Farmacistii sunt actori principali, alaturi de medicii de familie, in scenariul unui film morbid la care asistam consternati. Pacienti, medici, farmacisti, distribuitori de medicamente, cu toti suntem prinsi in malaxorul crizei.

Cine actioneaza motorul - incompetenta, interesele sau disperarea generata de lipsa banilor? Poate un pic din fiecare...

Altfel cum sa ne explicam tot felul de hotarari naucitoare precum cea care prevede arondarea pacientilor - cu boli cronice si celor inscrisi in programe nationale - la farmacii, dupa sistemul listelor cu pacienti inscrisi la medicii de familie...

De la 1 aprilie, romanii vor scoate mai multi bani din buzunar pentru a-si vedea de sanatatea si asa precara...

Compensate sau nu, medicamentele vor costa mai mult. Bolile vor deveni o si mai mare povara, iar batranetea, un spectru precum ciuma...

Pacaleala? Nu, ministrul Sanatatii a anuntat scumpirea medicamentelor. Si noi romanii, ne pacalim de prea multa vreme pe noi insine ca sa mai credem in pacaleli... Am ramas de ani buni cu zambetul impietrit, cu fata crispata, cu un rictus ce ne impiedica pe cei mai multi sa mai mimam bucuria. Ca de fericire cine mai indrazneste...

Se spune ca speranta moare ultima. Dar v-as intreba acum, asa cum m-am intrebat si eu, la un moment al adevarului cu sine, oare noi mai avem vreo speranta?

Anul acesta a inceput tumultos, prea zgomotos chiar, cu dispute legate de mult anuntata si asteptata pandemie AH1N1, incingand spiritele si facand loc scenariilor si controverselor.

Multa lume il place pe Dr. House. Genial, necioplit, aproape insensibil, dependent de medicamente contra durerii si cu o majora carenta in ceea ce priveste comunicarea cu pacientii sai. Ne place pentru ca este doar un personaj de film si pentru ca nu avem ocazia sa ne intalnim cu el in realitate. Dar cine a avut nesansa de "a umbla prin doctori", asa cum se spune in popor, poate sustine cu siguranta ca putini sunt acei medici la care mai functioneaza empatia sau stau bine la capitolul comunicare cu pacientii. Cauzele sunt variate, de la abrutizarea aproape necesara a specialistului care trebuie sa ramana performant dincolo de emotii si de tarele sistemului in care isi desfasoara activitatea, pana la acuta lipsa de timp, pentru ca medicul este si birocrat in acelasi timp. Acesta este prins intre putinul timp alocat fiecarui pacient, supraaglomerarea din spitale (mai ales in cele mari, din centrele universitare, unde ajung de cele mai multe ori pacienti in stare grava, transferul lor din provincie la un astfel de spital fiind cateodata ultima lor sansa) si nenumaratele formulare de completat.

Nu stiu ce cred altii despre analiza efectuata de Societatea Academica Romana asupra politicilor de sanatate si farmaceutice in Romania, dar eu sunt de-a dreptul dezarmata. Cand un for academic anunta ca Sanatatea risca intrarea in colaps anul viitor, dupa ce bugetul pe 2009 a scazut cu aproximativ 20% fata de anul trecut, aceasta este o informatie menita sa alunge linistea. Si cand raportul SAR iti mai spune ca situatia pe 2010 va fi si mai dificila daca bugetul nu va acoperi 5 trimestre, panica se poate instala lejer. Dar cel mai dezarmant pentru mine este atitudinea pe care o adopta factorii de decizie. Nici macar faptul ca suntem in campanie electorala nu este o scuza. Problemele cu care se confrunta sistemul sanitar nu sunt de ieri, de azi, ele sunt rezultatul unei lungi serii de erori de politica sanitara, care au reformat partial domeniul.