintre acestia decedeaza inainte de a se fi gasit un organ compatibil. Criza de organe, tesuturi si celule nu este numai o problema a Romaniei, ci una globala. De aceea, in ciuda controverselor de ordin religios sau etic, multe dintre statele lumii au legiferat acordul prezumat, ceea ce a generat de fapt o politica mondiala in acest sens.

In tari precum Austria, Spania, Norvegia, Suedia, Olanda, Marea Britanie, Belgia, Portugalia, functioneaza acest acord. Pana si in Argentina, stat profund catolic, cu precepte religioase riguroase, orice persoana care a implinit 18 ani si a intrat in moarte cerebrala este considerata, automat, donator de organe.

In Romania, Senatul deja a aprobat modificarea Legii transplantului, initiativa apartinand unor parlamentari, important de mentionat, de profesie medici. Conform acestor modificari, persoanele care nu si-au exprimat in timpul vietii refuzul (in fata medicului de familie) de a-si dona organele sunt implicit de acord sa le doneze dupa deces. Cum era de asteptat Biserica s-a declarat impotriva si tind, de aceasta data, sa fiu de partea prelatilor.

Nu poti lua lipsa refuzului ca pe un accept implicit. Corect ar fi sa lasam decizia la latitudinea propriei alegeri, donator sa devina doar acela care isi exprima explicit acordul, inca din timpul vietii, pentru prelevarea organelor sale dupa moarte. In consecinta aceea persoana ar trebui sa indice care ii este dorinta, iar acordul sau ar trebui sa se regaseasca pe carnetul de conducere sau pe cartea de identitate. Nu pot accepta "acordul prezumat" din mai multe motive. Unul ar fi lipsa de informare, mai ales in mediu rural. Nu pot sa mi-l inchipui pe "Mos Vasile" preocupat de aceasta chestiune. In mod cert nu se va duce la medicul sau de familie ca sa-si exprime refuzul donarii de organe, cu toate ca "Mos Vasile", ca majoritatea celor de la tara, este un om religios.

Un al doilea motiv, cred eu, mai important decat primul este absenta unui sistem informational, care sa faca posibila comunicarea intre medicul de familie si spitalul in care se afla donatorul de organe. Cum vor sti medicii din Bucuresti, care preleveaza organele, daca donatorul, de la Sighetul Marmatiei, nu si-a exprimat deja refuzul in fata medicului sau de familie? Garanteaza Ministerul Sanatatii sau CNAS ca vor pune la punct un astfel de sistem, ca vor crea o baza de date centralizata cu toti posibilii donatori si ca se vor face toate eforturile de a preveni frauda? Nu de alta, dar Romania se afla printre cei mai mari furnizori de organe traficate din lume, alaturi de Republica Moldova, China, India, Pakistan, Egipt, Brazilia si Filipine.